Acum doi ani, aveam 37 de ani și tocmai terminasem divorțul. Un divorț anevoios și dureros care punea capăt unei perioade din viața mea ce fusese cândva frumoasă. Din păcate, mariajul meu cu Marius se încheiase lamentabil, cu vorbe urâte, jigniri, cu un partaj jenant, cu amestecul soacrei mele, care mi-a luat din casă tot. Doar casa nu mi-au putut-o lua, era pe numele meu și o aveam dinainte de a-l cunoaște pe Marius. în rest, doar camera lui Dănuț, fiul meu de 5 ani, a rămas așa cum era.

După partaj, aproape toată casa arăta ca după un taifun. îmi rămăseseră doar lucrurile bune de aruncat, dar mi-am spus că n-are rost să mă necăjesc, am făcut un credit și mi-am propus să-mi reamenajez casa. Am mers la un magazin de mobilă cu tradiție în domeniu, la care cel mai mult mă atrăgea faptul că piesele erau modulare și puteam să le asamblez sin-gură, în funcție de spațiul de care dis-puneam. știam de la mulți prieteni că acolo poți găsi tot ce vrei; nu trebuie decât să-ți măsori cu grijă spațiile și le poți umple după cum îți place.

Am rugat-o pe una dintre colegele mele să mă ducă până acolo, Marius îmi luase și mașina. Mi-am făcut o listă cu ce aveam nevoie, am aflat prețurile și am apelat la ajutorul unor prieteni. Unele piese, precum modulele din bucătărie, trebuiau montate sus, într-un mod anume, și era nevoie de forță, ceea ce nu era tocmai punctul meu forte.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Eugenia, colega și prietena mea, care tocmai se mutase și își terminase de aranjat casa, m-a invitat, împreună cu alte câteva colege și niște prieteni de-ai ei, la inaugurarea casei. Eugenia divorțase și ea, după 30 ani de căsnicie, și avea un fiu de 26 de ani, Octavian, care a ajutat-o foarte mult cu casa. El a făcut rost de teren și a aranjat cu o firmă de construcții să le ridice casa. Tot el se ocupase și de mobilarea și decorarea casei. Eugenia mi-a sugerat să vin cu Dănuț, așa că am împrumutat mașina de la o vecină și iată-ne la poarta ei, într-o duminică dimineață.

Casa arăta ca o cabană de la munte, balcoanele erau de lemn și împodobite cu jardiniere cu flori multicolore. în fața casei, erau mai mulți brazi înconjurați de gazon. Totul era verde, iar florile de la balcoane erau pata de culoare care înveselea totul. Am auzit multe voci, care păreau a veni din spatele casei, iar Dănuț a pornit-o voinicește într-acolo. într-un colț al grădinii erau trei căsuțe mari pentru câini, dar „locatarii” nu păreau a fi acolo. Dănuț îi căuta atent prin curte. L-am zărit, la un moment dat, urmat de trei câini, unul mai frumos și mai blajin decât altul. Dănuț îi apuca ba de urechi, ba de nas, iar ei se lăsau în voia lui, fără să protesteze. Atunci ne-a zărit și gazda.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

— Bine ați venit, dragii mei! Văd că băiețelul tău și-a găsit deja o ocupație. Nu-ți face griji, câinii nu mușcă, au fost abandonați de stăpâni tocmai pentru că sunt prea blânzi și nu le apărau moșia. Fiul meu i-a pripășit la noi. Hai să-ți arăt casa! Dar mai bine-l las pe Vladi, oricum el știe cel mai bine ce-a făcut și de unde a achiziționat fiecare piesă de mobilier sau decorativă. Vladi!

Atunci s-a apropiat de noi un tânăr foarte înalt și subțire, cu părul prins într-o coadă groasă la spate, cu niște ochi mari și verzi, cu gene lungi și o figură ușor efeminată. Era îmbrăcat în pantaloni până la genunchi cu multe buzunare, în care avea tot felul de scule, și un tricou. în picioare nu avea nimic, umbla desculț prin iarbă, iar Dănuț a vrut și el imediat să se descalțe.

