Stările de anxietate au cauze diverse: de natură medicală, urmare a consumului de medicamente sau alte substanțe, incapacitatea de a face față agenților de stres – de la tezele și examenele elevilor și studenților, până la problemele de la serviciu ale adulților și imposibilitatea de adaptare la tehnologie a vârstnicilor. Presiunea pusă de societate pe individ în fiecare etapă a vieții poate genera nesiguranță, iar din acest motiv poți ajunge, în timp, “să stai prost cu nervii”, cum se spune. Există și vedete care au recunoscut că suferă de această tulburare.
În vreme ce unii specialiști cred că tratamentul potrivit pentru anxietate este cel medicamentos, iar alții înclină către consiliere psihologică, dr. David Lewis-Hodgson, de la Minilab International, pune preț pe terapiile alternative. Mai exact, pe muzică.
Neurologii au descoperit melodia care reduce anxietatea: “Weightless”, semnată de Marconi Union
Efectul calmant al muzicii a mai fost testat cu succes pe pacienți anxioși, însă dr. David Lewis-Hodgson crede că a găsit melodia perfectă pentru tratarea acestei afecțiuni! Este vorba despre “Weightless”, semnată de un trio care compune muzică ambientală, Marconi Union. Rata de relaxare a subiecților studiați în timp ce o ascultau a fost mult mai mare decât când au ascultat orice altă piesă!
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
“Weightless” a fost creată de trioul britanic în colaborare cu specialiști în meloterapie, cu scopul de a scădea pulsul, de a calma și de a reduce stresul. Efectul său este atât de puternic, încât dr. David Lewis-Hodgson și-a sfătuit pacienții să nu o asculte în timp ce conduc, că ar putea adormi la volan…
EXCLUSIV/ Adrian Despot și-a molipsit copiii de febra Vocea României: «Au preferați! Sunt hotărâți să-i voteze până la capăt»
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi