Oamenii au fost fascinați din cele mai vechi timpuri de construcțiile impunătoare pe care le-au construit civilizațiile din întreaga lume, indiferent că vorbim despre monumente, cetăți sau alte structuri similare. Multe dintre ele au fost, din păcate, distruse din cauza cutremurelor, incendiilor, inundațiilor și altor mari catastrofe naturale. Printre acestea se numără și Mausoleul din Halicarnas, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice.
Cuprins:
Acest edificiu arhitectural a fost cel mai cunoscut monument funerar al antichității. Din păcate, construcția a fost distrusă în secolul al XII-lea d.Hr. de un cutremur devastator, iar ruinele mausoleului aflate în partea de nord a orașului turcesc Bodrum se află acum într-un muzeu în aer liber.
Halicarnas a fost un oraș din Grecia antică, situat în locul unde astăzi se află orașul modern Bodrum din Turcia. Chiar dacă a fost un oraș elen, acesta a rămas loial perșilor și chiar a făcut parte din Imperiul Persan condus de Cyrus al II-lea, cel care a cucerit această zonă.
Din cauza situaţiei mijloacelor de transport şi de comunicare din acea vreme, imperiul nu putea avea un guvern centralizat. De aceea, regii perşi puneau în locul lor un guvernator regional, numit satrap.
Începând din anul 377 î.Hr., după moartea satrapului Hekatominos, fiul acestuia, Mausolus, guverna regiunea de coastă Caria, situată în sud-vestul Asiei Mici. Dincolo de extinderea imperiului, el a hotărât să lase moștenire un monument nepieritor în amintirea acestui conducător persan și a tatălui său.
N-a apucat să-l vadă terminat pentru că a murit în anul 353 î.Hr., la capătul a 24 de ani de domnie. Soția lui Artemisia, care era și sora lui, a fost atât de îndurerată încât a ordonat construirea celui mai frumos și impunător mormânt din lume pentru Mausolus.
Drept urmare, Artemisia i-a angajat pe cei mai talentați artiști și meșteri greci ai vremii pentru a proiecta și ridica mausoleul.
Lucrările de construcție au demarat la scurt timp după moartea lui Mausolus. Din păcate pentru ea, nici Artemisia nu a văzut proiectul terminat deoarece a murit la doar doi ani distanță. Mausoleul a fost terminat în 350 î.Hr.
Edificiul a fost inspirat de arhitectura tradițională grecească și combina o arhitectură superbă cu o sculptură magnifică și oferea o priveliște extraordinară. Era un amestec eclectic de caracteristici arhitectonice elene cu elemente egiptene.
Pentru construcția mausoleului au fost angajați cei mai renumiți arhitecți greci ai vremii, Satyrus și Pythius din Priene, alături de patru dintre cei mai buni sculptori din acea perioadă: Bryaxis, Scopas din Paros, Timotheus și Leochares.
Fiecare sculptor avea propria secțiune de care era responsabil: Bryaxis (partea de nord), Scopas (partea de est), Timotheus (partea de sud) și Leochares (partea de vest).
Fiecare dintre cele patru laturi ale mausoleului a fost decorată cu basoreliefuri create de fiecare dintre cei patru sculptori.
La construcția mausoleului a fost folosită marmură anatolică și pentelică, pe un podium dreptunghiular înalt și consta dintr-o colonadă ionică cu un acoperiș în trepte piramidale.
Săpăturile moderne de la Halicarnassus au scos la iveală forma și dimensiunile reale ale mausoleului. Dacă până atunci nici un arhitect grec nu construise decât temple scunde, mausoleul din Halicarnas a spart acest tipar prin cei aproape 50 de metri înălțime.
Acesta avea o formă dreptunghiulară și „stătea” pe un soclu înalt, cu cinci trepte, care măsura 42 de metri lungime şi 35 de metri lăţime. Pe soclu era un suport lung de 33 de metri, lat de 27 de metri şi înalt de 22 de metri.
Pe acest suport se înălţa, practic, templul funerar propriu-zis, care era susţinut de 36 de coloane (9 pe fiecare latură), fiecare având un diametru de 2 metri și o înălțime de 39 de metri. Aceste coloane reprezentau, în fapt, singura parte ce amintea de arhitectura greacă tradiţională.
În partea de sus a mausoleului se afla o sculptură de 25 de metri înălțime, care îi înfățișa pe Mausolus și pe Artemisia într-un car tras de patru cai. Această statuie a fost creată de Pythias.
Daniel9090 17.01.2024, 15:50
este un sit arheologic impresionant situat în Bodrum, Turcia
Daniel9090 17.01.2024, 15:50
este un monument istoric remarcabil, construit în onoarea lui Mausolos
Daniel9090 17.01.2024, 15:51
Este un complex monumental care îmbină elemente ale arhitecturii grecești, persane și egiptene
Daniel9090 17.01.2024, 15:51
prezintă elemente ale arhitecturii originale, sculpturi și frize, oferind o privire în istoria și estetica acestui monument antic
Daniel9090 17.01.2024, 15:52
Este un loc plin de semnificație istorică și arhitecturală