Regina porno Alina Plugaru răspunde în fiecare luni şi miercuri întrebărilor pe teme sexuale venite din partea cititorilor Libertăţii. E o profesionistă în aşternut, aşa că citiţi cu atenţie sfaturile pe care vi le dă sex-experta noastră!
Îmi place la nebunie să fac sex cu iubita mea pe unde apuc. În cabina de probă, pe bancheta autoturismului, în parc sau pe plajă ori în valuri. La început i-a plăcut şi ei, ba chiar era încântată de iniţiativele mele extravagante. Cu timpul însă, a început să mă refuze, mă ceartă pentru îndrăzneala pe care o am şi încearcă din ce în ce mai mult să îmi domolească pornirile. Ce mă înveţi să fac pentru a o stârni în aşa hal încât să-mi accepte dorinţa şi să facă dragoste cu mine ori de câte ori am chef şi, în special, indiferent dacă locurile pe care le aleg pentru asta sunt publice? Mai mult, ce să-i spun iubitei mele pentru a o face să-i placă din nou?
Cosmin, 23 ani, Bucureşti
Răspuns: La început accepta, probabil, propunerile tale pentru că era îndrăgostită lulea de tine şi nimic din ceea ce îţi trecea prin minte nu i se părea deplasat. Ba, din contră, considera că ideile tale sunt excitante şi aducătoare de multă adrenalină. Cu timpul însă, relaţia intrând pe un făgaş normal, flăcările pasiunii au început să ardă la intensitate obişnuită. Ceea ce trebuie să faci tu este să umbli la butonul acesta al vâlvătăii şi să readuci la cote maxime pasiunea pe care iubita ta o simte pentru tine. Cum să faci asta? Ai încercat, de exemplu, să o duci pe… Arcul de Triumf? Acolo să scoţi, ca un magician, din haină două pahare cu picior şi o sticlă cu vin roşu? Ar fi un gest romantic care înmoaie orice femeie şi un moment prielnic pentru un sărut excitant care… cine ştie unde poate ajunge.
Chiar, sex aici aţi făcut vreodată? Sau scoate-o la restaurant. Du-o undeva unde nu aţi mai fost şi, dacă te ţin buzunarele, închiriază un salon doar pentru voi doi. Sunt sigură că ar aprecia un asemenea efort incredibil şi că ar accepta fără comentarii o partidă incendiară de sex pe masă.
Ori… ai dus-o vreodată la un salon de masaj erotic? Aici te-aş putea ajuta chiar eu, pentru ca am deschis unul, de care mă ocup în calitate de manager. Crede-mă, ar putea ieşi mai mult decât înfierbântată după o şedinţă şi nu va avea răbdare să ajungă până acasă, cu tine, ca să faceţi dragoste. Prin urmare, soluţii există, nu trebuie decât să fii creativ şi să-ţi pui cât mai mult imaginaţia la contribuţie. Succes!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_50a90aad3045840436d0764820ebef71.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6f46a56631d3afba4a963150d4bb97a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_48a578eda90e65eb2115f8fa24510554.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d28edc2b53778af31c04f7e456e71516.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e1786d4e2c627cef3ce4cc2e7e292c88.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_154bff190a2594afb32514932a3e02d7.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_ca67dd5f0e3ce467e1aaa9ae0d5b9c5d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c7e0e77e6023906418b060a5eb9bb70c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_1c3e5584d6e820404a829307ec5333fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_bf9d2d37375a3077ec517ebfef50fe66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_1c22346ca831ae1dbe3324124e9eb3ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a7c47440de52a491a53c2c047d9bacb8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_7fe76bff47a80ffd57a395b2088cd3a6.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_c0db5276c478eefd892d31674b69dd46.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8fb782738dfc76850dd2699ad4f78655.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/05/4002-146399-26sexinmasina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_4e6c7a944281a9d691b993f5ab9ca9e8.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vila-bucurestifotomontaj-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/barbat-facturi-gaze-energie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_7c1dbf3d653a0742b9c76d791e9f0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_318590783270cd71705f86f310662741.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dorian-popa-mama-si-sotia-lui.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/aurelian-temisan-andreea-balan-te-cunosc-de-undeva-antena-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0ae7575b697492d75ae36719474174ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2ba9af11d6c293feccb469137e364f2a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_3dd9d14c20cd6d70b871d604c7aadc1d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_46a15d920205618d75c06d5e86b47e30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-conferinta-guvernul-romaniei-23-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/psd-si-aur-vor-depune-motiune-de-cenzura-comuna-impotriva-guvernului-bolojan-desi-grindeanu-a-exclus-o-alianta-cu-partidul-lui-george-simion-orice-drum-incepe-cu-primul-pas-e1777276759473.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/kruunuvuorensilta-cel-mai-lung-pod-finlanda-helsinki.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-ryanair-aeroport-berlin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/femeie-somn-profund-6968336.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/un-barbat-a-strans-monede-de-1-cent-timp-de-45-de-ani--foto-profimedia-e1777232748461.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cernobil-intr-a-fabrica-de-bere-din-romaniafoto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/cartofi-noi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-baieti-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/ridicii-rosii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pescarus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/concerte-evenimente-vama-veche-1-mai-litoral.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/elena-mateescu-anm-avertisment-cel-mai-sever-episod-iarna-2026-e1771319745828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nod-ecoduct-spatiu-servicii-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/bani-lei-romanesti-salariu-minim-e1761127873316.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bogdan-ivan-demisie-instantguvdemisiepsd09inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/papa-leon-shutterstock2651433907-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-institutul-de-matematica-al-academiei-romane-simion-stoilow--foto-agerpres-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-claudiu-manda-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.