Mic dejun cu mustăţi

Ingrediente: un ou, un morcov potrivit, o roşie, o felie de ardei, o linguriţă de smântână, o măslină, două fire de mărar.

Preparare: Oul se fierbe şi i se taie vârful, astfel încât să poată sta pe mijlocul farfuriei (pe post de nas), apoi se crestează pe o parte, ca în imagine. Morcovul se curăţă, se taie în fâşii şi se aşază de o parte şi de cealaltă a oului, sub formă de mustaţă. Roşia se taie în două şi se foloseşte pe post de ochişori, aşezându-se deasupra fiecărei jumătăţi câte o felie de măslină cu o picătură de smântână în interior. Felia de ardei se taie având grijă să fie ascuţită la capete şi se desenează pe ea, din smântână, o linie frântă ca un fel de dinţi. Firele de mărar se aşază lângă roşii, astfel încât să arate ca nişte sprâncene.

4289-221012-aperitivchipsuri1.jpgAperitiv cu chipsuri

Ingrediente: o cutie mică de chipsuri Pringles, un pachet de brânză proaspătă de vaci, 50 g unt, două linguri de smântână, 50 g măsline negre fără sâmburi, sare.

Preparare: Se face un amestec din brânză de vaci, unt lăsat la temperatura camerei şi smântână, apoi se potriveşte de sare. Crema se aşază pe o farfurie (ca un tortuleţ), apoi se acoperă cu un strat de chipsuri zdrobite şi cu măslinele tăiate în patru. Pe mijloc se face o grămăjoară de chipsuri ceva mai mare. De jur împrejur, crema se ornează cu chipsuri întregi, astfel încât să arate ca o floarea soarelui. Se serveşte pe aceste chipsuri sau pe pâine prăjită.

4289-221016-pizzaurecheata1.jpgPizza urecheată

Ingrediente: un blat de pizza gata preparat, trei-patru felii de şuncă, cinci felii de castravete, un crenvurst, o măslină neagră şi una verde, 50 g caşcaval ras, două linguri de ketchup, două felii de roşie, două linguri de boabe de porumb fiert, sare, piper alb.

Preparare: se fierbe crenvurstul, se curăţă de coajă şi se taie rondele. Ketchup-ul se întinde pe toată suprafaţa blatului, apoi se pune şunca tăiată fâşii foarte subţiri.

Trenuleţ din crenvurşti

Ingrediente: şase crenvurşti, 10 scobitori.

Preparare: Se rup două scobitori pe jumătate, iar celorlalte opt li se retează părţile ascuţite. Se fierb crenvurştii, având grijă să nu se spargă. Doi dintre ei se taie în 16 rondele, care se înfig, câte două, la capetele celor opt scobitori (roţile). Se aşază deasupra lor cei patru crenvurşti întregi ca nişte vagoane de tren. Capetele celor feliaţi se înfig în scobitorile rupte în două şi se fixează la capătul şirului, astfel încât primul “vagon” să semene cu o locomotivă.

4289-221019-trenuletcremwurst1.jpg

4289-221020-spaghetefitosele1.jpgSpagheţele fiţoşele

Ingrediente: 500 g spaghete (un pachet), două cutii de ton mărunţit, în ulei, cinci căţei de usturoi, un vârf de cuţit de busuioc, o cutie de roşii în bulion, patru linguri de ulei de măsline, sare, piper alb, două linguri de parmezan.

Preparare: se fierb pastele în circa doi litri de apă, în care s-au pus o lingură de ulei şi o linguriţă de sare, apoi se pun într-o strecurătoare ca să se scurgă. Se pune pe foc o crăticioară cu trei linguri de ulei, în care se rumenesc căţeii de usturoi. Se adaugă roşiile mărunţite, sare, puţin piper alb, busuiocul şi tonul scurs de ulei şi se fierb cinci-zece minute. Pastele se pun într-un castron şi se amestecă împreună cu sosul de roşii, apoi se servesc cu parmezan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.