Noua listă a medicamentelor compensate: abia la 1 ianuarie 2014 (poate!)

Comentează

 

Tratamentele au rămas la nivelul anului 2007-2008

Peste 167 de molecule, dintre care 141 de medicamente noi şi 26 de molecule cu indicaţii teraputice noi - potrivit estimărilor autorităţilor din Sănătate -, aşteaptă de peste 5 ani să ajungă la pacienţi. În tot acest timp, în lupta cruntă cu boala, pacienţii au primit şi continuă să primească tratamente la nivelul anului 2007-2008.
Prin comparaţie, pacienţii din ţările vest-europene reuşesc să primească gratuit sau cu grad de compensare un tratament inovator chiar în anul în care acesta a primit aprobarea de punere pe piaţă.

În Austria, cele mai noi medicamente sosesc în 88 de zile

Conform unui studiu bazat pe datele Federaţiei Europene a Asociaţiilor şi Industriei Farmaceutice (EFPIA), între momentul aprobării unui medicament de către Agenţia Europeană a Medicamentului şi momentul în care acesta poate fi prescris în regim compensat de către medici se aşteaptă 392 de zile în Belgia, 206 zile, în Suedia, iar în Austria doar 88 de zile.
Potrivit estimărilor ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, pacienţii români vor avea cel mai probabil o nouă listă de medicamente compensate începând cu 1 ianuarie 2014. Asta după ce fuseseră anunţate anterior date precum 1 iulie şi 1 august 2013.

Cele mai aşteptate sunt tratamentele pentru cancer

« Încurajăm autorităţile şi comisiile de specialitate să grăbească avizarea noilor tipuri de medicamente, care ar creşte şansa şi calitatea vieţii pacienţilor români. Cele mai multe medicamente introduse pe lista nouă sunt pentru cancer (16%), urmate de diabet (10%), hipertensiune arterială (8%), anemii (5%), leucemii (4%) şi boli psihice (2%) », spune Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (www.fabc.ro).
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
conferinta justitie timisoara
Analiză
20:00
Fostul șef al DNA Crin Bologa, radiografie dură a statului de drept din România: „Am ajuns la o democrație cu epoleți”. Judecătoarea CSM Grațiela Milu crede că e nevoie de sprijin internațional
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
17:49
Încă șapte persoane implicate în violenţele de la protestul oierilor au fost reţinute, după percheziții în București și 15 județe
MONDEN
Canalul Siret - Bărăgan
20:51
Cum arată Canalul Siret - Bărăgan, care ar iriga peste 700.000 de hectare. Dan Negru: „40 de ani de când e așa”
Mădălina Bereș și Ștefan Berariu s-au căsătorit religios  Foto: Doru Hobjila
17:40
Canotorii Mădălina Bereș și Ștefan Berariu s-au căsătorit religios
POLITIC
Călin Georgescu și George Simion. Foto: Hepta
20:25
Stenograme DIICOT. Călin Georgescu: „Misiunea mea a fost să-i deconspir. Tot sistemul! Inclusiv pe Simion”
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:23
Ce a spus premierul desemnat Siegfried Mureșan în şedința PNL ținută la Parlament cu 9 zile înaintea votului de învestitură
Ultimele știri
21:49
Un avion de luptă F-16 american s-a prăbușit la o bază aeriană din vestul Germaniei. Pilotul a scăpat
Analiză
21:34
„Super Rafale” ar putea învinge F-35-ul american și J-20-ul chinezesc. Ce ascunde „Ucigașul Tăcut”, avionul menit să asigure supremația aeriană pentru Franța
21:20
Actorul Arnaud Denis a fost eutanasiat la 43 de ani, după o operație care i-a distrus viața
21:00
Criza marilor arși din București: niciun loc liber în spitale. Ce decizie s-a luat după explozia din sectorul 5
TRENDING
15:29
Călin Georgescu a scăpat de arestul preventiv în dosarul în care a fost acuzat de DIICOT de înșelăciune. Tribunalul București a decis control judiciar - Surse
Analiză
13:00
Doru Giugula, fost ofițer USLA, consilier general al PSD la PMB timp de 16 ani și candidat la parlamentare, declarat „lucrător” al Securității comuniste
07:49
Prognoză pentru iarna 2026-2027 în Europa. Harta ninsorilor a fost actualizată de meteorologi
08:49
Șoferii primesc reduceri de 15% la RCA de la Asirom, dar cu o condiție
horoscopul zilei de astăzi 23 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 23 septembrie 2026. Peștii culeg unele beneficii de pe urma unor colaborări, a unor afaceri sau indirect, prin partenerul de cuplu
Ce înseamnă YKK, literele de pe fermoarele din întreaga lume. Sursă foto: Profimedia.
20:08
De la ce vin cele trei litere gravate pe jumătate din fermoarele din întreaga lume
Misterul din spatele anesteziei generale: ce au descoperit cercetătorii când au scanat creierul pacienților „deconectați”. Foto: Getty Images
19:58
Unul dintre marile mistere nerezolvate ale științei: ce dezvăluie anestezia generală despre creier
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
19:30
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Femeie ucisă de un vânător care a confundat-o cu o căprioară, în SUA. Sursă foto: Hepta.
18:40
O mamă de 39 de ani a fost împușcată mortal de un vânător care a crezut că țintea o căprioară, în SUA
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Judecătorul Vlad Andriescu, de la Secția I Penală a Tribunalului București, este magistratul care a dispus plasarea sub control judiciar a lui Călin Georgescu. Sursă Libertatea
17:33
Cine este judecătorul care l-a plasat pe Călin Georgescu sub control judiciar. Vlad Andriescu a avut pe masă și dosarul lui Dan Dungaciu
Am vizitat Muzeul Căilor Ferate Române din București
Reportaj
16:00
Comoara ascunsă a Bucureștiului: locomotive de 150 de ani și povești care au schimbat România
Horia Chiș
Exclusiv
16:00
De ce a fost condamnat la 6 ani și șase luni de detenție directorul de închisoare care se lăuda că are „o reputație impecabilă, poate cea mai nepătată din tot sistemul”
Fostul procuror-șef al DIICOT Ialomița a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la închisoare cu amânare și 80.000 de lei amendă penală pentru fals. Foto: Profimedia
15:40
Un fost şef DIICOT Ialomiţa, amendat cu 80.000 de lei și condamnat la un an de închisoare: Ce a făcut Alexandru Mihailiuc
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
09:30
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
07:00
Apocaleapșa după Nicușor
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB