Horoscop săptămânal Scorpion – 8 – 14 august 2020
Între 8 și 10 august, în zorii zilei, posibile încurcături și necazuri la locul de muncă sau evenimente neprevăzute care se vor reflecta în felul în care se va desfășura activitatea curentă. Dialog greoi sau chiar imposibil din cauza unor piedici de ordin instituțional sau strict personal, evoluție haotică a oricărui demers menit să pună ordine într-o chestiune salarială sau profesională.
Același mecanism astral patronează și eventualele disfuncții cerebrale tranzitorii, accentuând un potențial de risc în cazul celor care au deja afecțiuni vasculare sau sechele ale un accident vascular cerebral de unde și nevoia clară de prudență, calm, supraveghere a modului de viață și regim protectiv, fără abateri de la medicație și recomandările medicale.
Risc de lovituri la cap din cauza unor accidente de orice fel (domestice, rutiere, la locul de muncă, conflict inter-uman). Stare generală marcată de nervozitate și iritare care va instala în organismul multora o predispoziție spre ceartă și ripostă violentă.
Între 10 august, după ora 04:28′, și după-amiaza zilei de 12 august, relațiile parteneriale nu vor cunoaște un regim special; de la caz la caz, se va putea vorbi de implicarea unei instituții sau de ecoul în public a unei dispute în care este implicat nativul mai ales dacă motivul care stă la baza ei este unul profesional sau de administrare a puterii și exercitare a funcției unuia sau altuia dintre cei implicați.
Între 12 august, după ora 16:46′, și 14 august, informații legate de evoluția unei chestiuni de interes financiar sau patrimonial, consultarea unui specialist sub aspectul juridic al premizelor. Unele persoane pot valorifica virtuțile unui trigon regal pe semne de Apă care le pot insufla inspirație, armonie și creativitate. Fel de a vorbi dintr-o postură oficială a celor care au funcție, rang și demnitate în chip răspicat, demn, autoritar și fără menajamente.