Astăzi, Nichita Stănescu ar fi împlinit 87 de ani. Viața și cele mai frumoase poezii ale poetului pe care le-a lăsat amintire
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Poeziile celebre ale celebrului poet Nichita Stănescu le știm cu toții, însă viața poetului considerat unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română este mai puțin cunoscută de public. Astăzi, Nichita Stănescu ar fi împlinit 87 de ani.
Cuprins:
Viața lui Nichita Stănescu
“Ploaie în luna lui marte”, “Ce bine că ești” sau “Poem” sunt doar câteva dintre operele celebre ale lui Nichita Stănescu pe care și astăzi, după atâția ani, cu toții le citim cu interes. Scriitor și eseist român, Nichita a fost unul dintre cei mai mari poeți ai secolului XX care, din păcate, nu a avut urmași, dar a avut o viață de poveste.
- Născut pe 31 martie 1933, la Ploiești și botezat cu prenumele bunicului dinspre mamă, de origine rusă, Nikita Cereaciukin, Nichita Stănescu s-a stins din viață pe 13 decembrie 1983, la doar 50 de ani.
Din spusele lui Ștefan Augustin Doinaș, în vara lui 1977, atunci când s-a împrietenit cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool, mai precis – de vodcă. Crizele hepatice ale poetului s-au înrăutățit spre 1981, când a și fost internat la Spitalul Fundeni. Doi ani mai târziu s-a stins din viață.
Ales post-mortem membru al Academiei Române, Nichita Stănescu este considerat, atât de critica literară, cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română. A fost laureat al Premiului Herder.
Nichita Stănescu s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu în 1952, cei doi erau și colegi la Facultatea de Filologie. Însă, doar după un an, cei doi s-au despărțit.
În anul 1962, Nichita Stănescu s-a căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea, o altă colegă de facultate, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului “O viziune a sentimentelor” și cu care a trăit două decenii.
Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela Melinescu, relație în care a stat până în 1970 fără să se căsătorească, cei doi s-au inspirat reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte.
În 1982 se căsătorește cu Todorița (Dora) Tărâță, cu 23 de ani mai tânără decât el, care-i va inspira ultimele sale creații.
Patru ani mai târziu, cei doi se căsătoreau, iar apartamentul, marele “acasă” de nici 50 de metri pătraţi, a rămas în proprietatea Dorei, care şi-a mutat viaţa, de vreun deceniu, spre Franţa, devenind între timp soţia sculptorului Florin Codre.
Nu multă lume ştie însă că Nichita a înfiat- o, în ultimii ani ai vieţii, chiar pe Mirela, sora Dorei. Adică i-a devenit părinte, cu acte în regulă, propriei cumnate, după ce Dorei îi devenise soţ în iulie 1982, la fel, cu patalama de la Starea Civilă.
Alfredo Padron, un fotograf profesonist din Venezuela, a publicat pe Facebook, în anul 2015, câteva fotografii realizate cu ocazia unui film despre viaţa lui Nichita.
Pe pagina s-a de Facebook, Alfredo Padron scria: „Film despre marele poet român pe care am avut onoare sa-l fac ca operator, că lucrare de diploma pentru a absolvi Iatc-ul. Acest mare noroc care îl datorez prietenului meu Branislav Guzina care m-a ales printre toti colegi mei ca operatorul acestui film, m-a dat prilejul de neprețuit de a fi în preajmă acestui mare creator de poezie și să-l ascult cu atenție. Cand ne-am văzut pentru prima data în curtea studioului din calea Rahovei mi-a spus.
„Alfredo, tu și cu mine o sa devenim cei mai buni prieteni din lume, care sunt aceia care se despart pentru totdeauna, căci o sa se amintească numai de lucrurile cele bune petrecute impreuna” și a avut dreptate.”
În 13 decembrie 1983, Nichita trece la cele veşnice, cu organismul grav afectat de ciroză hepatică.
Citate celebre de Nichita Stănescu
- A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă. Într-un ideal te speli ca într-o apă curată. Într-o oglindă îţi speli chipul obosit, potrivindu-ţi-l până când te accepţi să fii.
- Noi suntem clipa care trece prin poarta existenţei.
- Am să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta. Eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie.
- A-ţi iubi Patria înseamnă a ţi-o clădi cu propria ta viaţă.
- Să-ţi trăieşti soarta. Asta este un lucru relativ uşor de trăit. Dar dacă-r fi să ne trăim opera, ce ne-am face?!
- Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles.
- Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi şi exprima, iubi şi urî, le putem apropia de inimă sau le putem respinge.
- Ca să te îndoieşti de linia dreaptă, trebuie să ştii mai întâi din câte puncte este făcută.
- Nimic nu este mai firesc decât absurdul.
- Am cunoscut pe cineva care vedea materia, cineva m-a cunoscut pe mine care vedeam cuvintele.
- Cel mai desăvârşit duşman şi cel mai mângâietor prieten este propria noastră memorie.
- Dacă nu ştii să recunoşti iarba după verde şi apa după sete, atunci nu-i va fi nimănui dor de tine.
- Poezia nu este o concurenţă şi nici un clasament, ci o revelaţie şi un univers. Universul poate fi descoperit în propria inimă sau în inima altora.
- Câteodată viaţa este surprinzătoare, punându-te la încercare prin propriile tale alegeri.
- Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru.
Poezii cunoscute scrise de Nichita Stănescu
Ce bine că ești
E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
Emoţie de toamnă
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
Poem
Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?…
Îți recomandăm să citești:
- Nichita Stănescu poezii - versuri celebre și mai puțin cunoscute ale poetului
