Misterul Grădinilor suspendate din Babilon, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice

 5 comentarii

Cele șapte minuni ale lumii antice constituie un subiect despre care cu siguranță ai citit sau ai auzit vorbindu-se. Dintre toate aceste construcții antropice există una a cărei existență nu a fost dovedită clar nici până în zilele noastre. Este vorba despre Grădinile din Babilon, a doua minune a lumii, care era mai „tânără” cu aproape două sute de ani decât Piramida lui Keops.

Unde erau Grădinile suspendate din Babilon

Grădinile suspendate din Babilon erau compuse din mai multe terase așezate în trepte, la 5 metri una deasupra celeilalte. Terasele erau legate între ele prin numeroase împletituri ornamentale de plante urcătoare și erau amenajate cu vegetație luxuriantă.

Acestea au existat pe teritoriul vechiului Imperiu Babilonian, pe partea estică a Eufratului, aproximativ la 50 de kilometri sud de locul pe care este astăzi orașul Bagdad (Irak). Uriașele grădinile ocupau o suprafaţă de 15.000 de metri pătrați şi se ridicau în patru terase până la o înălțime de 77 de metri sau 90 de metri, potrivit unor cronici ale antichității.

Se crede că Grădinile suspendate din Babilon au dispărut de pe fața Pământului după secolul I î.Hr. distruse fiind de un cutremur. Potrivit unor însemnări ale acelor vremuri, grădinile ar fi fost dărâmate de perși în timpul ocupării Babilonului.

Când au fost construite Grădinile suspendate din Babilon?

După cum am spus, nu există referințe documentare sau alte scrieri care să certifice existența grădinilor din Babilon. Atunci când Antipater din Sidon a creat lista cu cele șapte minuni ale lumii antice, în secolul al II-lea î.Hr., orașul Babilon fusese abandonat și distrus, așa că nu se putea baza decât pe referințe indirecte.

Când Alexandru cel Mare a ajuns la Babilon în secolul al IV-lea î.Hr., el a găsit, evident, numai ruine. Cu toate acestea, scriitorul Filon din Bizanț scria cu ani în urmă despre o grădină pe care o văzuse lângă palatul regal.

Acesta scria că așa-numitele grădini suspendate au fost construite pe terase din piatră deasupra solului, la mare înălțime pe care creșteau diverse plante și copaci ale căror rădăcini formau un adevărat acoperiș deasupra pământului.

Secole la rând, oamenii au crezut că Grădinile suspendate ale Babilonului au fost construite lângă Hillah, în vechea provincie Babilon, actualul teritoriu irakian. De aceea, oamenii credeau că acestea ar fi fost construite în jurul anului 600 î.Hr. în timpul domniei regelui Nabucodonosor al II-lea.

O altă legendă susține, însă, că grădinile ar fi fost ridicate în secolul al IX-lea î.Hr., în jurul anului 810 î.Hr. În acea vreme, Sammuramat era regina Asiriei și a Babilonului.

Cine a construit Grădinile suspendate din Babilon?

Reprezentare grafică a grpdinilor suspendate din Babilon

Potrivit unor scrieri, datarea şi motivul pentru care au apărut Grădinile suspendate din Babilon sunt diferite. Pe de-o parte, se spune că acestea ar fi fost construite de regele Imperiului Babilonian, Nabucodonosor al II-lea.

Fiu al lui Hamurabi ar fi amenajat grădinile pentru una dintre soţiile sale, Amytis sau Amuhea, care era grav bolnavă. În acest mod, Nabucodonosor dorea să-i aline femeii lui dorul de munții și de grădinile din locul ei natal, care se numea Media.

O altă teorie ce-și are fundamentul într-o legendă din folclorul Greciei antice spune că uriașele grădini ar avea o origine mult mai veche și ar fi apărut încă din timpul regelui Ninus, întemeietorul oraşelor Ninive şi Babilon. Acesta le-ar fi construit pentru soția lui Semiramida sau Semiramis, de unde și numele de Grădinile suspendate ale Semiramidei.

Există și o a treia teorie, însă aceasta este cea mai puțin credibilă. Conform acesteia, grădinile suspendate din Babilon ar fi fost construite de regina asiriană Semiramiza în cel de-al cincilea ei an de domnie.

Cu toate acestea, există un mare semn de întrebare cu privire la existența acestor grădini deoarece nici unul dintre cei care au lăsat în scrierile lor informații despre Babilon nu au văzut cu ochii lor aceste grădini.

Curiozități despre Grădinile suspendate din Babilon

  • Mai mulți scriitori din antichitate au scris despre Grădinile suspendate din Babilon, despre motivul pentru care ele au fost construite, cum au fost construite, cum erau udate sau pentru cine au fost construite.
  • Se spune că, dacă grădinile ar fi existat cu adevărat, ar fi fost nevoie de peste 31.000 de litri de apă în fiecare zi pentru a uda toate plantele și copacii.
  • Babilonul era situat în deșert, ceea ce însemna că Grădinile suspendate aveau nevoie de propriul sistem de irigare, astfel încât plantele și copacii să aibă suficientă apă. O teorie spune că babilonienii puseseră la punct un sistem cu pompă pentru a putea duce în vârful grădinilor apa, care era adusă din râul Eufrat. De sus, apa cădea în cascadă peste toate plantele, copacii și florile.
  • Canalele care erau folosite pentru irigarea grădinilor Palatului Ninive erau realizate din calcar și aveau peste 80 de kilometri lungime.
  • Există multe înscrieri pe tăblițe de lut din perioada în care se presupune ar fi existat Grădinile suspendate, însă nici una nu face vreo referire la grădini.
  • Unii istorici și arheologi sunt de părere că grădinile au existat cu adevărat și au fost distruse de războaie și de calamitățile naturii. Alții spun că au fost distruse de cutremure.
  • Un istoric grec pe nume Diordorus Siculus a descris grădinile ca măsurând și în lățime, și în lungime 122 de metri. El a mai preciat că pereții aveau peste 24 de metri înălțime.
  • Numele Babilon înseamnă în traducere liberă „Poarta lui Dumnezeu” sau „Poarta zeilor”. De altfel, există numeroase referiri la Babilon în Biblie.
  • Se spune că Babilon a fost unul dintre cele mai mari orașe ale lumii antice între anii 1770 și 1670 î.Hr. De asemenea, a deținut acest statut și mai târziu, în perioada în care se presupune că grădinile suspendate au fost construite, adică în perioada 602-320 î.Hr.
  • Se crede că Babilon a fost primul oraș al lumii care a atins o populație de peste 200.000 de locuitori, care în acele vremuri reprezenta o populație uriașă.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    Daniel9090 17.01.2024, 15:58

    Grădinile suspendate sunt considerate una dintre cele Șapte Minuni ale Lumii Antice, însă există discuții și dezbateri cu privire la existența lor reală

  • Avatar comentarii

    Daniel9090 17.01.2024, 15:58

    Grădinile ar fi fost construite pe terase în trepte, sprijinite de coloane masive, cu plante și arbori care formau o adevărată oază de verdețe și flori în mijlocul Babilonului

  • Avatar comentarii

    Daniel9090 17.01.2024, 15:59

    Unele surse antice și istorice nu menționează Grădinile suspendate, iar locația lor exactă și detaliile despre construcție rămân incerte

  • Avatar comentarii

    Daniel9090 17.01.2024, 16:00

    Grădinile suspendate ar fi existat, acestea ar fi fost o realizare impresionantă a ingineriei antice și a designului peisagistic

  • Avatar comentarii

    Daniel9090 17.01.2024, 16:02

    Este un subiect fascinant care amintește oamenilor de bogăția și complexitatea lumii antice

ALTE ȘTIRI
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Ultimele știri
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
13:16
Cel mai puternic laptop Surface creat vreodată: ce au prezentat Microsoft și Nvidia și cum arată viitorul PC-ului tău
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește