Între 22 şi 23 noiembrie, preocupările lor sunt acaparate de chestiunile legate de locul de muncă. Se conturează conflicte mocnite, se întrevede o rivalitate, se produc tot felul de atacuri la persoană care pleacă de la antipatii personale.
Relaţiile cu colegii şi superiorii sunt delicate, complicate, gata să degenereze în conflicte deschise. La rândul lor, Scorpionii, dacă au intrat în posesia unor informaţii cu privire la unul sau mai mulţi colegi de muncă, cu greu se abţin să nu le dezvăluie ca să-i contracareze.
Dar, cum Scorpionii au darul înnăscut de a aştepta momentul potrivit pentru a ataca, este de bănuit că aşa vor proceda şi de astă dată, amânând, dacă este cazul, gestul demascator sau, dimpotrivă, dându-i curs, în aceste zile, dacă îl consideră oportun.
Între 24 şi 25 noiembrie, unii nativi se pot afla pe poziţii de ostilitate, intransigente faţă de tot ceea ce vine de la parteneri, fie cei din planul conjugal, fie cei din planul cooperării şi al afacerilor. Între 26 şi 27 noiembrie, pentru unii, banii, afacerile, relaţiile cu oameni şi instituţii trec prin momente fierbinţi.
Soarele, intrat pe 22 noiembrie în casa banilor câştigaţi din muncă, va „încălzi”, la rândul lui, acest sector, acţionând, alături de Saturn şi Mercur, pe direcţia sporirii dificultăţilor. Acestea pot proveni de la relaţia cu o persoană apropiată sufleteşte sau cu copiii care ridică pretenţii financiare ori, pentru a căror creştere, Scorpionii, în postură de părinţi, trebuie să facă eforturi speciale.
Click pe zodie pentru a citi horoscopul:

Berbec Berbec Taur Taur Gemeni Gemeni Rac Rac Leu Leu Fecioara Fecioara
Balanta Balanta Scorpion Scorpion Sagetator Sagetator Capricorn Capricorn Varsator Varsator Pesti Pesti
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.