— 0 să te înțepi și pe urmă o să plângi, i-am spus încet.

Vladimir m-a auzit însă.

— Am eu grijă de el, nu are în ce să se înțepe, mă ocup de curățenie chiar eu, și în iarbă nu există niciun fel de pericole. Haideți înăuntru, să vă arăt opera mea!

Am intrat într-un salon, unde era o băncuță ce avea deasupra un cuier, ambele din lemn natur. în fața intrării era bucătăria, cu multe module, utilată ca la carte. 0 bucătărie cum și-ar dori orice gospodină. Am urcat scara de lemn și am ajuns la etaj, unde am admirat dormitoarele, balcoanele și băile. Vladimir mi-a spus că mobila este autohtonă, montată chiar de el, iar câteva obiecte le comandase din străinătate.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

— Pot să îndrăznesc să te rog să mă ajuți și pe mine? Casa noastră e aproape goală și nu-mi pot permite ceva scump. In plus, îmi place mobila simplă.

— Cu cea mai mare plăcere! M-am gândit să fac din asta o meserie, mama m-a sfătuit. Am terminat Arhitectura, dar aș prefera ca, pe lângă concepția planurilor, să și decorez casele.

— Atunci rămâne stabilit! Când ai puțin timp liber, te aștept la noi, să vezi casa, și pe urmă mergem să căutăm mobila. Eu am făcut un împrumut, sper să-mi ajungă banii.

Ziua aceea a trecut pe nesimțite. Eugenia împreună cu Vladi au făcut grătar, am băut bere, băuturi răcoritoare, cafele, am ascultat muzică și am dansat desculți în iarbă. Dănuț nu s-a mai dezlipit de Vladi, iar Vladi, de mine. La început, am crezut că o face din politețe, dar pe urmă n-am mai știut ce să cred. Mă privea cu insistență, cred că am și roșit de câteva ori, îmi făcea tot felul de complimente și, pentru ca totul să fie cât se poate de limpede, la despărțire, a doua zi dimineață, când l-a adus pe Dănuț ador-mit la mașină, mi-a spus că, de când se știe, a preferat femeile mai mari decât el, pentru că cele de până în 30 de ani sunt niște gâsculițe.

Am adormit buștean de cum am pus capul pe pernă și n-am mai apucat să mă mai gândesc la nimic. Când m-am trezit, Dănuț era în pat lângă mine și mă gâdila cu o pană.

— Nu te mai trezești odată? M-am plictisit singur! și mi-e și cam foame. Vladi trebuie să sosească și o să te găsească în pijama.

— Ce-ai spus? Ce să caute Vladi la noi?

Dănuț a început să râdă, lăsând să i se vadă dinții de șoricel.

— Ai și uitat? Hai, mami! Nu știi că l-ai rugat să vină să ne ajute să ne facem și noi casa frumoasă? Mami, încă dormi?

A început să mă gâdile peste tot. M-am dat jos din pat și m-am dus să fac un duș, să mă dezmeticesc. Am avut impresia că aud soneria, dar mi-am zis că trebuie să mi se fi părut. Când am ieșit din baie, în halat, l-am găsit pe Vladi tăvălindu-se pe jos cu Dănuț.

— Bună ziua! Sper că nu deranjez. Azi-dimineață m-a sunat Dănuț și mi-a spus să vin astăzi să vorbim.

Dănuț era ascuns sub masă, știa că a făcut-o iar de oaie. Am bâiguit ceva, m-am scuzat și m-am dus să pun ceva pe mine. L-am întrebat dacă vrea o cafea sau un ceai, a preferat cafeaua.

— Pot s-o fac eu, fac o cafea foarte bună, să știi. și s-a dus direct în bucătărie. A găsit imediat totul, fără probleme, de parcă ar fi cunoscut casa pe dinafară. N-am mai protestat, l-am lăsat în pace, mai ales că fiul meu nu se dezlipea de el. Am băut cafeaua împreună, i-am arătat casa, a făcut niște măsurători și m-a întrebat când vreau să mergem la magazin. I-am spus că mă mai gândesc și-l anunț. De parcă nici n-ar fi auzit răspunsul meu, m-a întrebat dacă-l poate lua pe Dănuț cu el la bazinul de înot. Dănuț tocmai terminase un curs de înot, i-ar fi prins bine puțin exercițiu, iar mie, puțină liniște. I-am dat voie să-l ia cu el pe Dănuț și l-am rugat să se întoarcă la o oră rezonabilă.

După ce au plecat, mi-am turnat puțin coniac, m-am așezat în fotoliu și am început să mă gândesc cum să procedez să scap de băiatul ăsta fără să-l jignesc. Doar nu era să mă încurc cu un puști de 26 de ani! și ce părere ar fi avut mama lui despre o astfel de situație? Nu mi se mai întâmplase niciodată să nu știu cum să ies dintr-o încurcătură. De obicei, eram asaltată de bărbați mai în vârstă decât mine, majoritatea însurați. Dar absolut de fiecare dată am găsit o ieșire rezonabilă din astfel de situații și am rămas prietenă cu cei care, pasămite, îmi făceau curte. știu că nu sunt o frumusețe, dar sunt ceea ce se cheamă o femeie nostimă, feminină, cu vino-ncoace sau, cum îi spune acum, carismatică.

E adevărat că, după ce am terminat facultatea, am lucrat vreo cinci ani în învățământ și eram profesoara preferată a elevilor. Asta pentru că-i tratam de la egal la egal, încercam să fiu cât mai corectă cu ei și să-i înțeleg. și acum unii dintre foștii mei elevi mă sună sau îmi scriu e-mailuri.

Am întors situația pe toate părțile. Apucasem, ce-i drept, să-i spun lui Vladi că am nevoie de ajutor, cum să-i spun acum că m-am răzgândit? M-am decis, în cele din urmă, să las lucrurile așa cum sunt și să nu-l încurajez în niciun fel.

După două ore, băieții s-au întors de la înot și i-am pus la masă, fiindcă erau flămânzi ca niște lupi. Dănuț a căzut ca secerat, iar Vladi l-a dus în pat. Pe urmă, fără să mai spună nimic sau să facă vreun gest, și-a luat la revedere și a plecat, iar eu am răsuflat ușurată.

— Sună-mă tu când vrei să ne apucăm de treabă! mi-a spus înainte să închid ușa.

Parcă-mi ghicise gândurile.

A doua zi, l-am dus pe Dănuț la grădiniță, eu m-am dus la birou și am stat mai toată ziua la taclale cu Eugenia, care nu mai contenea să-și laude fiul, dar și să-și exprime totodată îngrijorarea că nu pare deloc dispus să se însoare.

— Să nu crezi că sunt ipocrită. Sigur că mă bucur că nu mă lasă singură, ce să fac eu în casa asta așa de mare? Am sperat, de când am acceptat s-o facem, că va sta împreună cu familia lui aici și le va rămâne lor. Numai că Vladi are tot felul de planuri și de vreo doi ani, de când am divorțat, n-a mai avut nicio relație serioasă. Iar asta mă cam sperie. N-aș vrea să se simtă obligat să-mi țină de urât.

Ce era să spun? Am tăcut și am ascultat-o. Dacă mă întreba ceva, îi răspundeam, dar m-am abținut de la comentarii.

Au trecut vreo două săptămâni de la inaugurarea casei Eugeniei, iar eu nu l-am mai sunat pe Vladi.

