Acestea se pot dezvolta ca o consecinţă a iniţiativei sau gesturilor cu tentă provocatoare. Alteori poate fi vorba doar de cuvinte, discuţii, schimburi de opinii care produc enervare.
În noaptea şi dimineaţa zilei de 12 decembrie, nativii vor simţi impulsurile date de Lună într-o direcţie de viaţă pe care aceştia aceştia doresc să o schimbe dar, pentru moment, nu pot face asta, mai ales dacă, la mijloc este vorba de o persoană, o relaţie, o afacere ce ţine de străinătate.
În restul zilei de 12 decembrie, pe 13 şi 14 se accentuează preocupările legate de afirmare publică, de discuţii cu miez, productive. Din păcate, tendinţele divergente pot risipi această iniţiativă, lăsând în urma lor doar impresia neplăcută de pe urma unei conversaţii care a degenerat în replici ostile, care a accentuat divergenţele dintre parteneri sau care a scos la iveală interese personale ale străinilor de natură să-i nemulţumească pe nativi.
Între 14 decembrie după-amiaza şi 16 decembrie, Berbecii se pot confrunta cu surprize pe care anturajul le ridică în calea lor. Recurgând la o anume doză de prefăcătorie, Berbecii pot face faţă situaţiilor incomode sau evoluţiei neaşteptate a unui proiect comun. Vor observa, cu prilejul întâlnirilor, că unii oameni din anturajul lor sunt de-a dreptul periculoşi.
Între 16 şi 18 decembrie, iritaţi şi suprasolicitaţi, nativii vor dori să se odihnească, să doarmă şi să se „spele” de energiile negative acumulate în această perioadă.
Click pe zodie pentru a citi horoscopul:
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |