De altfel, Piramida din Giza a stârnit cel mai mult interes în rândul istoricilor, matematicienilor și arheologilor. De aceea , ne-am gândit să-ți dezvăluim lucruri inedite despre această construcție colosală care a rezistat timp de mai bine de 4500 de ani.

Când a fost construită Piramida lui Keops

Marea Piramidă a fost construită pentru Faraonul Keops, cunoscut și sub numele de Khufu (al doilea faraon al dinastiei a IV-a). Acesta era fiul lui Sneferu și al lui Hetepheres I, pentru a-i servi drept mormânt acestuia. Keops a urcat pe tron pe când avea în doar 20 de ani și a domnit timp de 23 de ani.

Este destul de dificil de stabilit perioada în care a fost construită Piramida lui Keops și, implicit anul în care au fost finalizate lucrările.

Herodot spunea că Piramida lui Keops ar fi fost ridicată în 20 de ani, în perioada 2580-2560 î.Hr. Alți istorici susțin că lucrările ar fi demarat cu aproximativ 100 de ani mai târziu, în jurul anului 2480 î.Hr, și ar fi durat mult mai mult de două decenii. 

Piramida lui Keops și Marele Sfinx, în Cairo

Cum a fost construită Piramida lui Keops

Conform istoricilor, aproximativ 100.000 de muncitori au fost angajați simultan în construcția piramidei. Însă arheologii au încercat să afle cum a fost efectiv ridicată piramida în condițiile în care în acea perioadă nu existau mașinării și metode inginerești care să îi ajute.

Un papirus antic descoperit în portul Wadi Al-Jarf și ulterior descifrat i-a ajutat să afle răspunsul. Pergamentul a fost scris de un supraveghetor pe nume Merer, care a dezvăluit că pentru construirea piramidei au fost folosite aproximativ 2,3 milioane de blocuri uriașe din piatră, fiecare dintre acestea cântărind în jur de două tone și jumătate.

Se spune că în primul deceniu de muncă a fost creat un drum special destinat transportului acestor blocuri masive din calcar și, totodată, au fost finalizate lucrările de amenajare ale structurilor subterane.

Blocurile erau aduse de la cariera de piatră de la Aswan, care era situată la o distanță de 845 de kilometri depărtare de platoul Giza. Acestea erau transportate cu ajutorul unor bărci din lemn de-a lungul Nilului, printr-un sistem special de canale.

Odată ce ajungeau la baza piramidei, blocurile erau ridicate pe o rampă construită în spirală, care era înălțată pe măsură ce se ridica și piramida. Această rampă era îmbrăcată cu noroi și apă pentru a ușura transportarea blocurilor de piatră, care erau împinse sau trase, după caz, la locul lor. O altă teorie sugerează că aceste blocuri ar fi fost puse în operă cu ajutorul unui sistem de pârghii lungi

Curiozități despre Piramida lui Keops

  1. Piramida lui Keops este amplasată pe paralela de 30 de grade, care împarte uscatul de pe tot globul în proporții egale.
  2. Matematicienii de pe vremea lui Napoleon au descoperit că meridianul care trece prin vârful Piramidei lui Keops împarte Delta Nilului în două sectoare cu arii egale, fiecare sector având un unghi la centru de 45 grade. Mai mult decât atât, acesta este meridianul ideal, deoarece traversează cele mai multe continente.
  3. Vreme de 43 de secole, adică până în anul 1889, atunci când a fost construit Turnul Eiffel din Paris, piramida a fost cea mai înaltă construcție din lume, având o înălțime de 139 de metri.
  4. Distanța de la Pământ la Soare este de aproximatic 145 milioane de kilometri, adică de peste 1,04 miliarde de ori mai mare decât înălțimea Marii Piramide.
  5. Fiecare față a Piramidei lui Keops este orientată către unul dintre punctele cardinale: Nord, Est, Sud și Vest.
  6. Cele două diagonale ale pătratului care formează baza piramidei dacă sunt prelungite spre NE și spre NV coincid cu limita răsăriteană și, respectiv cea apuseană a Deltei Nilului.
  7. Diagonalele prelungite ale Marii Piramide trec prin centrul tuturor continentelor.
  8. Englezii au măsurat Piramida lui Keops și au aflat că o latură a bazei are ceva mai mult de 365 de coți, reprezentând numărul de zile ale anului. Cotul este o veche unitate de măsură folosită pentru prima dată acum mai bine de 3000 de ani de către egipteni și babilonieni.
  9. Piramida lui Keops este atât de mare încât în interiorul ei ar putea avea loc concomitent Basilica Sf. Petru de la Vatican, catedralele din Milano și din Florența și Catedrala St. Paul din Londra.
  10. Marea Piramidă conține trei camere: Camera Regelui, Camera Reginei și Marea Galerie. Camera mortuară a faraonului se găsește în inima piramidei, iar în prezent nu mai există nimic. Cu excepția sarcofagului, s-a furat tot din această încăpere, inclusiv trupul lui Keops și comorile acestuia.

Urmărește-ne pe Google News