După concertul susţinut la începutul acestui an, pe scena Sălii Palatului din Capitală, elitele muzicii cubaneze sosesc din nou în România pentru două noi apariţii, la Timişoara şi la Bucureşti.
Havana Lounge revine în ţara noastră la începutul anului viitor, în februarie, când vor încânta publicul timişorean, în data de 5, la Sala Olimpia. La doar două zile după aceea, muzicienii ajung în Capitală şi concertează la Sala Palatului.
Spectacolele, intitulate „Live From Buena Vista: The Havana Lounge”, fac parte din seria de evenimente World Music Masters. Artiştii care vor evolua pe scena reprezintă patru generaţii de muzicieni, cu Julio Alberto Fernandez şi Teresa Garcia Caturla, „Los Superabuelos” – „superbunicii” muzicii cubaneze, cap de afiş. Alături de ei, Julienne Oviedo Sanchez, Yanko Pizaco, Daniel de Jesus Ramos Alayo şi Rodolfo „Peruchin” Argudin Justiz vor recrea în faţa publicului român atmosfera specifică localurilor selecte ale Havanei. Ritmuri de son montuno, salsa, rumba, mambo, cha cha şi bolero vor încânta audienţa amatoare de distracţie tipic latino-americană.
Biletele pentru cele două show-uri vor fi puse în vânzare la începutul lunii noiembrie. Pentru Timişoara, acestea vor avea preţuri cuprinse între 50 şi 200 de lei, iar în Bucureşti accesul va costa între 60 şi 140 de lei. Tichetele vor putea fi achizitionate din reţeaua magazinelor Diverta şi, online, de pe myticket.ro.