Motivul pentru care oamenii nu se pot gâdila singuri. Explicația științifică

De ce oamenii nu se pot gâdila singuri

Conform experților citați de Live Science, răspunsul are legătură cu creierul, care anticipează și diminuează senzația previzibilă a auto-gâdilatului.

„Creierele nu sunt doar reactive; ele încearcă să ghicească ce va urma”, a explicat David Eagleman, neurolog la Universitatea Stanford, pentru Live Science.

Când efectuăm o acțiune, cortexul motor primar trimite o copie a comenzii, numită «copie eferentă» către mai multe zone ale creierului. Acest lucru pregătește creierul pentru informațiile senzoriale care vor rezulta din acțiunile noastre.  

Anticiparea senzațiilor  

Potrivit Konstantinei Kilteni, neurolog la Institutul Karolinska din Stockholm, creierul folosește semnalele trimise mușchilor pentru a anticipa cum se va simți ceva înainte să fie experimentată senzația.

Cercetările lui Kilteni arată că oamenii percep în mod constant intensitatea propriei atingeri ca fiind mai slabă decât cea a unei atingeri externe.

Creierul răspunde mai puțin intens la atingerile proprii, confirmă neuroimagistica. Aceste senzații fiind previzibile, creierul le atenuează.

Atenția la stimuli externi  

Oamenii sunt atenți la stimulii externi. David Schneider, profesor asociat de neurologie la Universitatea din New York, oferă un exemplu: „Când închizi portiera mașinii, te aștepți să auzi un poc previzibil”, a spus el pentru Live Science.

Recomandări

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

„Dacă în schimb auzi un clang, creierul tău va recunoaște imediat asta ca o eroare și te vei întoarce să scoți centura din ușă”.

De asemenea, atunci când oamenii merg pe jos, pașii fac zgomot. Auzirea propriilor pași nu este importantă, în acest fel, creierul reduce zgomotul.

Totuși, auzirea pașilor cuiva din spate ar putea semnala o amenințare, deci este important să se observe asta. Acest fenomen nu este unic la oameni.

Schneider nu poate întreba șoarecii pe care îi studiază dacă își aud propriii pași, dar poate înregistra activitatea neuronală din zona de procesare auditivă a creierului lor. Când face asta, descoperă că neuronii abia reacționează la propriii pași ai șoarecilor.

„Nu este pentru că șoarecele nu îi poate auzi sau creierul nu îi poate detecta”, a spus acesta.

„Pentru că dacă șoarecele stă nemișcat și aceleași sunete sunt redate printr-un difuzor, atunci aceiași neuroni produc răspunsuri mari”.

Un alt exemplu în acest caz oferit de Live Science este acela de a duce mâna la subsuoara opusă. Creierul știe unde se îndreaptă mâna înainte de a fi mișcată. El informează simultan zonele creierului, care vor simți degetele la subsuoară, că nu se întâmplă nimic important și să nu acorde atenție.

Recomandări

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Dar dacă altcineva se apropie de acea subsuoară, senzația este amplificată, nu atenuată. Creierul nu este pregătit în acest caz.

Imposibilitatea de a ne putea gâdila, consecința unei adaptări

Imposibilitatea de a ne gâdila singuri este pur și simplu consecința unei adaptări remarcabile, rafinată pentru supraviețuire.

„Pentru gâdilat, ai nevoie de surpriză”, a spus Eagleman.

„Când altcineva se apropie de tine, nu știi exact ce va face”.

Urmărește-ne pe Google News