Masajul care te întinereşte

Comentează
Arhiva foto

Învaţă cele mai eficiente mişcări de masaj pentru toate zonele feţei, inclusiv pentru gât. Sunt uşor de realizat şi, dacă le repeţi cu regularitate, îţi vor diminua ridurile şi îţi vor tonifia pielea. Vei zâmbi mai des, fără să te temi de ridurile de expresie accentuate!

► FRUNTE

Pentru prevenirea sau estomparea ridurilor frunţii, aceasta se masează circular, pornind de la rădăcina nasului spre tâmple. Nu uita ca mereu să fie de jos în sus! De asemenea, folosindu-ţi degetul arătător, masează tâmplele în sus şi în jos, imaginându-ţi că desenezi cifra opt, timp de două minute.

CE SĂ FOLOSEŞTI!

►Poţi aplica creme grase sau uleiuri, cele din urmă fiind foarte indicate pentru că hrănesc excelent pielea.
►Dacă ai tenul normal, se recomandă uleiul de migdale, de floarea-soarelui sau de susan.
►Pentru tenul uscat, foloseşte ulei de măsline, caise, avocado sau pe cel din germeni de grâu.
►Tenului gras îi este indicat uleiul de alune sau din sâmburi de piersică.


► OCHI

Pentru un masaj eficient în jurul ochilor, porneşte din punctul interior al sprâncenelor şi continuă cu osul din zona arcadei. Apoi execută mişcarea circular, timp de 30 de secunde, chiar un minut. Apasă cu degetele pe zona situată în dreapta, mai sus de colţul interior al ochiului, unde începe pliul pleoapei. Presează şi eliberează de patru, cinci ori. Procedează la fel şi cu zona dintre sprâncene.

► POMEŢI

Pentru netezirea liniilor fine de la extremităţile buzelor, execută mişcări de netezire şi ciupituri foarte uşoare. Cu buricul degetelor aplică mişcări circulare, verticale şi orizontale, fiind necesară o uşoară presiune. Nu se recomandă însă în cazul tenurilor foarte uscate sau sensibile. Masajul poate dura trei, patru minute.

► GÂT ŞI BĂRBIE

Revitalizează ţesuturile, tonifică şi activează circulaţia sângelui din zona gâtului şi a bărbiei cu ajutorul unor mişcări ample, realizate cu ajutorul palmei. Mişcarea se efectuează numai de jos în sus, pornind de la baza gâtului. Repetă mişcarea două minute. Apoi, în zona bărbiei ciupeşte uşor, ca în cazul zonei pomeţilor.

ŢINE CONT DE SFATURILE SPECIALISTULUI!

"Masajul de combatere a ridurilor durează aproximativ 20 de minute şi frecvenţa şedinţelor se stabileşte în funcţie de tipul de ten pe care îl avem. În cazul în care pielea feţei este uscată, se recomandă masajul o dată pe săptămână, în cazul tenului normal o dată la două săptămâni, iar dacă pielea este grasă, doar o dată pe lună. De regulă, masajul trebuie accentuat în zona ochilor, pentru că pielea este aici de 4 ori mai subţire decât cea de pe faţă şi deci trebuie insistat mai mult. Se fac mişcări mai lente, pentru că trebuie accentuată circulaţia sangvină, însă masajul nu trebuie sub nicio formă să fie dur. În cazul persoanelor care prezintă cuperoză, se aplică un masaj limfatic, care se poate face cu un aparat cu ultrasunete sau cu mâna. Trebuie realizat uşor, cu mişcări lente şi de presiune în jurul ochilor, nasului şi gurii. Dacă ţinem cont de aceste sfaturi, în general, pielea arată cu cel puţin cinci ani mai tânără".
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
06:55
Cât costă, de fapt, o călătorie cu metroul. Liderul USLM: „Costul real este undeva spre 14 lei”
06:34
Donald Trump, după discuția cu Vladimir Putin: „El vrea un acord” cu Ucraina. Care este obstacolul pentru pace
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală