De unde vin mușcatele

Provin din sudul Africii și sunt foarte tolerante la secetă și căldură, însă pot rezista și la îngheț. Unele specii sunt plante de grădină foarte populare, care pot fi cultivate și ca plante de apartament. Mușcatele au o perioadă lungă de înflorire, iar nuanțele florile diferă de la violet, roșu, portocaliu sau alb. 

Numele Pelargonium este derivat din cuvântul grecesc pelargos, care înseamnă barză, deoarece semințele arată ca un cioc de barză. 

Mușcatele se găsesc peste tot în lume, de la zonele temperate până la cele subtropicale, cu aproximativ 800 de specii în principal erbacee. Sunt originare din Africa de Sud și Australia, unde se găsesc 90% dintre specii, în timp ce doar câteva altele au fost găsite în Africa de Est, sudul Australiei, Madagascar, Yemen sau Irak.

Cele mai multe specii se găsesc în sud-vestul Africii de Sud, unde precipitațiile sunt limitate iarna, spre deosebire de restul țării. Majoritatea plantelor cultivate în Europa și America de Nord provin din Africa de Sud.

Cum să plantezi mușcate în grădină

Este foarte simplu să plantezi mușcate, iar asta pentru că sunt plante ușor de întreținut și de îngrijit, fiind printre cele mai populare flori de grădină sau de apartament. Primul lucru de care trebuie să ții cont este locul în care le vei planta. Caută cel mai însorit loc din grădina ta, pentru că aceste flori iubesc soarele.

Apoi, pământul trebuie să fie bine drenat și fertil. E bine să aștepți primăvara pentru a planta mușcate. Poți folosi un amestec de pământ cu nisip și pământ de frunze. De asemenea, poți să cumperi pământ special de la magazinele specializate. În lunile aprilie-mai poți să le ajuți cu îngrășământ special, fie lichid sau solid ori organic.

Mușcate în grădină

Poți planta direct mușcate cumpărate sau semințe, care necesită puțin mai multă atenție și ar trebui să începi să le semeni începând cu luna ianuarie. Pur și simplu pregătește pământul, afână-l și pune semințele, apoi acoperă superficial cu pământ. Semințele vor germina cam în 10 zile, însă ai grijă se menții ud stratul de la suprafață. În aproximativ trei săptămâni plantele sunt suficient dezvoltate.

Cum să plantezi mușcate în ghiveci

Mușcatele sunt plante de apartament ideale, datorită rezistenței lor la orice fel de condiții. Ar trebui totuși să îi oferi suficient soare, astfel încât să se poată dezvolta armonios. Le poți planta în jardiniere sau în ghivece lungi, dreptunghiulare, care îți vor transforma balconul într-un adevărat peisaj grecesc. Dacă vrei să le plantezi în jardiniere, ai grijă să îți iei mușcate curgătoare, pentru un efect și mai frumos.

Pentru asta, ai nevoie de semințe de mușcate, în funcție de specia pe care o preferi, ar fi bine să te documentezi ca să vezi cum arată la maturitate fiecare tip. Alege-ți ghivecele și pur și simplu pune trei sferturi de pământ special pentru aceste flori, apoi semințele, acoperi cu un strat subțire de pământ și uzi. Ai grijă să menții mușcata cu pământul mereu umed, însă fără să fie în exces.

Mușcate în ghiveci

Trebuie să aibă lumină din belșug, iar în zilele foarte călduroase trebuie udate mai des. Udă doar rădăcina și cel mai bine este să faci asta dimineața. Mare atenție să nu pui apă în exces, pentru că mușcata va muri. 

Îngrijire mușcate

Mușcatele sunt plante deloc pretențioase, așa că nu va trebui să ai mare grijă cu ele. În afară de apă și lumină suficiente încât să se dezvolte bine și să facă multe flori, nu sunt multe lucruri pe care trebuie să le faci. 

Nu trebuie udate în exces, iar îngrășământul se pune doar dacă planta are nevoie. Poți să îi oferi îngrășământ lichid o dată pe an, pentru a te asigura că va fi sănătoasă și va face multe flori.

Planta trebuie curățată de frunzele sau petalele uscate și trebuie verificată de dăunători. Iarna, pământul trebuie să se usuce între două udări. În luna februarie poți tăia tulpinile plantei pentru ca tufa să fie mai deasă. Este important ca ghivecele să aibă găuri de scurgere și farfurie, astfel încât planta să elibereze apa în exces și să nu se înece. Solul trebuie să fie bine drenat și ușor.

Mușcate – înmulțire

Mușcatele se înmulțesc prin două metode: semințe sau butași. Pentru semințe, se folosește un sol cu un pH între 6,2 și 6,5 sau un pământ special pentru florile cumpărate din magazinele de specialitate. Pur și simplu se curăță ghivecele și se plantează semințele, udând foarte bine.

Înmulțirea prin butași este cea mai comună. Se vor obține plante identice cu cea din care au fost luați butașii. Se poate face în orice perioadă a anului, dar e cel mai bine în perioada rece, lunile septembrie-octombrie. 

Butașii se taie sub nod și trebuie să aibă minim 3-4 noduri. După desprindere, se rup frunzele de la nodurile de jos. Pui butașul într-un pahar cu apă sau puțin pământ. Îi pui într-un loc luminos și într-o lună ar trebui să obții rădăcini. Ar trebui să îi lași în același loc până la dezvoltare și transportare în grădină sau ghiveci. 

Boli și dăunători la mușcate

Mușcatele sunt mâncate de omizi, fluturi diurni și molii. Gândacul japonez este un alt dăunător important, care consumă petalele de flori, după care paralizează, potrivit unor studii.

Musculița albă este un alt dăunător. Pentru a scăpa de dăunători, dar și pentru a trata diverse boli pe care mușcata le poate avea, poți găsi în magazine specializate multe tipuri de insecticid și tratamente pentru frunze sau petale ori chiar alte plante antidăunători.

Proprietăți medicinale ale mușcatei

Mușcata este și o plantă medicinală, având proprietăți terapeutice datorită conținutului bogat de amidon, săruri și vitamina C din frunze, flori și rădăcini.

În Africa, mușcata are un rol major în medicina tradițională. Ea ajută la reducerea simptomelor de infecții respiratorii, printre care pneumonia, sinuzita, faringita și durerile în gât. Această plantă are beneficii în a ameliora simptomele bronșitei cronice. În multe cazuri, mușcata a fost folosita ca substitut pentru antibiotice.

Mușcatele acționează asupra microorganismelor din plămâni și din căile respiratorii, motiv pentru care respirația este îmbunătățită, iar simptomele, ameliorate. Ea are și capacitatea de a întări sistemul imunitar, potrivit studiilor. 

Într-o altă recenzie publicată în Academic Pediatrics în 2018, oamenii de știință au evaluat 11 studii care investighează eficacitatea echinacei, a mușcatei și a altor medicamente pe bază de plante în tratarea infecțiilor tractului respirator la copii.

Te interesează și alte plante pentru apartament? Uite cum se cultivă și îngrijește feriga.

Sursa foto: 123rf.com

Urmărește-ne pe Google News