Mai bine divorțată decât înșelată

Dragoș și cu mine am ajuns de comun acord în fața unui notar, prieten de familie, să depunem cererea de divorț. Eram căsătoriți de 18 ani, iar Tiberiu, notarul, ne-a fost naș de cununie, împreună cu soția lui. Am intrat în cabinetul lui, ne-a rugat să luăm loc și ne-a dictat cum să formulăm cererea (a scris-o Dragoș, el a avut întotdeauna un scris mai frumos decât al meu). Pe urmă, și-a chemat secretara, ne-a oferit câte o cafea și a încercat să-și facă datoria, adică ne-a întrebat dacă nu cumva ar fi mai bine să mai reflectăm, să ne gândim la ce pierdem după atâția ani…

— Vă cunosc de-o viață, sunteți convinși că nu mai e cale de întoarcere? ne-a întrebat timid.

Cu aproximativ o lună înainte, a fost ziua lui Dragoș. A împlinit 46 de ani. Am invitat câțiva prieteni, am mâncat, am băut, ne-am prefăcut că ne simțim bine, i-am cumpărat un cadou, ultimul în calitate de soție și, spre dimineață, am rămas numai noi patru: eu, Dragoș, Tiberiu și soția lui, Carmen. Toți patru băuserăm destul de mult, iar Tiberiu și Carmen încercau să ne convingă să renunțăm la ideea divorțului, pentru că e o prostie. Apoi, s-a lăsat tăcerea și dintr-odată, ca trezit din somn, Dragoș a început să vorbească.

— Are dreptate Ema, suntem de 18 ani împreună, de fapt căsătoriți, pentru că împreună am fost foarte puțin. La începuturi… Pe urmă, eu m-am îndepărtat tot mai mult și am lăsat-o mereu singură. Are dreptate să vrea să se despartă de mine, nu i-am adus decât necazuri și n-am fost niciodată lângă ea când avea nevoie de mine. Nu mai încercați s-o întoarceți din drum. Sunt incorigibil. Acum, de pildă, ar trebui să spun că am să mă străduiesc să mă schimb, am să fac tot posibilul ca viața noastră de cuplu să se schimbe, ar trebui să fac promisiuni… Iar eu, ce-am făcut în schimb? De îndată ce Ema mi-a spus că vrea să divorțăm, m-am culcat cu noua mea secretară. Mi-a făcut avansuri de când a venit, dar nu știu de ce n-am cedat de la bun început. Când am fost sigur că nu se mai poate face nimic, că, de astă dată, chiar o s-o pierd pe Ema, m-am aruncat în brațele secretarei. Frumos, nu?

Habar n-aveam de ultima lui ispravă. Nu era prima oară când mă înșela. Prima oară a făcut-o, mi-e și jenă să vă spun, când eu eram la spital să-l nasc pe fiul nostru. Durerile au fost cumplite, m-am chinuit ore întregi până ce doctorii s-au convins că trebuie să-mi facă cezariană. Părinții mei erau cu mine și ajunseseră să-l sune din 5 în 5 minute pe Dragoș, dar el avea telefonul închis, deși știa unde sunt. Abia a doua zi dimineață, când îmi alăptam copilul, a apărut și Dragoș, cu un braț de flori, o jucărie de pluș imensă și… mirosind a parfumul altei femei. I-am simțit mirosul amantei lui când s-a aplecat să mă sărute pe frunte. Nici măcar n-a avut bunul-simț să treacă pe acasă, să-și schimbe cămașa. N-am plâns. Eram fericită pentru minunea pe care o țineam la sân și mi-am promis să pun lucrurile la punct după ce mă refac după operație. Cu timpul însă, m-am gândit că Iosif e băiat și trebuie să aibă un tată lângă el, că e mai bine să las de la mine pentru ca fiul meu să crească într-o familie întreagă.

O vreme, Dragoș a părut că se dă pe brazdă. Venea devreme acasă, mă ajuta cât putea, se trezea noaptea în locul meu, când era cazul, îl legăna pe Iosif în brațe și-i cânta. Dragoș are o voce minunată, și Iosif adormea imediat. Când îi priveam pe amândoi, simțeam că merită să fac orice sacrificiu.

Dragoș l-a iubit tot mai mult pe Iosif, iar fiul nostru se ținea mereu după el. Era ceva special între ei. De altfel, și fizic Iosif îi seamănă mai mult lui Dragoș, ai zice că e fratele lui mai mic.

Mi-a fost foarte greu să mă întorc la serviciu și să-l las pe Iosif pe mâini străine. Mama se operase de hernie și nu mă putea ajuta. Așa că am angajat o bonă, pe care mi-a recomandat-o o bună prietenă, căreia îi crescuse doi copii până ce i-a dat la grădiniță.

— E o fată tânără, amărâtă, dar și-a crescut frații mai mici, știe să facă de toate și, în plus, e foarte curată și serioasă. N-o să ai probleme cu ea, crede-mă.

Mi-a plăcut Gabriela când am cunoscut-o. Era o fată slăbuță, delicată și avea foarte mult bun-simț. Se îmbrăca modest și era foarte săritoare. Încă din prima zi a făcut casa lună, iar Iosif era tot timpul cu ochii după ea. Mi-a câștigat încrederea foarte repede. Luni de zile am stat liniștită, până într-o duminică, când ea era de obicei liberă și mi s-a părut că o zăresc coborând din mașina soțului prietenei care mi-o recomandase și arăta cu totul altfel decât o știam. Era o femeie frumoasă, îmbrăcată foarte elegant, după care întorceau capul toți bărbații.

La început, am crezut că am vedenii, dar când am văzut-o intrând în blocul unde spunea că stă în gazdă la o bătrână, m-am convins că e ea. Am așteptat la intrare până a venit cineva și am putut intra. M-am uitat întâmplător la cutiile de scrisori și i-am văzut numele. Când mă pregăteam să ies din bloc, a apărut o femeie mai în vârstă, care m-a întrebat pe cine caut și am spus numele Gabrielei.

— Ah! Nu cumva îi sunteți rudă? N-am o părere prea bună despre ea, să știți. Tot timpul se perindă bărbați noaptea pe la ea. Ziua nu e acasă, dar noaptea o ține numai în petreceri. A fost și Poliția de câteva ori pe aici. Au făcut vecinii reclamație. Nu au găsit nimic compromițător, are carte de muncă, cică e bonă. Toată lumea știe cu ce se ocupă ea, dar… știți cum e, parcă ăia de la Poliție nu sunt tot bărbați! Cine știe câte case o fi stricat până acum? Bietele femei, habar n-au ele pe cine au primit în casă!

Femeia nu mai termina, iar eu simțeam că-mi fugea pământul de sub picioare, auzisem destul. Am ieșit în grabă și am sunat-o pe prietena mea care mi-o recomandase, să aflu de unde o cunoștea. Era un întreg lanț al slăbiciunilor și, din aproape în aproape, am aflat că cel care o scosese pe piața bonelor era un fel de pește al ei, care avea grijă să-i găsească familii avute, să aibă de unde stoarce bani de la bărbați. Tactica era simplă: pentru femei avea povestea lacrimogenă cu frații mai mici pe care i-a crescut și apărea îmbrăcată modest, fără să bată la ochi, în timp ce pe bărbați îi atrăgea în mrejele ei, iar apoi îi șantaja. Am concediat-o imediat și, când a refuzat să plece, am amenințat-o că o dau pe mâna Poliției, pentru că știu totul despre „afacerea” ei. I se strecurase deja și lui Dragoș în pat, firește, și reușise să scoată destui bani de la el. A recunoscut imediat ce l-am luat tare. Aș fi vrut tare mult s-o văd la pușcărie, numai că Tiberiu mi-a spus că e mai prudent să nu mă pun cu astfel de oameni.

— Nu te gândești câte familii va mai putea păcăli? l-am întrebat.

— Tu gândește-te acum la familia ta, lasă-i pe alții în pace, să se descurce cum pot.

și-n ziua de azi îmi pare rău că l-am ascultat. Oricum, m-am interesat și nu mai locuiește la aceeași adresă. Nici numele nu i l-am mai găsit pe Google la anunțuri pentru bone. în cele din urmă, în disperare de cauză, l-am dus pe Iosif la soacra mea, oricum puteam avea mai multă încredere în ea decât într-o străină. Nu ne aveam noi două prea bine, dar știam că-l adoră pe Iosif și asta era tot ce conta. Ciondănelile noastre porneau întotdeauna de la Dragoș, pe care ea îl apăra până-n pânzele albe, fiul ei era un înger, n-ar fi acceptat să recunoască în ruptul capului că nu e așa cum îl crede ea. M-a deranjat enorm că, la un moment dat, când ne-am certat urât de tot și l-am amenințat prima oară că divorțez, înainte să rămân însărcinată, soacra mea, în loc să-l mustre și să-l îndemne să-și vadă de treabă, l-a încurajat spunându-i că nu sunt destul de bună pentru el și că mai bine m-ar lăsa.

Atunci, el a stat la ea o vreme. într-o seară, am ieșit împreună, eu și Dragoș, la un restaurant, încercând să ne împăcăm, pe urmă m-a condus acasă, iar el a rămas să doarmă la maică-sa, urmând să vină acasă a doua zi dimineață cu toate lucrurile pe care le avea acolo. Mi-am uitat însă poșeta în mașina lui, cu toate actele, iar dimineață l-am sunat să-i amintesc să treacă mai devreme să mi-o aducă, pentru că eu începeam programul mai devreme decât el. L-am sunat pe mobil, dar n-a răspuns, am bănuit că e în baie, așa că am sunat apoi pe fix. Mi-a răspuns soacră-mea, care s-a rățoit la mine, neștiind că ne-am împăcat, probabil că Dragoș nu apucase să-i spună și m-a avertizat să nu-i deranjez băiatul. Ăsta e numai un exemplu al relațiilor tensionate dintre noi două, dar și așa tot ei i-am lăsat în grijă băiatul, era lumina ochilor ei.

