„Am avut șapte programe muzicale într-o singură seară, în patru locații diferite și am cântat de la orele 21:oo până la 08:00 dimineața. Recunosc, a fost o provocare pentru mine acest maraton și vă mărturisesc , mi-am bătut recordul muzical în ceea ce privește interpretarea. Nu mă opresc aici, la sfârșitul lui septembrie mai am o seară că aceasta, căreia sper să îi fac față cu brio”, a mărturisit artista.

A reușit să împlinescă visul mirilor

Diana Matei și-a schimbat stilul muzical odată cu single-ul „Maria, te quiero” și pregătește o nouă piesă de excepție. Întrebată dacă o astfel de reprezentație nu este prea epuizantă, Diana a povestit: „Aș minți dacă aș spune că a fost ușor, dar bucuria pe care o vezi pe fețele ascultătorilor în momentul în care muzica ta le ajunge în suflet este cea mai mare răsplată. La unul dintre evenimente, respectiv o petrecere de tineri căsătoriți, CD-ul cu valsul miresei nu a funcționat. Deoarece era practic un colaj de melodii, mirii au fost foarte triști, crezând că nu vor mai avea parte de valsul mult visat. I-am întrebat ce conținea colajul și am reușit să le interpretez toate piesele din cadrul acestuia. Într-un final toată lumea a fost extrem de fericită, iar eu m-am bucurat că am reușit să împlinesc un vis”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.