Mi-am ajutat fratele să devină tată combinându-mă cu soția lui

Mă consider unicat în familia mea. Deși poate părea ciudat, niciunul dintre ai mei nefiind habotnic sau măcar creștin practicant, eu, unul, când văd pe cineva că are nevoie de ajutor, nu mă pot înfrâna de la a face totul pentru a-l ajuta pe acel om, chiar dacă sunt cazuri în care acest lucru nu este tocmai plăcut sau ușor de realizat. Asta este realitatea.

Aș putea să vă dau o mulțime de exemple pentru a vă face o impresie despre bunătatea și altruismul care mă caracterizează, dar nu vreau să lungesc prea mult povestea mea. și, în plus, sunt nerăbdător să intru în miezul faptelor, mai exact la situația extrem de complicată în care am ajuns din cauza felului meu de a fi. Este vorba de sprijinul pe care m-am oferit să i-l dau Irinei, o colegă de serviciu, altfel fată bună și serioasă, aflată în căutarea unui partener care să umple golul din viața ei.

Faptele pe care vi le relatez în cele ce urmează încep în urmă cu câțiva ani, atunci când, aflându-ne în pauza de masă, așezați pe taburetele din cocheta bucă-tărie a firmei de consultanță tehnică în care lucrăm, eu și colega mea de serviciu, Irina, schimbăm păreri de viață. O văd cam abătută și, după cum îmi e firea, nu mă pot abține de la a o întreba:

— Ce se întâmplă cu tine, Irina? Te văd tristă și preocupată, ori o fată frumoasă și deșteaptă ca tine nu ar trebui să fie așa… Dacă ești atât de sobră la 27 de ani, cum ai să fii la 47? Spune-mi, te rog, ce s-a întâmplat, ai pățit ceva?

— Nu sunt sobră, Cătălin, îmi replică ea pe un ton calm, de om gânditor. Doar că nici nu am vreun motiv de veselie. Ce-ai vrea să fac, să sar în sus de bucurie, când sunt singură de foarte multă vreme? Sau să spun bancuri cu voce tare și să râd singură de ele, ca proasta?

— Bineînțeles că nu, deși mi-ar plăcea să te văd în asemenea ipostază, mustăcesc eu amuzat, vizualizând mental imaginea fetei râzând de propriile glume. Dar ceva tot ai putea să faci: să încerci să-ți găsești pe cineva.

— Tu crezi că nu am încercat? Am încercat din greu, dar nu am reușit. Am ajuns să cred că, pur și simplu, fericirea nu este pentru mine! se oțărăște ea la mine, într-un mod copilăros, care o face chiar mai simpatică și scumpă decât este în realitate.

— Aha, deci asta era problema care te macină! Am simțit eu că e ceva, însă nu m-aș fi gândit nicio clipă că o fată așa frumoasă, ca tine, se poate plânge de singurătate.

Într-adevăr, deși faptul că este singură ar putea conduce la ideea că este urâtă, grasă sau nesociabilă, Irina nu este deloc așa. Dimpotrivă, este foarte atrăgătoare, are forme apetisante și o fire plăcută. Îmi place mult de ea, și cu mâna pe inimă vă spun că, dacă nu aș fi fost căsătorit în momentul în care am cunoscut-o, nu aș fi ezitat nicio clipă să îi fac curte, pentru a o seduce și a o răpune. Cum însă eram însurat cu Diana, pe care o iubeam din tot sufletul și care îmi dăruise și doi copii minunați, am exclus acest lucru din capul locului. Ceea ce nu m-a împiedicat însă să o admir întotdeauna și să îmi construiesc câteva fantezii erotice secrete cu ea…

După cum îmi dau seama din cele explicate de Irina, fata chiar a încercat să își găsească un partener. A vorbit cu rudele, care i-au făcut cunoștință cu diverși bărbați singuri, a mers cu prietenele în locuri publice intens populate, cum ar fi parcurile, mall-urile, barurile sau sălile de fitness, a căutat anturaj pe site-urile matrimoniale, ba disperarea a dus-o până într-acolo încât s-a dus neînsoțită la nunți, doar-doar o remarca-o vreun mesean. Totul în zadar… Nimeni nu s-a lipit de ea. Iar acum era atât de dezamăgită, încât ajunsese să creadă că este blestemată să rămână singură toată viață, și chiar începuse să se obișnuiască cu gândul. Om bun și săritor cum sunt eu, m-am simțit obligat să intervin, cu atât mai mult cu cât soluția pentru problema bietei fete îmi era la îndemână.

