Dacă nu ţi-ai făcut vaccinul antigripal astă-toamnă, nu te teme, căci există multe alte metode prin care poţi să previi îmbolnăvirea.
În farmacii există numeroase produse împotriva răcelilor de tot felul, care se eliberează chiar şi fără reţetă (Imunogrip, Oscillococcinum şi multe altele). La îndemână îţi sunt şi siropurile, tincturile sau capsulele cu cătină ori echinacea, produsele apicole, precum şi ceaiurile de măceşe, cimbru, tei etc. Faptul că, pe lângă recunoscutele calităţi terapeutice, oricare dintre aceste produse are şi un preţ convenabil nu e deloc de neglijat.
Trebuie să încerci să-ţi schimbi puţin şi stilul de viaţă. Astfel, pentru ca celulele imunitare să-şi poată face datoria, fereşte-te de încăperile pline de fum de ţigară (dacă eşti fumătoare, redu cât poţi de mult numărul ţigărilor), neaerisite, mergi pe jos câteva minute zilnic, în pas vioi, încearcă să dormi bine şi suficient, mănâncă multe fructe proaspete (mere, gutui, citrice) şi legume. Ia şi nişte suplimente de vitamina C, dar nu zilnic, ci atunci când te simţi mai obosită, când începi să strănuţi, când printre cei ai casei sau printre colegi sunt unii deja răciţi, ori când eşti în convalescenţă.
Chiar dacă mercurul termometrului a coborât mult sub zero grade, nu te "blinda" cu ce ai mai gros. Cel mai bine ar fi să te îmbraci "în straturi", cu haine din fibre naturale cum sunt bumbacul şi lâna sau din ţesături moderne "antifrig", de tip polar şi goretex.
Pe toate clanţele şi barele de susţinere din mijloacele de transport în comun "huzuresc" milioane de virusuri şi microbi... şi, din nefericire, e foarte uşor să iei astfel o gripă, un guturai, o viroză respiratorie. De aceea, în perioada de iarnă e bine să te speli pe mâini cu apă fierbinte şi săpun chiar mai des decât în mod obişnuit. Şi să-i înveţi şi pe copiii tăi să facă la fel, mai ales dacă merg în colectivitate
(grădiniţă, şcoală).
Nasul este prima ţintă a virusurilor. Cel mai bun mijloc de luptă împotriva lor este să-ţi pui picături de ser fiziologic sau apă de mare (se găseşte la farmacie sub formă de picături, cu adaos de echinacea ori propolis, sau spray, acesta din urmă fiind însă ceva mai scump), după care să-ţi sufli nasul cu putere, ca să-l cureţi bine. La primele semne de răceală foloseşte picăturile de nas pe bază de uleiuri esenţiale (Pynosol, Rhinoil ş.a.), care au, în plus, un foarte bun efect dezinfectant. Le poţi utiliza şi pentru inhalaţii, aromaterapie sau pe faţa de pernă. Foarte utile dar şi ieftine sunt şi picăturile pe bază de argint, preparate în farmacie (colargol).
Chiar dacă este ger, chiar dacă ninge viscolit, deschide în fiecare zi ferestrele măcar câte un sfert de oră dimineaţa şi seara. Aerul curat omoară microbii şi umidifică natural atmosfera.
Dacă simţi că aerul tot e prea uscat, pune un vas special pe calorifer sau pe sobă, în care poţi adăuga câteva picături de esenţă de brad, pin, ienupăr ori eucalipt sau ulei din coajă de lămâie. Temperatura ideală pentru a-ţi păstra sănătatea nu trebuie să depăşească
20 grade nici măcar în dormitor.
Oboseală, moral scăzut, schimbări de dispoziţie, somnolenţă, nevoia de a mânca ceva dulce - toate sunt simptome ale aşa-numitei "depresii sezoniere". Aceasta afectează circa 20% din oameni şi în 3 cazuri din 4, pe femeile de 30-35 de ani. Vinovată e, se pare, în primul rând, lumina naturală prea puţină. Ieşi zilnic să iei puţin aer, pe cât posibil în cursul dimineţii şi al prânzului, când intensitatea luminii e maximă.
Aspirină * Paracetamol * Picături de nas * Spirt medicinal sau o altă soluţie pentru frecţie * Ibuprofen sau diclofenac * Un antihistaminic (feniramin etc.) * Un antitusiv * Un mucolitic şi expectorant * Pastile pentru dureri de gât şi răguşeală * Un inhalant * Vitaminele A (în special cea uleioasă, excelentă când nasul ustură şi pe afară şi pe dinăuntru), C, E.
DA
> Un antiinflamator (ibuprofen, diclofenac) alină durerile musculare şi de cap care însoţesc gripa.
> Ia antitusive pentru tusea seacă şi mucolitice şi expectorante pentru cea productivă. > Dacă febra nu trece de 38,5, las-o să-şi facă de cap, fiindcă e o armă redutabilă împotriva virusurilor şi microbilor.
> Prezintă-te la medic dacă după 3 zile de tratament obişnuit te simţi tot mai rău.
> Mănâncă puţin şi uşor, dar bea multe lichide (sucuri proaspete de fructe, lapte cu miere şi ceaiuri de plante) călduţe.
NU
> Nu lua şi aspirină şi paracetamol deodată, fiindcă această combinaţie poate creşte riscul unor atacuri cardiace.
> Nu lua concomitent un mucolitic şi un antitusiv; antitusivul va împiedica eliminarea prin tuse a secreţiilor fluidificate.
> Nu lua antibiotice fiindcă nu te ajută decât dacă virozele se complică şi cu infecţii ale căilor respiratorii superioare. Diagnostic pe care însă doar doctorul îl poate pune.
> Nu bea lapte dulce dacă ai şi o faringo-amigdalită şi evită băuturile fierbinţi - nu fac decât să irite şi mai mult gâtul dureros.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei