Adrian Ignat
Răspuns: E foarte bine că unul dintre voi nu e la prima experienţă. În felul acesta, va fi mai uşor, pentru că cel puţin ea ştie ce e de făcut. În primul rând, nu trebuie să-ţi fie ruşine. Lasă- te mângâiat, iubit, purtat de val. Dă-i voie să te conducă şi vei vedea că, uşor-uşor, vei începe şi tu să înţelegi cum stau lucrurile.
Apoi, e foarte important cum începeţi. Creaţi o atmosferă cât mai romantică, adu-i flori, ciocolată, pregăteşte câteva lumânărele parfumate ca s-o dai gata şi să-ţi arate tot ce poate. Foarte important: nu uita de prezervativ. El te protejează atât de boli, cât şi de o sarcină nedorită.
Sunt însurat de trei ani şi-mi iubesc foarte mult soţia. Numai că, în ultima vreme, ea lipseşte foarte mult de-acasă, sub pretextul că o ţin peste program la serviciu. Zilele trecute însă, m-a trimis şeful să-i iau ceva din oraş şi… surpriză, mi-am prins soţia sărutându-se cu un tip, în plină stradă. A încercat să-mi explice, dar n-am avut puterea să rămân s-o ascult. Nu ştiu ce să fac… Aş vrea să divorţăm, dar eu încă o iubesc. Cum pot trece peste asta? Te rog mult să-mi dai un sfat!
„Puneţi totul în balanţă şi abia apoi luaţi o decizie”
Anton
Răspuns: Dragul meu, nu ştiu cum a decurs până acum relaţia voastră şi de ce a simţit soţia ta nevoia să se arunce în braţele altui bărbat. De aceea, cred că cel mai bine ar fi să staţi de vorbă, să vă lămuriţi problemele. Petreceţi câteva zile separat, gândiţi-vă bine la tot ce aţi trăit împreună până acum, puneţi totul în balanţă şi abia apoi luaţi o decizie.