Eroi de sacrificiu 2

Echipa de mercenari condusă de Barney Ross (Sylvester Stallone) primeşte din partea agentului CIA Church (Bruce Willis) o misiune aparent banală. Numai că, ajunşi la faţa locului, unul dintre luptători este ucis. Dornici de răzbunare, mercenarii fac ravagii în rândurile inamicilor, reuşind în acelaşi timp să captureze trei kilograme de plutoniu, o armă care ar fi putut schimba soarta întregii lumi. În alte roluri: Jason Statham, Jet Li, Dolph Lundgren, Chuck Norris, Jean-Claude Van Damme, Terry Crews şi Arnold Schwarzenegger.

Din Roma, cu dragoste

Filmul prezintă poveştile a mai multor oameni aflaţi în Roma. Printre ei se numără un arhitect care revede locurile unde a trăit în tinereţe, un italian banal devenit peste noapte vedetă şi un director de operă american care descoperă un excepţional cântăreţ. Un film cu Alec Bald­win, Woody Allen, Penélope Cruz şi Alessandro Tiberi.

Nou pe DVD

Dictatorul
Generalul Aladeen (Sacha Baron Cohen) conduce cu mână de fier Wadiyan, o ţară africană, fiind hotărât să nu permită oamenilor săi să cunoască avantajele democraţiei. El este invitat de O.N.U. să meargă la New York pentru a discuta despre modul în care regimul său încalcă drepturile omului. Ajuns în SUA, dictatorul e ispitit de bucuriile vieţii occidentale, pe care le experimentează pe propria piele. Bucuria sa este scurtă, deoarece e răpit, ras, tuns şi aruncat, fără bani, pe străzile metropolei americane…
Valul întunecat
Kate Mathieson (Halle Berry) studiază comportamentul rechinilor chiar în mediul lor natural, făcând scufundări în mijlocul oceanului şi înotând aproape de periculoasele animale. Atunci când mentorul şi prietenul ei cel mai bun este atacat şi ucis de un rechin alb, femeia decide să renunţe pentru o perioadă la activitatea ei. Totul se schimbă atunci când acceptă să aibă grijă de un bogătaş care vrea să fie dus în adâncuri, aproape de agresivii rechini.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.