DJ Hefe, prezentatorul emisiunii de la MTV a stat de vorbă cu celebrul artist despre concertele pe care acesta le are în România în acest an, dar şi despre o nouă colaborare cu Maiden, trupa care l-a consacrat. Bayley s-a retras de pe scena acum câţiva ani, din cauza mai multor probleme. Cine l-a ajutat să treacă peste ele şi ce a pregăit rockerul englez pentru 2012, puteţi afla numai duminică seara la ora 23.00, la MTV România.
Tot în această ediţie va fi prezentat şi un interviu cu Manfellow, o trupă de alternativ din România care a început să cânte deja şi în afara ţării. Formaţia are déja două piese cunoscute în cluburile underground din Bucureşti, "Chasing The Sun" şi "Why" cu care trupa s-a înscris şi la concursul Avanpost Rock.