M-a ispitit, apoi m-a părăsit fără regrete!

Căsnicia noastră a fost, în primii ani, numai lapte și miere. Pe atunci, Voicu lucra încă pentru tatăl meu care, imediat după revoluție, pusese pe picioare o mică spălătorie pentru mașini. După moartea tatei, firma a fost prelua-tă de Voicu. Nu știu cum, dar, peste noapte, soțul meu s-a schimbat cu totul. De unde fusese un soț grijuliu, pentru care eu eram cea mai importantă persoană de pe lumea asta, spălătoria a început să-i acapareze întreaga atenție. Era atât de obsedat de înmulțirea clienților și a încasărilor, încât m-a făcut să renunț la postul meu de profesoară, pentru a-l ajuta în afaceri.

— Dar mie-mi place meseria mea! am protestat eu. îi iubesc pe copii, nu mă pot despărți de ei!

— Sunt convins, draga mea, dar, în viață, trebuie să-ți definești clar prioritățile. Prioritatea numărul unu este să fructificăm ceea ce a realizat tatăl tău.

Aș fi putut aduce multe argumente în apărarea mea. Dar vorbele lui m-au intimidat. Astăzi știu că a fost o greșeală, dar atunci am zis că nu-i cinstit să-mi las soțul la greu. și, pentru că aveam habar de contabilitate, am convenit să mă ocup de latura economică a afacerii. Colac peste pupăză, lui Voicu i-a venit ideea că, de vreme ce sunt soția lui, n-are rost să mă plătească.

— Ce-ți trebuie leafă, ca să plătim aiurea impozit la stat? Doar sunt banii noștri! îți ofer tot ce-ți trebuie!

Oho, câte mi-aș fi dorit! Să ieșim din nou împreună, să ne iubim ca pe vremuri… Pentru asta n-aveam însă nevoie de bani. Iar pe Voicu nu-l mai interesau decât banii.

Am crezut că, poate, îmi pierdusem acel vino-ncoace pe care-l avem noi, femeile, și care-i face pe bărbați să se topească după noi. Mi-am cumpărat câteva rochii mai decoltate, mi-am schimbat pieptănătura, dar degeaba. Voicu nici nu a observat diferența. Tocmai când începusem să-mi pierd orice speranță, l-am cunoscut pe Mihnea. De fapt, ca o ironie a sorții, l-am întâlnit chiar prin intermediul lui Voicu. țin minte ca ieri ziua în care Voicu a intrat în birou și mi-a spus, cu o privire lacomă:

— Gata, am dat lovitura! Am ridicat privirea din mormanul de hârțoage și m-am uitat atent la soțul meu.

— Ce lovitură?

— Am agățat cel mai mare client pe care l-am avut noi vreo-dată. Dacă batem palma, ne-a pus Dumnezeu mâna în cap!

în câteva cuvinte, Voicu mi-a prezentat situația. Aflase că un nou hotel particular, care urma să se deschidă în curând, intenționa să apeleze la o firmă de spălătorie. Conducerea găsise că soluția aceasta reprezintă o economie. Iar dacă am fi pus noi mâna pe contract, am fi scăpat de multe griji.

— Pune-ți cea mai frumoasă rochie, m-a îndemnat Bogdan, în timp ce aduna documentația pentru marea întâlnire. Trebuie să-l dăm gata pe directorul adjunct al hotelului, cu orice preț!

La data și ora stabilite, ne-am prezentat la hotelul respectiv, cu oferta noastră. Mă așteptam să văd un bărbat trecut de a doua tinerețe, protocolar și scorțos. Când colo, am dat peste un tip de vreo treizeci și ceva de ani, extrem de șarmant și foarte curtenitor. Când s-au făcut prezentările, mi-a sărutat mâna. Pentru o clipă, ochii ni s-au întâlnit și am simțit cum mă cuprinde o căldură ciudată. Am privit repede spre Voicu, dar nu observase nimic.

Negocierile au decurs foarte ciudat. în loc să fie absorbit de oferta prezentată cu zel de către soțul meu, Mihnea abia își putea lua ochii de la mine. în nici jumătate de oră, Voicu a obținut contractul la care visa de mult, iar eu, în timp ce mă îndreptam spre ieșire, am simțit cum Mihnea îmi strecoară ceva în buzunar. Când am ajuns în biroul meu, m-am asigurat că sunt singură, după care am scos acel ceva la iveală. Era cartea lui de vizită. De ce mi-o dă-duse în felul ăsta? „Ca să accentueze ideea de complicitate”, mi-am răspuns pe loc.

Am stat mult pe gânduri, întorcând pe toate fețele cartea aceea de vizită. îmi venea să-l sun imediat, dar urmau iute șovăielile. Voicu mă neglija, e drept, dar era totuși soțul meu. Până la urmă, am hotărât să nu-l sun pe Mihnea, dar i-am păstrat cartea de vizită…

Chiar în aceeași zi, mi-am cumpărat cea mai provocatoare cămașă de noapte pe care am găsit-o. Transparentă, cu tente liliachii. Cum am ajuns acasă, am aprins câteva lumânări parfumate pe care le-am așezat strategic prin dormitor, după care m-am pus pe așteptat. Dar Voicu nu mai venea.

