Condimente delicate

Călţunaşii roşii-portocalii sunt flori care cresc fără pretenţii în orice grădină de legume. Fac mofturi doar dacă îi cultivi la ghivece şi puţini dintre ei înfloresc. Dar, în curte, lăsaţi să se dezvolte în aer liber şi soare, înfloresc toată vara. Gustul lor iute îţi va aduce aminte de ridichile de primăvară. De asemenea, crizantemele au un gust uşor picant. Nu uita să consumi doar petalele culese dimineaţa. La începutul lui iulie, încă le mai poţi cultiva în grădină şi vei avea flori proaspete în septembrie şi octombrie. Nu uita să le plantezi la umbră şi să le uzi foarte bine.

Decoruri pentru prăjituri

– Florile mici şi delicate de levănţică sunt potrivite pentru un tort de ciocolată. Au un gust care te duce cu gândul la portocale şi lămâi. Cultivă această plantă în locuri însorite, pentru că la umbră va face mai puţine flori. Şi nu uita să o uzi de două ori pe săptămână.
– Tot pentru ornarea prăjiturilor mai poţi folosi petale de garofiţe, flori care cresc la fel de bine în ghiveci, cât şi în grădină.
– Dacă vrei să le oferi musafirilor un suc cât mai rece şi parfumat, pregăteşte cuburi de gheaţă cu petale de trandafir.
– Dacă mai ai panseluţe prin grădină, decorează prăjiturile cremoase cu petalele lor intens colorate care au un gust uşor mentolat.
De la florile comestibile se consumă doar petalele, fără pistil şi stamine.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.