îmi cam pierise cheful. Habar n-am avut însă că drăguțul de Dănuț vorbea în fiecare zi cu el la tele-fon. și când a văzut că eu nu-l sun, l-a invitat el iar la noi. M-am pomenit pusă în fața faptului împlinit. Așa că am pornit-o spre mult lăudatul magazin, unde am ales mobilă pentru fiecare cameră, în așa fel încât să ne încadrăm și în buget. Când am terminat, s-a ocupat el de comandă și de transport. Urma să primesc totul a doua zi după-amiază, iar Vladi mi-a spus că poate sta el la mine acasă, să-i primească pe băieți, iar după aceea îl poate lua și pe Dănuț de la grădiniță. N-am mai avut cum să refuz. I-am lăsat cheile lui Vladi și am întârziat la birou cât de mult am putut.

Când am ajuns acasă, Vladi lucra de zor într-una din camere. Pregătise ceva de mâncare, mâncaseră amândoi, iar acum Dănuț îl ajuta și el cum putea. Se făcuse târziu și băiatul meu nu mai voia să se culce.

— N-am să pot termina astăzi tot. 0 să rămân aici peste noapte, iar mâine o să lucrez toată ziua, mi-a spus Vladi în timp ce-l ducea pe Dănuț la culcare.

știți care e culmea? Că din ziua aceea n-a mai vrut să plece de la mine, iar Dănuț mă întreba tot timpul de ce nu mă mărit cu el. Nu știam dacă mama lui Vladi știa ceva, dar mi-era tot mai greu s-o privesc în ochi la birou. Ar fi trebuit să-i spun ceva, dar nu mă simțeam în stare. între mine și Vladi nu se întâmplase încă nimic, dar era limpede că, până la urmă, aveam să cedez. Adevărul este că mi-era dor de intimitate, mi-era dor să țin un bărbat în brațe, mi-era dor să mă simt iubită și dorită. E ceva rușinos în asta? Nu cred, e omenesc.

Fostul meu soț își refăcuse viața, firește, ca și fostul soț al Eugeniei. La vârsta mea ce-aș mai fi putut găsi? Bărbați divorțați, văduvi sau chiar însurați, dornici de o schimbare de scurtă durată în viața lor.

Vladi îmi oferea dragostea lui curată, sinceră, copilărească. Vladi voia să-l las să mă iubească, atât și nimic mai mult. Nici măcar nu-mi cerea să-l iubesc și eu. Eram fericită că fiul meu și-a găsit un prieten în el.

Dar, oricât aș fi cântărit lucrurile, tot mă simțeam vinovată, față de Eugenia, firește.

Eram sigură că ea n-ar fi putut accepta o astfel de relație pentru fiul ei.

— Eugenia unde știe că-ți petreci nopțile? am îndrăznit să-l întreb într-o seară.

— Nu mă întreabă niciodată nimic când lipsesc nopțile de acasă, abia așteaptă să am pe cineva. Se teme că o să rămân sin-gur din cauza ei.

— îți dai seama cum m-ar privi dacă ar ști că…

— Că ce? Nici să te sărut nu m-ai lăsat. Lasă-mă măcar să-ți fiu prieten, un pri-eten devotat, dacă nu mă lași să te iubesc.

— Nu vreau să-ți stric viața, pricepi?

— Să-ți dau câteva exemple de femei de vârsta ta sau mai mari măritate cu…

— Nu, nu vreau să-mi dai niciun exemplu de femei mature măritate cu tinerei! și-așa mă simt îngrozitor. Nu vreau să sufere niciunul dintre noi, nici tu, nici eu, nici Dănuț!

— De ce crezi că trebuie să sufere neapărat cineva?

Avea dreptate. Așa că m-am lăsat în voia sentimentelor lui și a dorințelor mele și a fost minunat. Un singur lucru mă îngrozea: ce o să facă mama lui când o să afle adevărul? Dar asta e o altă poveste, pe care poate o să v-o spun cândva.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
FANATIK.RO
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI