Medicii avertizează faptul că ficatul are un ritm de metabolizare care nu poate fi accelerat nici cu somn și nici cu exerciții fizice. Timpul de eliminare a alcoolului din sânge diferă de la un individ la altul, în funcție de greutate și de vârstă, scrie Auto Bild.

De exemplu, un bărbat de 80 de kilograme care bea o bere în aproximativ jumătate de oră îi va lua 180 de minute să elimine complet alcoolul din sânge. O femeie de 60 de kilograme care consumă aceeași bere tot într-o oră are nevoie de aproximativ 2 ore și 20 de minute pentru ca alcoolemia ei să ajungă la 0.

Organismul are nevoie de 24 de ore

Cu toate acestea, medicii spun că indiferent de individ și de cantitatea de alcool consumată, “alcoolul iese complet din sânge abia după 24 de ore”.

Tocmai de aceea, dacă șoferii au consumat noaptea precedentă mult alcool, este indicat să nu se suie la volan a doua zi.

Aproximativ 1.300 de accidente rutiere au avut loc în România, doar în ultimii doi ani, pe fondul consumului de alcool la volan, cu aproape 1.900 de victime, dintre care 89 de morţi, arată o analiză realizată de Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor (ALIAT).


REPORTAJ/ Încoronarea din 1922 a Regelui Ferdinand și Reginei Maria, momentul în care lumea a privit spre România. Iată cât de fastuos a fost | DETALII și IMAGINI DOCUMENT

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Curtea Constituţională cere renumărarea voturilor de la alegerile prezidenţiale în toată ţara
Observatornews.ro
Curtea Constituţională cere renumărarea voturilor de la alegerile prezidenţiale în toată ţara
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI