După-amiaza aceleiaşi zile, precum şi următoarele două (23/24), pot oferi oportunităţi de a negocia un câştig, un beneficiu sau posesiunea unui bun material. Uneori, sporul material ţine de o activitate legată de străinătate.
Forfotă, discuţii, evenimente surpriză pe 27/28 noiembrie. Unele pot privi cariera, altele doar felul în care apare, în prim-plan, persoana lor. Simpatie manifestată de persoane cu statut oficial, ceea ce, fireşte, îi va măguli. Nu trebuie însă exagerată importanţa acestor dovezi de admiraţie sau încredere.
Nativii îşi pot consolida cunoştinţele dobândite în diferite forme de învăţământ prin practică, ucenicie, specializări. Alţii îşi pot stabiliza prioritatea pe termen scurt legată de evoluţia profesională.
Sunt şi persoane pentru care o serie de tranzite ale săptămânii viitoare funcţionează doar ca un motiv (sau un pretext?) pentru a justifica o serie de refuzuri, încăpăţânări sau rezistenţa în faţa nevoii de a opera o serie de schimbări în conştiinţa ori în crezul lor. Cramponare păguboasă. Pe 28 noiembrie pe unii nativi îi poate apuca brusc cheful de „a veni de hac” cuiva. Luna neagră va intra în casa a V-a a relaţiilor sentimentale, dar şi a relaţiilor cu copiii.
Click pe zodie pentru a citi horoscopul:

Berbec Berbec Taur Taur Gemeni Gemeni Rac Rac Leu Leu Fecioara Fecioara
Balanta Balanta Scorpion Scorpion Sagetator Sagetator Capricorn Capricorn Varsator Varsator Pesti Pesti
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.