În acest moment, peste 40.000 de turiști au ales să-și petreacă minivacanța de 1 Mai la mare. Dintre aceștia, 12-15.000 au ales Mamaia, iar aproximativ 4.000 dintre ei sunt turiști străini, datorită festivalului Sunwaves, a declarat, pentru Libertatea, deținătorul agenției turistice Paradis Vacanțe de Vis, Aurelian Marin.

Astfel, în acest moment, 60-70% dintre hotelurile din Mamaia sunt deschise, iar acestea au un grad de ocupare de 80-90%.

Sezonul estival se anunță, la rândul său, plin de evenimente și noutăți, printre care și zboruri către mare Cluj, Timișoara, Iași sau Oradea.

„Pachetele turistice cu avionul către Litoralul românesc vor fi organizate, începând cu 18 iunie, dinspre Timişoara, Cluj Napoca şi Iaşi. Cursele, operate cu o aeronavă de 120 de locuri a Blue Air, vor avea loc în fiecare duminică din Timişoara și Cluj-Napoca, iar în fiecare luni, din Iaşi. . in acest sens derulam sin aceasta perioada si o campanie numita Vino gratis cu avionul la mare”, ne-a declarat Aurelian Marin.

Turiștii se vor putea bucura de seri traditionale și de excursii de o zi pe litoralul romanesc. Ei vor beneficia și de plecări zilnice spre Delta Dunării, spre stațiunea Balcik din bulgaria, dar și spre parcul de aventura Paradis Land Neptun.

În minivacanța de 1 Mai, românii preferă litoralul românesc în detrimentul celui bulgăresc.

„Mult mai mulţi turişti sunt pe litoralul românesc, deoarece 1 mai este inserat în memoria colectivă că o minivacanţa a distracţiei, litoralul românesc fiind destinaţia ideală pentru distracţie”, ne-a declarat Aurelian Marin.

În București, Gara de Nord a devenit neîncăpătoare. CFR Călători a anunțat că atât pe 28 aprilie, cât și vineri, din Gara de Nord din București au plecat peste 16.000 de călători, 30% dintre aceștia fiind studenți.

Însă turiștii care iau cu asalt Litoralul zilele acestea ar putea constata că hotelul la care s-au cazat nu oferă servicii de masă.

Citește și: Cum va fi vremea în minivacanța de 1 Mai. Programul evenimentelor de pe litoral și unde se poate schia încă / VIDEO

Urmărește-ne pe Google News
Motivul șocant pentru care s-ar fi despărțit Shakira și Pique. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, NU a fost infidelitate
GSP.RO
Motivul șocant pentru care s-ar fi despărțit Shakira și Pique. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, NU a fost infidelitate
ȘOC TOTAL! Vladimir Putin va muri! Data evenimentului a fost anunțată deja. Vestea pe care Occidentul o așteaptă
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Vladimir Putin va muri! Data evenimentului a fost anunțată deja. Vestea pe care Occidentul o așteaptă
Jaf de 1 milion de euro în doar câteva minute. Hoţii au aruncat de la etajul 6 seiful de aproape jumătate de tonă al unui om de afaceri grec
Observatornews.ro
Jaf de 1 milion de euro în doar câteva minute. Hoţii au aruncat de la etajul 6 seiful de aproape jumătate de tonă al unui om de afaceri grec
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
HOROSCOP
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
Știrileprotv.ro
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Orangesport.ro
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea