EXCLUSIV. Litoralul românesc, pregătit să-și primească turiștii în timpul verii. Consultantul turistic Traian Bădulescu: „Este o legendă că Litoralul românesc este scump”

Comentează

Minivacanța de 1 Mai a creat, deja, haos pe șosele și a umplut litoralul românesc de vizitatori. Turiștii au început să sosească pe litoral încă de vineri seară, iar gările din stațiunile de la malul mării s-au umplut de vizitatori. Taximetriștii s-au pregătit și ei și s-au aliniat în fața gărilor, așteptând să preia turiștii. 

În București, în Gara de Nord a devenit neîncăpătoare. Mii de bucureșteni au pornit spre minivacanța de 1 mai. CFR Călători a anunțat că atât pe 28 aprilie, cât și vineri, din Gara de Nord din București au plecat peste 16.000 de călători, 30% dintre aceștia fiind studenți.

Cu toate acestea, Minivacanța de 1 Mai a început pe alocuri cu stângul. Turiștii care iau cu asalt Litoralul zilele acestea ar putea constata că hotelul la care s-au cazat nu oferă servicii de masă. Ori că au plătit pentru o cameră ”chioară”, patru pereți cu un pat în mijloc, adică ioc confort.

Cu toate acestea, litoralul românesc este pregătit să-și primească turiștii la capacitate maximă în sezonul estival, în perioada 15 iunie - 10 septembrie, conform consultantului de turism Traian Bădulescu.

„Pot spune că Litoralul românesc a evoluat mult în ultimii ani și este pregătit pentru a-si primi turiștii la capacitatea maximă în perioada 15 iunie - 10 septembrie. Românii își aleg vacanțele în special în iulie-august, când în mod tradițional își programează concediile. De un mare succes sunt și programele de extrasezon Litoralul pentru toți, in special în septembrie. Lăsând la o parte că vremea este cea mai buna in această perioadă (iulie-august rid), vorbim și de vacanta copiilor, pentru familiști, care nu le permite sa mai meargă după 10 septembrie”, a declarat Traian Bădulescu pentru Libertatea.
Mai mult decât atât, consultantul consideră că litoralul românesc este ieftin, iar o familie poate petrece un sejur in plin sezon, la un hotel de 3 stele cu mic dejun, și cu 250-300 de euro pentru o săptămână.

„Este o legendă că Litoralul românesc este scump. Pot spune că este cea mai avantajoasa opțiune strict ca preț. O familie poate petrece un sejur in plin sezon, la un hotel de 3 stele cu mic dejun, și cu 250-300 de euro pentru o săptămână. Este drept, sunt cateva hoteluri all inclusive sau premium, de 4 și 5 stele, din Mamaia, unde un sejur poate ajunge și la 1500-2000 de euro de familie, dar acestea sunt cele mai scumpe hoteluri și, paradoxal, sunt și foarte solicitate. Exista cerere. În același timp, o familie poate sta la un hotel de 3-4 stele cu all inclusive și cu 500-700 euro per sejur, inclusiv în Mamaia. Depinde de alegerea fiecăruia”, spune Traian Bădulescu.

„La ora actuală avem și noi circa 25 de hoteluri cu servicii all inclusive, care sunt oferite in perioada iunie- septembrie, atunci existând rentabilitate. Deja, circa 300.000 de turiști vor beneficia în acest an de servicii all inclusive PE Litoralul românesc. Cam tot atâți turiști români aleg anual litoralul bulgăresc. Pentru a avea un extrasezon cu majoritatea hotelurilor, restaurantelor și cluburilor sau magazinelor deschise, avem nevoie de mai multi turiști străini, care aleg capetele de sezon. La ora actuală avem deja turiști israelieni”, ne-a declarat consultantul.

Dintre toate stațiunile de la mare, cele mai vizitate sunt Mamaia și Vama Veche, acestea fiind considerate adevăratele vedete ale litoralului românesc.

„Litoralul românesc, care are doar 70 de kilometri, se poate remarca prin evenimente și festivaluri, precum și prin hotelurile cu complexe balneare și de wellness-spa. La ora actuală, vedete sunt Mamaia și Vama Veche, care sunt foarte animate, alături de Venus, a doua stațiune după Mamaia cu hoteluri modernizate, și de Eforie Nord, care are de anul trecut plaja mărită, asemeni Mamaiei și Constanței”, a mai spus Traian Bădulescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
ANAF au confiscat peste 4000000 de țigarete netimbrate, depistate în apropierea frontierei de la Nădlac. Sursă foto: Facebook /ANAF.
16:16
Un șofer de TIR a vrut să intre cu 4.000.000 de țigări netimbrate în România: unde era așteptat transportul
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
15:21
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
MONDEN
Alexandru Sautner si soția sa, Flavia
Exclusiv
16:00
Cu cine ar pleca Alexandru Sautner la „Asia Express”. Juratul de la Chefi la cuțite nu o ia în calcul pe soția sa
Ispita Gabriella Barbu a fost 2 sezoane la „Insula Iubirii Spania”, apoi a venit la „Insula Iubirii” ediția din România
ExclusivInterviu
15:09
Ispita Gabriella de la „Insula Iubirii”, dezvăluiri neașteptate despre experiența din Spania: „Mi-a plăcut mai mult ediția din România”
POLITIC
Declarații Siegfried Mureșan, Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Tanczos Barna de la Palatul Parlamentului 18 septembrie 2026
15:37
Nicușor Dan recunoaște că șansele lui Siegfried Mureșan să obțină votul de învestitură în Parlament sunt mici: „E dificil, dar îmi doresc să reușească”
siegfried-muresan-declaratii-parlamentul-romaniei-18-septembrie-2026
13:14
Primele declarații ale lui Siegfried Mureșan după desemnarea ca premier: „Sunt pregătit să formez un guvern serios”
Ultimele știri
16:48
În 1994, o inundație a eliberat 36 de cerbi Milu dintr-o rezervație din China. Câțiva ani mai târziu, populația ajunsese la peste 500 de exemplare
16:46
Care este dorința Vlăduței Lupău. Artista și-a deschis sufletul. „Mi-am dorit să am mașini, dar acum că le am, văd că fericirea nu vine de acolo”
ExclusivInterviu
16:42
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
16:33
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
TRENDING
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
Cum faci murături perfecte: igiena borcanelor și alegerea legumelor- Borcane din sticlă cu murături asortate pe o masă
16:38
Secretele murăturilor perfecte: de la igiena borcanelor la alegerea legumelor potrivite
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
16:33
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Angajații Europa Park cu premiul Golden ticket 2026 în mâini
15:22
Cel mai bun parc de distracții din lume e din Europa. Europa-Park câștigă Golden Ticket Award pentru a 11-a oară
Un avion comercial alb staționează pe pistă, pregătit pentru îmbarcare, cu scara de îmbarcare desfășurată până la ușă
14:30
Paradoxul european al supraturismului: orașele majore încearcă să oprească valul de vizitatori, în timp ce extind capacitatea aeroporturilor
baby-unica
13:58
Revista Baby Unica lansează ediția de toamnă și prima întâlnire din seria Baby Unica Talks
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
15:00
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
Mario Berinde
Exclusiv
14:58
Prima sentință în dosarul crimei între copii de la Cenei: 15 ani de detenție și daune morale de peste un milion de euro
Alin Neacsu - Raiffeisen Bank
14:26
28 de companii românești cu o cifră de afaceri de 7,4 miliarde de euro încep ediția a doua a programului executiv COMPETITIV
Permafrost Apuseni
Exclusiv
12:00
Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni. Fenomenul rar descoperit sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală, județul Alba
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
16:17
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic