Mirela Todor, 6 martie 1968, ora 12.55, Bucureşti. Peşti cu ascendentul în Rac.
Cereţi mult, oferiţi la fel de mult, dar nu vă foloseşte la nimic o relaţie de cuplu prea apropiată, care să vă facă să renunţaţi la propria personalitate. Asta pentru că după ce vă reveniţi, şi vă “reconstruiţi”, ajungeţi la concluzii eronate în privinţa relaţiilor… Drumul dv. în viaţă e clar: mergeţi către un statut cât se poate de independent în toate domeniile importante: profesional, familial, afectiv şi social. Nu prea aveţi de ales, deşi în momentele de sinceritate veţi recunoaşte că nici nu vă doriţi altceva, de fapt. Nu e deloc simplu, dar poate fi mai puţin dureros acum, când ştiţi că acesta este sensul principal de evoluţie.
Mihaela S., 17 octombrie 1969, ora 19.00, Bucureşti. Balanţă cu ascendentul în Gemeni.
Cele două domenii menţionate fac parte din axa principală de evoluţie şi este firesc să apară cele mai multe blocaje tocmai aici. Pentru a evolua pe plan profesional trebuie renunţaţi la ideea că vă pricepeţi la o grămadă de lucruri, dar la nimic în mod special. Cu alte cuvinte, staţi pe o comoară şi vă plângeţi de lipsuri, doar pentru că oportunităţile care vă ies în cale nu sunt conforme cu speranţele dv. Sunteţi capabilă să obţineţi succesul, dar nu în direcţii alese pentru denumirea lor sonoră, pentru respectul de care se bucură sau pentru poziţia pe care o oferă.
Claudia Burtea, 12 mai 1984, ora 22.00, Bucureşti. Taur cu ascendentul în Săgetător.
Sensul principal de evoluţie este către descoperirea valorii pe care relaţiile o au în dezvoltarea personală. Aveţi o misiune dificilă, dar frumoasă, care îşi va arăta roadele de la primii paşi făcuţi pe acest drum. Probabil că ultimii ani au devenit importanţi printr- un eveniment esenţial, care a schimbat situaţia în relaţia de cuplu, aşa că acum aveţi şi material de lucru, în sensul înţelegerii cauzelor care au condus la această situaţie. Uitaţi de orice fel de teamă şi experimentaţi un nou mod de abordare a vieţii!
Silvana Ghicu, 17 iunie 1976, ora 16.25, Bacău. Gemeni cu ascendentul în Scorpion.
Este destul de multă confuzie în viaţa dv., pentru că vă stabiliţi de prea multe ori scopuri false, care nu răspund nevoilor reale ale sufletului. Iar unul dintre cele mai mari riscuri este acela de a prelua responsabilităţile celui de lângă dv,. nu ca un semn de maturitate, ci confundând rolurile. Este firesc să nu vă mulţumească nici un partener, pentru că sensul principal de evoluţie este către descoperirea propriei persoane, a propriului adevăr. De aceea, căsătoria nu se recomandă decât la maturitatea deplină, ca să ştiţi ce implică o astfel de relaţie.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4b3de8c67cb06f46493fedb05d3df715.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cc49729352240898f617d16bed780214.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3ce5c6aab72a664a91a4b440bdec401e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_31f26f10a67d17a519ec1cc767310044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ac84f6a268f6bedf3063703caea18371.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1774f06a7d70c129e1ee76e69265315e.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bfe28b174394c2daea9273bbbc8ff1f8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cd66492a66426e084d1c0bc8c617b95c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_86e17366f78dfafc98fd4d5383322104.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e6db6b5bf3492c089d59f8e0606c2cdf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d3f8a44f4e617eebb80572735297837d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f13d3b18130e85bb743461a4ceb426e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c434121e1d44910986d90f4dc2875b97.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a81ff56612076dd50694c6e602719f94.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d43f85f28d71a9378ca25ff8bfd36e5a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_61cfb780d44d3a1ed8510970960f6149.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_18ac442b232bc6af8d8b9fc2a75ce139.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_0038da897802075f4b4da144021033cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_4cd514d266a3d1602ad1640afea0423f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ca6e71bc83c8a203bbf3b15b845b1e87.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e7d7600b160b8f1032389a15dc4f7fac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2013/02/hh_32.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_955728748fa40e941293875906ae48a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3ffeffed962d36caebca0df335d6cb08.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/colaj-dumitru-dragomir-alaturi-de-o-judecatoare--foto-agerpres-shutterstock2291366575-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/rezultate-loto-6-din-49-azi-30-noiembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_49e0e79c56c84e695d1dcaf69bc50142.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_42bab4db1009d005eb313cf5e93a1746.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/laura-cosoi-si-sotul-ei-cosmin-curticapean.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/anastasia-soare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8416ab6febdcdab6c372edf931e39e24.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d7c6ebfe6bffc268f0f7e40847b3f3d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_357daf9c562911b49b3f72762270ed2b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_a28acd2d69ec7ed35962ff4ff2bccdb0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3eab5b58581140be9c0dc61c510670fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_26b5b98cef15176f73b5d6e7fd45f3ff.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_41bf4be5b34163f96e1ee8457c7255a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/george-simion-ales-pentru-al-doilea-mandat-la-sefia-aur--cum-arata-noua-conducere--mugur-mihaescu-garcea-vicepresedinte-e1764526758783.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/nicusor-dan-trebuia-sa-schimbe-sefii-sri-sie-si-spp-spune-ludovic-orban-dat-afara-recent-de-presedinte-e1764511605247.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/ras-al-khaima.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/iahnie-cu-carnati.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/horoscop-30-noiembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/rujeola.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/mcroscop.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/cand-e-dezlegare-la-peste-in-postul-craciunului-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/mesaje-de-sfantul-andrei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/cum-a-devenit-sf-andrei-protectorul-romaniei-e1764486039464.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/06/grau-incoltit1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/populatia-romaniei-poate-scadea-cu-5-milioane-de-locuitori-in-urmatorii-50-de-ani-anunta-ins--daca-in-1989-erau-23-de-milioane-in-2080-ar-putea-ramane-14-milioane-e1764519628356.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/cum-se-apara-oana-gheorghiu-dupa-ce-grindeanu-i-a-cerut-lui-bolojan-sa-nu-fie-numita-vicepremier-din-cauza-postarilor-anti-trump-e1761727493420.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/jandarm-canta-imnul-romaniei-avion-tarom.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/desert.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/ilustratie-strada-dumitru-angelescu-2025-10-31-at-11-27-54.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/colaj-ionut-mosteanu-cosmin-prelipceanu--foto-inquam-photos--octav-ganea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/panouri-afise-alegeri-primar-general--foto-vlad-chirea-image-2025-11-24-at-10-01-571.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/calin-georgescu-judecatorie-2-e1761035036989.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.