Horoscop Berbec – 1 iulie 2022:

Chiar dacă ești convins că ai dreptate, ar fi bine să accepți să discuți cu cei din familie despre problemele spinoase. Există riscul să apară ziduri, greu de înlăturat, din cauza acestor probleme neclarificate.

Horoscop Taur – 1 iulie 2022:

Pe de o parte, ai în față o zi agreabilă, cu numeroase momente frumoase, în compania celor din anturajul apropiat. Pe de alta însă, se poate ajunge la conflicte acute în familie, unde orgoliul e la el acasă.

Horoscop Gemeni – 1 iulie 2022:

Una caldă, una rece. Cea caldă vine de la prieteni prin propuneri curajoase, idei bune, benefice pentru mai mulți. Cea rece poate veni din trecut, de la o persoană apropiată, cu care nu ai reușit să închizi o problemă delicată.

Horoscop Rac – 1 iulie 2022:

Ai mai mult curaj, îți ceri drepturile și încerci să restabilești o încredere în sine mai bună, mai puternică. Dar vine și îndoiala, sub forma grijilor legate de resurse, în special cele financiare.

Horoscop Leu – 1 iulie 2022:

Ai șansa de a-ți regăsi optimismul și bunăvoința față de cei din jur, dar poți ajunge, la fel de ușor, și la o risipă dureroasă de resurse din cauza unor momente de enervare sau de nemulțumire intensă.

ÎNREGISTRĂRI cu întoarcerea lui Secureanu. 2016: „Bă idioato, eu sunt managerul, f*****-n cap!”. 2022: „Scrie, bă, demisia!”
Recomandări
ÎNREGISTRĂRI cu întoarcerea lui Secureanu. 2016: „Bă idioato, eu sunt managerul, f*****-n cap!”. 2022: „Scrie, bă, demisia!”

Horoscop Fecioară – 1 iulie 2022:

Este o zi în care secretele, cele care te interesează, pot fi dezvăluite, dar pe lângă plăcerea de a le afla, ar fi bine să fii pregătit și pentru neplăcerea de a descoperi ce discută unii dintre cei pe care-i consideri prieteni.

Horoscop Balanță – 1 iulie 2022:

Poate fi o zi care să-ți ofere un ajutor neprețuit sub forma unor învățăminte la care vei ajunge singur, pe baza unor situații pe care le vei trăi. Poate nu le vei înțelege imediat, dar dacă vei insista, va apărea și înțelegerea.

Horoscop Scorpion – 1 iulie 2022:

Orice avantaj pe care-l obții la un moment dat poate deveni un dezavantaj peste un timp. Așa că ar fi bine să nu-ți construiești prea multe planuri pe baza unui atu temporar.

Horoscop Săgetător – 1 iulie 2022:

Este important să-ți păstrezi puterea interioară intactă și să o folosești pentru a ține sub control viciile care îți dau târcoale mai mult ca oricând. Ai nevoie de un respect de sine real, cu bază solidă.

Horoscop Capricorn – 1 iulie 2022:

Primești o mână de ajutor de mare preț de la cineva din familie, cel mai probabil sub forma unei disponibilități reale de a ajunge la o înțelegere în subiectele cele mai fierbinți. Dar rezultatul final depinde doar de tine.

Cum strecoară rușii în țară haine Zara și mobile Iphone, după retragerea firmelor din Rusia. „Totul este perfect legal”
Recomandări
Cum strecoară rușii în țară haine Zara și mobile Iphone, după retragerea firmelor din Rusia. „Totul este perfect legal”

Horoscop Vărsător – 1 iulie 2022:

Este o zi destul de dinamică, cu numeroase situații amestecate, la care ar fi bine să nu reacționezi imediat, să ai răbdare ca să te lămurești, măcar parțial. Este mai important să-ți consumi energia cu ceva constructiv.

Horoscop Pești – 1 iulie 2022:

Ești înclinat să compari prezentul cu trecutul și nu doar o dată, ci mai tot timpul. Din păcate, concluziile nu sunt nici corecte, nici utile. Ar fi bine să te concentrezi pe ceea ce poți face în prezent.

Urmărește-ne pe Google News
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
GSP.RO
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
Playtech.ro
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
Alessia Raiciu, o tânără baschetbalistă din București, a murit în somn în ziua în care împlinea 18 ani
Observatornews.ro
Alessia Raiciu, o tânără baschetbalistă din București, a murit în somn în ziua în care împlinea 18 ani
Horoscop 15 august 2022. Gemenii pot găsi destule motive ca să fie prost dispuși, dar nu vor să caute motivele ca să fie bine dispuși
HOROSCOP
Horoscop 15 august 2022. Gemenii pot găsi destule motive ca să fie prost dispuși, dar nu vor să caute motivele ca să fie bine dispuși
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
Știrileprotv.ro
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.