OPC, biroul reclamaţiilor sociale

Comentează
Arhiva foto

Dacă, până nu demult, numărul celor care făceau reclamaţii la Protecţia Consumatorului nu depăşea media ţărilor din Uniunea Europeană, de câţiva ani, lucrurile au început să se schimbe şi în România. De exemplu, de la începutul anului şi până în prezent, numai la Oficiul Protecţiei Consumatorului Bucureşti au fost depuse peste 3.000 de reclamaţii, după cum declară reprezentanţii instituţiei. Cele mai multe plângeri se îndreaptă împotriva companiilor de telefonie mobilă, a companiilor de televiziune prin cablu, a supermarketurilor, dar şi a companiilor de energie electrică şi căldură sau, mai nou, împotriva băncilor. Iar cel mai important lucru, după cum mărturisesc reprezentanţii Oficiului, este faptul că peste 60% din reclamaţii sunt întemeiate şi au mari şanse de câştig.

Preţurile diferite atrag reclamaţii

Din această categorie face parte şi Victoria, pe care am cunoscut-o la Oficiul din Bucureşti, în timp ce depunea o declaraţie. Povestea ei este destul de comună. A cumpărat trei pulovere ce aveau un preţ la raft, iar când a ajuns la casă i s-a încasat un cu totul alt preţ. "Puloverele au trei preţuri pe etichetă. Niciunul nu corespunde cu cel pe care vânzătoarea mi l-a încasat. Când am cerut să mi se explice de ce există această neconcordanţă între preţuri, vânzătoarea mi-a spus că, cel mai probabil, acele etichete cu preţul redus au fost lipite de către alţi clienţi. N-am putut accepta un asemenea răspuns şi am cerut, bineînţeles, să vorbesc cu şefa de magazin, care în acel moment nu era disponibilă. Nu voiam nici să renunţ la haine, deoarece îmi găsesc foarte greu unele care să mi se potrivească. Aşa că le-am plătit, iar în această dimineaţă am venit să depun plângere. Nu e normal să se întâmple astfel de lucruri, mai ales că acele haine erau la reducere. Nu am de gând să mă las păcălită, motiv pentru care o să merg până în pânzele albe pentru a rezolva problema", mărturiseşte Victoria. Tot ce are de făcut este să depună o reclamaţie-tip în care să explice cu lux de amănunte ce s-a întâmplat, dar şi copie după etichetele produselor şi după bonul fiscal.

Băncile, "o nouă modă" pe lista reclamaţiilor

Un număr mare de reclamaţii înregistrate atât la sfârşitul anului trecut, cât şi la începutul acestuia se îndreaptă înspre instituţiile bancare. "Vinovată" de această intrare în top este criza, după cum mărturisesc reprezentanţii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului. Lipsa locurilor de muncă, disponibilizările şi reducerile drastice de salarii i-au pus pe mulţi din cei care au luat credite anii trecuţi în imposibilitatea de a-şi mai plăti ratele. În urma acestor întâmplări, statul le-a venit în ajutor, aprobând Ordonanţa 50, care obligă băncile să le ofere soluţii celor aflaţi în situaţiile enumerate mai sus. Numai că, dacă ar fi să ne luăm după numărul mare de reclamaţii, am putea afirma cu uşurinţă că acest lucru nu prea s-a întâmplat. Într-o astfel de situaţie se află şi Silviu. În urmă cu trei ani a luat un credit de nevoi personale, cu ipotecă, în franci elveţieni. Pe atunci francul era la un curs mic, iar locul lui de muncă părea stabil. Între timp, francul elveţian a crescut, iar el a rămas şi fără serviciu. "După ce am fost disponibilizat, am mers la bancă să anunţ situaţia şi să cer o soluţie ajutătoare. În prima instanţă s-au dovedit a fi extrem de maleabili şi mi-au spus că se poate rezolva. Mai exact, în următorul an să plătesc o rată mai mică, urmând ca după ce-mi găsesc un serviciu să revin la vechiul scadenţar. Numai că, odată aplicată ordonanţa, m-am trezit cu tot felul de comisioane care îmi triplau suma iniţială. Am refuzat, evident, să semnez contractul adiţional şi, după încercări şi întâlniri repetate cu cei de la bancă, am venit să fac o reclamaţie", mărturiseşte Silviu. El este hotărât să facă orice îi stă în putinţă pentru a-şi rezolva problema, ba, mai mult, susţine că este dispus să meargă inclusiv în instanţă. Pe toţi cei care se află în situaţia lui Silviu şi nu numai, reprezentanţii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului îi îndeamnă ca, înainte de a semna orice fel de contract, să-l citească bine, iar dacă au nelămuriri, să ceară părerea unui specialist. Doar aşa pot fi evitate multe dintre problemele cu care se confruntă reclamanţii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!