Toate intervenţiile nepotrivite însă au ca scop testarea trăiniciei acestei relaţii şi asigurarea unui angajament sincer de ambele părţi.
Se recomandă să evitaţi subordonarea în relaţiile cu partenerul deoarece se poate ajunge la o suferinţă îndelungată.
Gabriel Răducu Ciuraru, 4 aprilie 1981, ora 11.45, Iaşi.
Berbec cu ascendentul în Rac.
În cazul dv. este nevoie de fructificarea şanselor pe care astrograma le promite pentru a obţine o carieră solidă şi o situaţie materială pe măsură. Cei apropiaţi nu sunt cei mai buni sfătuitori pentru dv. pentru că vă încurajează o anumită dependenţă de ajutorul lor.
E sigur că aveţi un talent deosebit într-unul dintre domeniile artistice şi prin descoperirea şi cultivarea lui veţi cunoaşte succesul în plan profesional. O atitudine foarte potrivită e acumularea pas cu pas a încrederii în propriile calităţi.
Lăcrămioara Tătaru, 9 iunie 1970, ora 20.30, Suceava.
Gemeni cu ascendentul în Săgetător.
Sunteţi înzestrată cu numeroase calităţi care vă pot conduce către succes în plan profesional, în domenii ca justiţia, medicina sau administraţia. Sensul care vă preocupă şi către care vă îndreptaţi e obţinerea independenţei financiare.
E de aşteptat să aveţi parte şi de posturi de conducere, în cazul în care veţi accepta asumarea acestor responsabilităţi şi limitarea libertăţii personale. Se anunţă dificultăţi în cuplu, probabil provocate de aceeaşi persoană legată de trecutul dv. care pleacă şi revine în viaţa voastră.
Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteţi o scrisoare la Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele, data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea).
Menţionaţi pe plic “pentru Elena Bunescu, astrologul Libertăţii”. Răspunsul îl veţi găsi în ziarul din timpul săptămânii, în pagina specială de horoscop, în Suplimentul de weekend şi în Libertatea de duminică