începusem să-mi fac griji, să nu i se fi întâmplat ceva, când m-a trezit tele-fonul din visare.

— încă nu te-ai culcat? l-am auzit pe Voicu.

— Nu, te așteptam. Ce s-a întâmplat?

— Am să întârzii mult în seara asta, vreau să pun ordine în hârtii. Culcă-te, mai bine, nu mă aștepta!

Așa se încheia seara romantică prin care încercasem, a nu știu câta oară, să-mi salvez căsnicia. Am stins lumânările și m-am culcat plină de ciudă. Dar a doua zi, l-am sunat pe Mihnea. Nu prea știam ce aștept de la el, dar, până la urmă, am convenit să ne întâlnim în aceeași seară. în privința lui Voicu nu-mi făceam griji, mă anunțase de dimineață că va întârzia din nou.

Mihnea m-a invitat într-un bar elegant. Am vorbit vrute și nevrute, fără urmă de timiditate. El mă făcea să mă simt importantă, în largul meu, căci nu-mi scăpa ochii din ochii lui. Mesajul era clar și direct. De aceea nu m-a mirat întrebarea lui bruscă:

— Ești așteptată acasă, în seara asta?

— Nu, am răspuns eu la fel de direct, fără să mint.

— Atunci aș dori să te invit la un pahar cu șampanie, la hotel.

Că nu am băut doar șampanie, în elegantul apartament unde ne-am refugiat, se înțelege de la sine. Mihnea s-a dovedit a fi un amant extraordinar. Spre deosebire de soțul meu, Mihnea, preocupat doar de propria plăcere, m-a făcut să mă simt o femeie cu adevărat dorită. Nu cred să fi închis ochii în acea noapte, iar dacă i-am închis, a fost numai de extaz, extazul pe care Mihnea mi-l oferea iar și iar…

Teama m-a adus la realitate, când s-a luminat de zi. Ce căutam acolo, în brațele acestui străin?

— Povestește-mi ceva despre tine, l-am rugat.

— Sunt un tip total neinteresant, a fost răspunsul lui sec.

Era limpede, nu trebuia să știu mai multe despre el. Nu era nevoie. Relația noastră a continuat și în următoarele săptămâni. Pe Voicu nu părea să-l intereseze unde plec eu în pauza de prânz. îmi cerea doar să mă întorc la timp și să-mi fac treaba.

Mi-o făceam din ce în ce mai prost, fiindcă eram cu gândul numai la amantul meu.

— Mihnea, noi doi avem o șansă împreună? l-am întrebat,

după ce nu ne văzuserăm câteva zile la rând.

— Of, Ramona, draga mea, nu trebuia să-mi pui întrebarea asta… mi-a răspuns el, sincer indispus. Te rog, nu insista!

Dar eu am insistat. Nu mai suportam atâta clandestinitate, atâta mister. și nu l-am lăsat, până când nu mi-a spus că are o familie, de care nu intenționează să se despartă.

— De ce n-ai lăsat lucrurile așa cum erau? m-a întrebat el, pe un ton amar.

— Fiindcă am vrut să știu. Ce-i rău în asta? Ce-i rău că vreau să fim împreună și să discutăm despre asta?

— Nimic, nimic… mi-a răspuns el. Dar în ziua următoare, am aflat pe pielea mea cât de rău făcusem că mă amestecasem în viața lui. Mihnea mi-a dat întâlnire la prânz, ca de obicei. Dar nu numai mie, ci și lui Voicu.

Fără urme de scrupule, i-a dezvăluit brutal adevărul despre mine. în felul ăsta, s-a pus la adăpost, apărând ca un bărbat respectabil, hăituit de-o muiere măritată și imorală.

— Nu mă așteptam la una ca asta din partea ta! mi-a zis Voicu, atunci când am ajuns acasă.

— Ce era să fac, dacă tu nu mă mai iubești?

— Norocul meu că nu te-am iubit niciodată, altfel, aș fi suferit ca un câine! mi-a răspuns el, cu ură în priviri. îți redau libertatea, Ramona, dar cu o singură condiție! Firma îmi rămâne mie, fiindcă eu am avut grijă de ea! în schimb, am să-ți dau lunar o sumă de bani și n-am să spun nimănui ce-ai făcut. Dacă te împotrivești, o să afle nu numai maică-ta, ci și toată lumea bună din oraș. Vrei divorț cu tam-tam? Vrei să apari în ziarul local?

Nu, n-am vrut așa ceva. De aceea am acceptat să plătesc prețul pasiunii care mi-a luat mințile și mi-a distrus viața.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE