Gladiatorul (Antena 1 – Sâmbătă, 23 aprilie, 21.45)

Generalul Maximus (Russell Crowe) este numit de împăratul Marcus Aurelius drept succesorul său la tron. Invidios, moştenitorul de drept, Commodus (Joaquin Phoenix), ordonă execuţia generalului şi uciderea familiei sale.

Ma­xi­­mus izbuteşte să supravieţuiască, dar devine sclav şi e transformat în gladiator. După un timp, el ajunge la Roma cu intenţia de a răzbuna moartea soţiei şi a fiului său, ucigându-l pe Commodus, noul împărat al Imperiului Roman.

Contact (Kanal D – Vineri, 22 aprilie, 22.00)

Cercetătoarea Eleanor Arroway (Jodie Foster, foto) descoperă un semnal extraterestru. Ea îl de­codifică şi, ajutată de un grup de savanţi şi de oameni de afaceri, con­struieşte o na­vă spaţială.

Când acest lucru ajunge la cunoştinţa o­piniei publice, stâr­neş­te ne­linişte printre oameni, deoarece în timp ce unii au încre­de­re în cei din spaţiu, alţii se tem de aceştia.

Parfum de cedru (Antena 1 – Vineri, 22 aprilie, 0.20)

SUA, anul 1950. Deşi cel de-al Doilea Război Mondial s-a încheiat de ceva timp, viaţa japonezilor care trăiesc în statul Washinghton este grea. Moartea unui pescar de­clan­şează un nou conflict între americani şi asiatici, mai ales că prietenul victimei, Kazuo Miyamoto, este principalul suspect.

Reporterul Ishmael Chambers (Ethan Hawke, foto), care redac­tează cazul pentru presă, este implicat direct în acest conflict deoarece, în tinereţe, a fost în­drăgostit de soţia lui Miyamoto.

Mic dejun la Tiffany (Acasă TV – Duminică, 24 aprilie, 20.30)

Scriitorul Paul Varjak (George Peppard) se mută într-un apartament din New York, unde o cunoaşte pe vecina sa, Holly Golightly (Audrey Hepburn). Stilul de viaţă al acesteia îl tulbură şi îl fascinează pe Paul.

În public, femeia are un aer sexy şi sofisticat, dar când rămâne singură, devine vulnerabilă. Totuşi, nimic nu o face pe Holly să se simtă mai bine decât un mic dejun în faţa magazinului Tiffany…

Unde vei fi poimâine? (PRO TV -Sâmbătă, 23 aprilie, 20.45)

Expertul în probleme de climă Jack Hall (Dennis Quaid, foto) descoperă că omenirea se îndreaptă spre o nouă epocă de gheaţă.

În timp ce Jack avertizează Casa Albă de pericolul iminent, fiul său, Sam (Jake Gyllenhaal), este blocat în New York, care, din cauza topirii calotei polare, a fost complet acoperit de ape. Autorităţile demarează ope­raţiunile de evacuare a popu­laţiei, iar Jack încearcă să-şi salveze copilul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.