Anii au trecut, Iosif a început școala, iar Dragoș m-a sfătuit să-l ducem să facă sport. Iosif avea în clasă un coleg care făcea un curs de tehnici de autoapărare și ar fi vrut să meargă și el.

— în ziua de azi mi se pare o idee foarte bună, a spus Dragoș.

Așa că l-am înscris. Cursurile se țineau în general sâmbăta dimineața, pentru că, în timpul săptămânii, copiii aveau școală. Numai că Dragoș n-a catadicsit să se trezească în nicio dimineață îndeajuns de devreme ca să se poată duce cu el, iar Iosif era foarte supărat. Mai mult, a lipsit chiar și în ziua în care clasa lui a făcut demonstrații. Era plecat în delegație și a pretins că nu s-a putut întoarce la timp. De fapt, avea o nouă amantă și nu voia să rateze ocazia să petreacă mai mult timp cu ea, departe de casă. Asta m-a durut cel mai mult, faptul că nu-i mai păsa nici de fiul lui, care-și dorea atât de mult ca tatăl lui să fie mândru de el.

Pe măsură ce a crescut, Iosif s-a îndepărtat tot mai mult de Dragoș. Treceau zile întregi fără ca măcar să-și vorbească. Uneori, Iosif îmi reproșa că sunt prea îngăduitoare și că îi trec vederea prea multe tatălui lui. Cred că Iosif a fost cel care m-a determinat să aleg, în cele din urmă, varianta divorțului. Uneori, când eu și Dragoș ne mai certam, îmi reproșa că l-am stârnit pe Iosif împotriva lui.

N-am vrut să-l amestec pe Iosif în mizeriile noastre, dar i-am dat de înțeles lui Dragoș că n-a fost un tată la înălțime și că ar trebui să se gândească mai bine la asta.

în ziua în care i-am spus lui Dragoș că vreau să divorțez, n-a reacționat în niciun fel.

— Facem cum vrei tu, atât a spus și a plecat.

Atunci nu știam unde, dar acum știu. Avea o nouă amantă. A mărturisit chiar el, vă amintiți, de ziua lui. Culmea este că soacra mea m-a sunat, de astă dată, să mă implore să nu fac asta, pentru că ea ne iubește enorm și nu vrea să ne piardă, pe mine și pe Iosif.

— Stai puțin, Leni, i-am spus ca s-o liniștesc, nu plecăm nicăieri, poți să vii să ne vezi când vrei, ușa noastră îți este deschisă.

— Te rog, nu-l lăsa, draga mea! Nu-și dă seama ce face. Dacă te pierde pe tine, nu va mai fi nimic de capul lui. Iartă-mă că am fost o soacră rea! știi cum sunt mamele de băieți, o să vezi și tu când se va îndrăgosti Iosif, nicio fată n-o să ți se pară destul de bună pentru el. Iartă-mă, nu-l pedepsi pe Dragoș pentru ceea ce am făcut eu!

— Nu pedepsesc pe nimeni, Leni. Dragoș nu e în stare să fie un om responsabil, și asta îl afectează pe fiul nostru. Din cauza asta divorțez. Iosif e supărat pe Dragoș și e supărat și pe mine pentru că-i tolerez tatălui lui prea multe. Trebuie s-o fac, altfel se va înstrăina și de mine.

— Ai dreptate, trebuie să-i dai o lecție, trebuie să priceapă că e timpul să se potolească. îi seamănă lui taică-său, care și când a murit de infarct era într-un pat străin. Nu ți-am spus nici-odată asta, pentru că mi-a fost rușine. Aș face orice să… Ai dreptate, ai dreptate!

După ce au trecut cele 30 de zile, eu și Dragoș am decis că trebuie să mergem mai departe. Ne-am dus iarăși la Tiberiu la cabinet și i-am spus că nu ne-am schimbat părerea.

Odată cu primirea hotărârii de divorț, am dat pagina și am trecut peste o mare parte din viața mea, peste multe amintiri, peste lucruri bune și rele. Aveam un fiu și trebuia să trec mai departe de dragul lui, să-i dau șansa să fie un om normal, să aibă încredere să se îndrăgostească și să se căsătorească. Cu hârtia de divorț în mână, m-am întrebat un singur lucru: dacă nu era mai bine s-o fi făcut mult mai devreme.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE