Horoscop săptămânal Rac – 7 – 13 august 2021

În prima parte a zilei de 7 august, nativii vor dori să rămână câteva ceasuri singuri, cu gândurile lor; nevoie de intimitate, de izolare, de meditație pe teme personale. Între 7 august, după ora 10:32, și după-amiaza zilei de 9 august, axa celor două case ale banilor și bunurilor va fi pusă la încercare de viguroasa Lună Nouă în Leu, care se va produce în ziua de 8 august.

Nativii ar trebui să se aștepte la una sau la mai multe provocări, la situații care se vor derula rapid; ei vor trebui să țină pasul cu această evoluție care „nu-i așteaptă” și nu are răbdare cu ei, de unde și o stare de panică, de frică de necunoscut. Surprizele pot veni de la cele mai neașteptate sectoare de viață și activitate, iar consecințele și implicațiile acestora îi vor lua prin surprindere. Cert este că Racii nu vor putea să rămână pasivi și indiferenți.

Atenția lor va trebui să se îndrepte mai ales asupra condițiilor care se vor asocia cu o inițiativă sau o soluție, chiar dacă, pe fond, respectivul eveniment pare a evolua în avantajul lor, mai ales că se conturează și o importantă componentă juridică, de legalitate sau de moralitate.

Între 9 august, după ora 17:56, și sfârșitul zilei de 11 august, nativii se vor bucura de o frumoasă capacitate de exprimare, în relațiile curente, cu reprezentanții unor instituții (vor fi calmi, echilibrați și realiști în formulările și pretențiile lor); avantajați de noul peisaj astral, marcat, din 12 august, de intrarea planetei Mercur în zodia Fecioarei, respectiv în casa comunicării și a învățăturii, vor fi și cei care vor susține examene sau se vor exprima în public în cadrul activităților profesionale.

Nativii pot face scurte deplasări. Între 11 august, după ora 23:08, și 13 august, perioadă în care cei născuți în zodia Racului vor căuta tihna căminului, confortul casei și vor cere ori vor primi ajutorul dat de una sau mai multe rude (părinți).

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

       
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
PARTENERI - GSP.RO
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
BOMBĂ! Ce imagini compromițătoare a primit Liviu Dragnea cu Irina Tănase. A văzut negru în fața ochilor: „E de negăsit!”
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce imagini compromițătoare a primit Liviu Dragnea cu Irina Tănase. A văzut negru în fața ochilor: „E de negăsit!”
Adrian, un tânăr român din Italia, a fost executat cu trei focuri de armă. Își spusese povestea la televizor
Observatornews.ro
Adrian, un tânăr român din Italia, a fost executat cu trei focuri de armă. Își spusese povestea la televizor
Horoscop 6 decembrie 2021. Leii se simt împovărați din cauza unor situații pe care nu le pot gestiona așa cum ar dori
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2021. Leii se simt împovărați din cauza unor situații pe care nu le pot gestiona așa cum ar dori
S-a dat alarma într-o țară aflată la granița României. Ce se întâmplă
Știrileprotv.ro
S-a dat alarma într-o țară aflată la granița României. Ce se întâmplă
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Telekomsport
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!