Gemenii sunt harnici la serviciu

TAURII se simt pe val şi cred că nu trebuie să rateze momentul, dar realitatea le va demonstra că sunt doar agreaţi, nu şi preferaţi sau aleşi pentru o poziţie înaltă. E doar o etapă din dezvoltarea lor, pe care ar trebui să o trateze ca atare.
GEMENII se simt chemaţi să facă treabă serioasă la serviciu, să abandoneze unele aspiraţii şi să se ocupe de ceea ce li se oferă, fără mofturi şi fără a pune con­diţii.
RACII sunt nevoiţi să se ocupe mai mult de copii şi de relaţiile sentimentale, care trec printr-o etapă esenţială de clarificare.
LEII se ocupă mai mult de resurse, financiare sau nu, muncesc cu mai multă tragere de inimă şi privesc relaţiile cu mai multă bunăvoinţă, iar asta va avea un efect terapeutic asupra celor apropiaţi.
FECIOARELE pot avea probleme în relaţia de cuplu, pentru că vor să aibă mai multă putere de decizie asupra propriei vieţi. Starea de sănătate se complică, dar şansele de vindecare sunt mai mari.
BA­LAN­ŢELE trăiesc zile speciale în relaţiile sentimentale, dau dovadă de un entuziasm molipsitor şi reuşesc să ofere momente de neuitat celor la care ţin.
SCORPIONII sunt dinamici în relaţiile cu cei dragi, toate merg fără să fie nevoie de explicaţii sau de gestionarea stărilor complicate. Situaţia din familie se clarifică şi asta îi ajută să se simtă mai puternici.
SĂGETĂTORII sunt vulnerabili din cauza in­­­for­m­aţiilor pe care le obţin de­spre trecutul lor, al pă­rinţilor sau despre anumite afecţiuni pe care acum le descoperă.
CAPRICORNII se coalizează cu rudele, prietenii, amicii şi pregătesc împreună un plan de acţiune pentru binele tuturor. Intenţia lor de a regla anumite lucruri, în folosul tuturor, este sinceră.
VĂRSĂTORII au foarte multe de făcut pentru a-şi asigura un trai aşa cum şi-l doresc şi fac tot ceea ce trebuie în acest sens. Nici nu simt efortul, pentru că aceasta e calea aleasă de ei ca să îşi construiască o via­ţă pe măsura propriilor calităţi.
PEŞTII

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație


Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteţi un e-mail la horoscop@libertatea.ro sau o scrisoare pe adresa redacţiei Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele şi data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menţionaţi pe plic “Pentru Elena Bunescu, astrologul Libertăţii”. Răspunsul îl veţi găsi în aceste pagini ale Suplimentului de weekend şi în Libertatea de duminică

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
FANATIK.RO
Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Observatornews.ro
Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI