Învinge depresia!

Comentează

Unii o consideră "fiță", alții nebunie. Dar numai cel ce suferă știe ce se petrece în sufletul și în mintea lui. Iar toamna vine parcă să adâncească rănile și să răscolească emoțiile și așa fragile. Această perioadă din an devine picătura care umple paharul îndurării. Dar să nu dramatizăm! Există variante pentru a depăși toamna cu zâmbetul pe buze.

►De ce toamna?

Deşi considerată tristeţe extre-mă, e o mare diferenţă între depresia clinică şi starea de tristeţe. În multe cazuri, finalul de an o accentuează. Începând cu melancolia toamnei, până la sărbă-torile de iarnă pustii în singurătate, depresia copleșește. Or, pesimismul e principala caracteristică a depresivilor. Din nefericire, majoritatea cazurilor trec neobservate, tocmai pentru că sunt privite ca stări trecătoare. De aici și neplăcerile: tulburări de somn, de alimentație, capacitate de concentrare scăzută. Odată cu scurtarea zilei, scade și cantitatea de lumină naturală cu efecte benefice asupra creierului. Iar acest fenomen duce la dezechilibrul secreției de serotonină şi dopamină, hormoni neurotransmiţători cu un rol extrem de important asupra stării de spirit. În plus, femeile care întreaga vară au ținut cure de slăbire restrictive repetate încep de-acum să nu-și mai concentreze foarte mult atenția asupra siluetei, tot mai îmbrăcate. Iar efectul dietelor își spune acum cuvântul prin așa-numita tristețe patologică. Este și unul dintre motivele pentru care boala e mai des întâlnită la femei.

►Cere ajutor

Dacă te regăsești în astfel de stări sau le observi la cineva apropiat, nu ezita să apelezi la un specialist. Căci e cazul să tragi un semnal de alarmă dacă starea depresivă durează mai bine de două săptămâni, dacă se pierde interesul pentru activități plăcute, dacă nu se mai doarme bine, dacă apar sentimente de vinovăție sau, chiar și pentru o clipă, ideea de sinucidere. Trebuie menționat și că sunt anumite boli și medicamente care induc depresia și tendința de suicid. Problemele tiroidei, anticoncepționalele, codeina, morfina, betablocantele utilizate în tratamentul hipertensiunii, unele medicamente pentru acnee, toate pot duce în timp la consecințe grave. Ba mai mult, pentru cei mai sensibili, chiar și lucruri aparent banale pot declanșa crize afective, cu tendințe de suicid, de la terminarea unui serial preferat până la aglomerația din trafic și chiar relațiile din rețelele de socializare. În acest sens, a fost lansată recent și o platformă online, concepută de specialiști psihiatri, menită să ofere informații despre fiecare tip de tulburare afectivă, opțiuni terapeutice, dar și răspunsuri la întrebările celor interesați. Este vorba despre www.depresiv.ro, locul unde îți poți spune "of"-ul, fără rețineri.

SE TRATEAZĂ CU... ATENȚIE

"Termenul general de depresie desemnează o categorie de afecţiuni psihiatrice care au în centrul lor o tulburare a stării afective, care duce la apariţia unei trăiri de tristeţe sau de pierdere a speranţei pentru o perioadă mai mare de timp. Persoanele care suferă de depresie nu pot trece peste ceea ce este rău, nu pot face faţă situaţiei. Aceasta este o problemă de sănătate publică importantă, ea ocupând locul 2 pe lista celor mai întâlnite afecţiuni medicale după hipertensiune. Depresia majoră este o boală severă, însă poate fi tratată cu succes. Diagnosticarea precoce, menţinerea tratamentului şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos ajută persoana cu depresie să ducă o viaţă normală. Ameninţările de suicid din partea persoanelor depresive trebuie luate în serios, căci depresia e principala cauză a suicidului."
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Proiect minier MPI Magnesium
Analiză
09:15
Controverse în jurul proiectului minier de exploatare a magneziului din Mărginimea Sibiului. Investiția de 400 de milioane de euro, primită cu proteste
Un incident aerian a avut loc joi dimineață, 24 septembrie, când o dronă a pătruns în spațiul aerian al României, în zona de nord a județului Botoșani. Sursă foto Shutterstock
08:16
O dronă s-a prăbușit în județul Suceava. Avioane F-16 și F-18 ridicate de la sol și mesaje RO-Alert în trei județe
MONDEN
Gabriela Cristea si Tavi Clonda
09:49
Tavi Clonda a răbufnit după ce a fost acuzat că trăiește pe banii Gabrielei Cristea: „Aruncam teancul pe noptieră"
Monica Gabor în SUA | Foto: Instagram
09:39
Meseria pe care o are Monica Gabor în SUA. Unde lucrează în prezent: „Ramona e cu astea”
POLITIC
Elena Lasconi a devenit președinta USR în iunie 2024 și a rezistat până la alegerile prezidențiale din mai 2025. Foto: Hepta
23 sept.
Elena Lasconi, despre Nicușor Dan: „Nu pot să înțeleg cum te duci la o întâlnire cu Zelenski lângă tine și tragi de șosete”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
23 sept.
Siegfried Mureșan a explicat de ce nu s-a dus la PSD, așa cum i-a cerut Sorin Grindeanu: „Nu-mi comandă mie la ce oră și unde să ne întâlnim”
Ultimele știri
10:12
Interpreta Maria Petca Poptean a murit la 72 de ani. „Privighetoarea Țării Oașului” a lăsat în urmă multă durere
10:10
Mai multe tentative de sinucidere pe portavionul USS Abraham, mândria flotei americane. Reacția Casei Albe
09:59
România începe discuțiile cu S&P, în plină criză politică. Cât de aproape suntem de retrogradarea la „junk”. Daniel Dăianu: România riscă downgrade fără un guvern stabil, ne jucam cu focul
09:55
Mesajul lui Xi Jinping la câteva ore după ce Donald Trump l-a primit pe covorul roșu la Washington
TRENDING
23 sept.
Fenomenul „SKI”: Tot mai mulți pensionari aleg să își cheltuie banii în vacanțe în loc să le lase moștenire copiilor
09:13
O țară din Europa testează un nou indicator rutier pe autostrăzi și drumuri expres. Ce înseamnă semnul D-51a
09:48
Tragerile loto din 24 septembrie 2026. Report de peste 1,81 milioane de euro la Loto 6 din 49
23 sept.
Horoscop 24 septembrie 2026. Fecioarele trebuie să evite orice fel de cheltuială și să lase pe altă dată planurile care presupun achiziții scumpe
Foto: Wolt
09:00
City break de toamnă în Cehia, cu Wolt la îndemână
Oua ochiuri într-o farfurie cu legume
07:30
Cum să gătești ouăle sănătos: „Așa le poți mânca în fiecare zi”
Un chelner care scoate nota de plată
06:54
Patru persoane au comandat de toate la un restaurant. Proprietara s-a bucurat, dar nota de plată a adus surpriza
Situri istorice Atena
23 sept.
Proiectul gigant care transformă Atena în noul Dubai al Europei. Cum arată orașul inteligent The Ellinikon, care atrage tot mai mulți străini
Viața în Alaska: o familie cheltuie 4.000 de dolari pe provizii pentru iarnă. Sursă foto: alaska.org
23 sept.
O familie din Alaska cheltuie 4.000 de dolari pe provizii ca să reziste în iarna extremă din Eagle: „Anul trecut am rămas fără unt”
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Lăcrămioara are acum șansa uriașă să vadă pentru prima oară în viață cu ochiul drept. Fetița, aflată în programul umanitar al Fundației Ringier România, a fost operată de specialiștii oftalmologi de la Clinica Infosan
08:00
Lăcrămioara are acum șansa uriașă să vadă pentru prima oară în viață cu ochiul drept. Fetița, aflată în programul umanitar al Fundației Ringier România, a fost operată de specialiștii oftalmologi de la Clinica Infosan
O mașină albă pe care scrie HIDRO Prahova SA
Analiză
07:00
Jaf la Hidro Prahova. Ce a descoperit Curtea de Conturi la operatorul de apă al Consiliului Județean: contracte umflate, mii de tone de motorină decontate ilegal și beneficii imense pentru șefi
Primele două sisteme antiaeriene Oerlikon modernizate de Rheinmetall pentru Armata Română nu au trecut testele de recepție. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
23 sept.
Sistemele antiaeriene Oerlikon de 328 de milioane de euro modernizate de Rheinmetall au picat testele MApN. Nicușor Dan: „Se mai întâmplă”
Pozele de la discursul lui Nicușor Dan la ONU: sala, ocupată doar parțial, a atras atenția
23 sept.
Pozele care spun totul despre discursul președintelui Nicușor Dan la ONU
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
22 sept.
Apocaleapșa după Nicușor