— Irina, nu vreau să mă înțelegi greșit sau să interpretezi ca nepotrivit demersul meu, dar să știi că eu te pot ajuta, i-am răspuns la finalul discuției din pauza de masă, după ce ea își deschisese sufletul, dezvăluindu-mi motivul nefericirii sale.

Fratele meu, Damian, este singur, ca și tine, și se află în căutarea jumătății de viață. Dacă nu ai nimic împotrivă, îți pot face cunoștință cu el.

Auzind propunerea mea, Irina a rămas uimită. Se putea citi pe fața ei că nu se aștepta la așa ceva și că ideea îi surâdea. Simțisem de mult că fata mă plăcea întrucâtva, și mai mult ca sigur gândea că, dacă Damian ar semăna cu mine, l-ar fi plăcut și pe el.

— Cătălin, desigur că nu am nimic împotrivă să-l cunosc pe Damian. Dimpotrivă, sunt chiar bucuroasă, mi-a răspuns ea cu entuziasm, căci, așa acum v-am spus, Irina este o fire deschisă, care spune lucrurilor pe nume și căreia nu îi place să se încurce cu jumătăți de măsură.

Zis și făcut. Chiar în seara respectivă m-am întâlnit cu fratele meu și i-am relatat discuția cu Irina, accentuând asupra faptului că era o fată de treabă, care nu căuta aventuri, ci își dorea un partener cu intenții serioase, alături de care să își facă planuri de viitor. Precizez asta întrucât îl cunoșteam bine pe Damian și eram la curent cu câteva relații pasagere pe care le avusese în trecut și care se terminaseră la scurt timp după ce începuseră. La 30 de ani, el nu mai era însă un puștan aflat în căutarea plăcerilor de moment, ci devenise un bărbat responsabil, pe care se putea pune bază.

întâlnirea cea mare a avut loc peste o săptămână, la o terasă din Parcul Cen-tral. Acolo, în ambianța plăcută a parcului, s-au cunoscut și s-au plăcut Irina și Damian. Atât de mult s-au plăcut, încât au intrat imediat în transă, ignorându-mă complet și discutând numai unul cu celălalt, de parcă ar fi fost împreună dintotdeauna. Asta, în timp ce se sorbeau din ochi, dezvăluind-și reciproc intențiile de apropiere. Am simțit că misiunea mea se încheiase atunci și, cum ajunsesem să fiu în plus, m-am retras de pe terasă, lăsându-i singuri pe porumbei. Urmarea? Spre surprinderea mea, ca și a părinților amândurora, câteva luni mai târziu cei doi erau deja căsătoriți!

Bineînțeles, toată povestea mi-a con-ferit un imens motiv de satisfacție, căci fără intervenția mea providențială fiecare din cei doi ar fi continuat să se complacă într-o dureroasă solitudine. Eram tare bucuros și probabil la fel aș fi fost și astăzi, dacă întreaga poveste nu s-ar fi întors, peste ceva timp, împotriva mea, făcându-mă, din om, neom.

— Cătălin, am ceva serios de vorbit cu tine, îmi spune Irina, de-acum cumnata mea, într-o zi, într-o pauză de lucru. Mă poți asculta cu atenție, te rog, câteva minute?

— Bineînțeles, Irina, îi răspund eu cu toată căldura și amabilitatea. Hai, spune-mi, ce s-a întâmplat? Te văd cam abătută…

— îmi este cam jenă să discut lucrurile acestea cu tine, Cătăline, dar… Dacă nu cu tine, atunci cu cine? Ha, ha, ha! râde ea strâmb și mă fierbe la foc mic, făcându-mă să mă îngrijorez și să mă întreb ce lucru atât de grav se putuse în-tâmpla, încât Irina părea așa de marcată.

— Bine, Irina, dar nu e cazul să te jenezi… știi că poți discuta orice cu mine. La urma urmei, suntem în familie, nu? o încurajez eu să continue, cu atât mai mult cu cât mă făcuse cu adevărat curios (abia așteptam să aud ce are de spus).

— Cătălin, problema nu e că s-a întâmplat ceva, ci tocmai, că nu s-a întâmplat… De mai bine de un an, eu și Damian încercăm să devenim părinți, dar fără succes. Eu știu că sunt perfect sănătoasă și că pot să procreez, fiindcă am mai fost însărcinată în adolescență, când m-a îmbrobodit un moldovean afurisit și am uitat să mă protejez. Așa încât sunt convinsă că problema e la Damian, cu care tot încerc să am o discuție, dar care se eschivează. Poți să vorbești tu cu el despre asta?

Auzind cele spuse de Irina, rămân de-a dreptul consternat. Nu îmi vine să cred că fratele meu ar putea fi sterp, când eu sunt un bărbat fecund. Nu îmi permit să îi dezvălui cumnatei asta, dar îmi fac un titlu de glorie din faptul că, la viața mea, am lăsat însărcinate nu mai puțin de unsprezece femei, asta fără a o pune la socoteală pe Diana, soția mea și mama copiilor mei. Gândesc, așadar, că și fratele meu ar trebui să fie la fel de viril, căci vorba aceea: „Așchia nu sare departe de trunchi”, și îmi exprim neîncrederea în spusele Irinei. Trag concluzia că ar trebui totuși să stau de vorbă cu fratele meu. Ceea ce și fac.

Urmarea discuției, purtată pe o terasă, la o bere, este, din păcate, una foarte dezamăgitoare. Provocat la o discuție ca între frați pe teme erotice, după câteva halbe, Damian îmi dezvăluie faptul că nu a reușit să o lase însărcinată pe niciuna dintre partenerele de amor pe care le avusese de-a lungul timpului. Ceea ce, desigur, confirma suspiciunea Irinei:

problema era la el. Nu îi menționez însă fratelui meu despre discuția purtată anterior cu soția sa, ca să nu o pun pe aceasta într-o ipostază delicată. Mă rezum la a-i da sfatul de a merge, împreună cu Irina, la un medic de specialitate.

Damian nu a zis nu și chiar s-a dus. Din păcate însă, după cum urmează să aflu de la cumnata mea, cea care a alergat într-un suflet la mine după ce a ridicat rezultatele analizelor, acestea se dovedesc a fi catastrofale: fratele meu este steril! încep să regret faptul că mi-am combinat fratele cu o colegă de serviciu și îmi jur că este prima și ultima dată când o fac pe Cupidon. Până atunci însă, trebuia să o liniștesc pe Irina, care era furioasă și parcă voia să mă sfâșie.

— E dezastru, nu altceva! Numai tu ești de vină, Cătăline! Tu m-ai combinat cu fratele care nu poate avea copii! Ce mă fac eu acum? sare ea cu gura pe mine, condamnându-mă pentru necazul care se abătuse asupra ei.

— Păi, Irina, nu ai ce să faci! îi răspund cât se poate de firesc, cu naivitate. Dacă Damian nu poate procrea, atunci asta e… Nu face copii!

— Bine, dar eu vreau să am copii, Cătălin! îmi doresc enorm, și o să am copii, cu sau fără Damian! Tu înțelegi ce spun?

Dau din cap că înțeleg și o rog pe Irina să fie rațională și să se mai gândească înainte de a lua o decizie pripită. Ea îmi spune că s-a gândit deja și că a tras deja concluzia, pe care mi-o comunică la modul cel mai imperativ cu putință:

— Tu m-ai băgat în belea, tu să mă scoți! Am să îi spun soțului meu că rezultatele testelor sunt pozitive și, prin urmare, trebuie să ne mai străduim, iar tu, între timp, ai să-mi faci copilul! Altă soluție nu există! Ori așa, ori divorțez de Damian! ți-e clar ce zic eu acum, Cătăline?

Nu cred că vă puteți da seama ce-a fost în sufletul meu auzind vorbele Irinei. Pe de o parte, era gândul că fratele meu urma să fie părăsit de nevasta pe care o iubea; pe de alta, Irina era o femeie încântătoare, pe care orice bărbat normal și-ar fi dorit să o aibă, și cu atât mai mult să o și lase însărcinată… Iar cel ales pentru asta urma să fiu eu. Grea decizie! Mare dilemă!

Am stat și am cugetat cât am putut de bine și, într-un final, am tras o concluzie: dintre două rele, am ales-o pe cea mai puțin rea – m-am băgat cu Irina la așternut și, una-două, ca să zic așa, am lăsat-o gravidă. După nouă luni, s-a născut un băiețel minunat, și toată lumea a fost mulțumită: Irina – pentru că s-a văzut mamă, Damian – pentru că i-a demonstrat soției fertilitatea sa, iar eu -fiindcă am petrecut câteva clipe de intimitate totală și răsfăț cu o femeie frumoasă. și uite așa, o dată în plus, ca un bun samaritean ce sunt, am putut să îmi ajut semenii, de data asta fiind vorba chiar de rudele mele, să iasă din impas.

Au trecut câțiva ani de atunci. Mihai, cum se numește cel care în acte îmi este nepot, dar care în realitate este fiul meu, crește, iar eu nu pot decât să constat că, pe măsură ce trece vremea, începe să semene tot mai mult cu mine… Nu știu ce va aduce ziua de mâine, dar sper din suflet ca nu cumva să iasă la iveală adevărul.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE