Horoscop săptămânal Vărsător – 5 – 11 decembrie

Între 5 și 6 decembrie seara, întâlniri importante, confruntare de opinii de pe poziții diametral opuse cu persoane cu care “nu se poate negocia”. Între 6 decembrie, după ora 21;47, și începutul zilei de 9 decembrie, preocupări administrative legate de plasament inspirat al unor bunuri sau al unor sume de bani (mici sau medii ca valoare).

Efort de limpezire a gândirii printr-un plus de informații obținute din surse sigure, unde nu mai încape îndoiala, în vederea luării unei decizii. Nevoia de a se debarasa de prejudecăți, de atașamente superficiale, de pasiuni personale sau de naivități ori de câte ori va fi vorba de un demers legat de obținerea unor facilități sau de intrarea în posesia unor bunuri și valori cuvenite prin lege.

Între 9 decembrie, după ora 02:02, și zorii zilei de 11 decembrie, moment al îndoielii: unele persoane născute în acest semn zodiacal vor începe să manifeste neîncredere față de una sau mai multe persoane care acționează în numele unor principii nobile dar ale căror metode par să nu fie tocmai cele indicate și onorabile ori care pot să fie motivate de interese personale ascunse.

Vărsătorii vor dori să rezolve această enigmă prin dialoguri pe aceste teme cu terțe persoane, vor culege date, impresii și certitudini necesare pentru a ști în ce măsură ei înșiși vor mai rămâne alături de aceia într-un proiect sau se vor distanța de ei.

Chiar și unele decizii, bine motivate în trecut, nu li se vor mai părea acum nativilor la fel de justificate și de necesare. Alteori, toate aceste frământări pot să fie rezultatul unor dezvăluiri, al unor informații bulversante pe care nu le pot ignora. Din 11 decembrie după ora 03:59, provocări profesionale cu ecou în public sau în grupul de colaboratori, context astral delicat și pentru relațiile de familie care îi pot face să ia în calcul un compromis.

Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
PARTENERI - GSP.RO
Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
Horoscop 22 ianuarie 2021. Vărsătorii se văd prinși în capcana responsabilităților pe care nu le înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2021. Vărsătorii se văd prinși în capcana responsabilităților pe care nu le înțeleg
VIDEO. Gestul făcut de Melania Trump când a coborât din avion. Imaginile au devenit virale
Știrileprotv.ro
VIDEO. Gestul făcut de Melania Trump când a coborât din avion. Imaginile au devenit virale
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Un smartphone nou? Află ce trebuie să ai ca să fii cool (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Un smartphone nou? Află ce trebuie să ai ca să fii cool (PUBLICITATE)