Cultura moștenită încă din antichitate a făcut ca Japonia să fie o țară cu unele dintre cele mai frumoase tradiții și obiceiuri care s-au conservat de-a lungul istoriei.
Cuprins:
Cu toții am auzit de tradiții precum ikebana – arta de a aranja florile, kodo – ceremonia de apreciere a lemnului parfumat ori chanoyu – ceremonia ceaiului. Toate aceste reprezintă tot atâtea simboluri ale fascinantei culturi japoneze.
În același timp, tradiţia din „Țara Soarelui Răsare” spune că zeii îi vor îndeplini o dorinţă celui care va împleti 1.000 de cocori de origami. În cele ce urmează îți vom spune ce reprezintă tradiția origami, când și cum a apărut.
Origami este o tehnică specific japoneză prin care a pliază hârtia. Mai mult decât atât, origami este o adevărată artă a cărei popularitate a depășit demult granițele Japoniei.
Termenul origami este format din cuvintele oru, care înseamnă „a îndoi”, și kami, care se traduce prin „hârtie”. Altfel spus, origami înseamnă „hârtie îndoită”.
Tehnica de pliere a hârtiei datează din anul 105 d.Hr. atunci când se presupune că ar fi apărut în China, cam în aceeași perioadă în care a fost inventată hârtia.
Considerată un produs de lux în acea vreme, hârtia a fost adusă în Japonia de către călugării budiști în secolul al VI-lea d.Hr., iar origami se făcea doar pentru a obține decorațiuni pentru ceremonii religioase și alte ocazii speciale.
Împăturirea hârtiei pentru decorațiuni încă se folosea în perioada Edo (1603 -1868), însă treptat a devenit o activitate recreativă, iar în cele din urmă a ajuns să fie privită ca o formă de artă foarte populară.
Primele instrucțiuni pentru plierea hârtiei datează din anul 1797 și au apărut în lucrarea lui Akisaro Rito intitulată „Sembazuru Orikata”. În 1845, Adachi Kazuyuki a publicat o compilație mai cuprinzătoare de instrucțiuni și exemple de modele orikata, așa cum se numea pe atunci această tehnică.
Denumirea de origami a fost adoptată în anul 1880, atunci când a fost publicat un poem local în care se vorbește despre un fluture din hârtie care are legătură cu o nuntă shintoistă. Asta pentru că nunțile erau câteva dintre numeroasele evenimente unde erau folosite aceste modele.
Origami a „debarcat” în Europa undeva între secolele XVII și XVIII. Tehnica de pliere a şerveţelelor era o tradiţie în acea perioadă şi reprezenta un semn distictiv al unei gazde bune.
Odată cu trecerea anilor, această tradiţie aproape că a dispărut pe Bătrânul Continent. În momentul în care Japonia şi-a deschis graniţele pe la sfârşitul anilor 1800 a apărut o tehnică germană de pliere a hârtiei.
Spaniolii au continuat să dezvolte această activitate și au transformat-o într-o practică artistică pe care au denumit-o papiroflexia sau pajarita.
Primele modele de origami realizate de chinezi erau modele simple și aveau diverse scopuri. Odată ce hârtia a ajuns în Japonia, în jurul anului 600, arta de „modelare” a hârtiei a fost dusă la desăvârșire, japonezii utilizând-o pentru confecționarea tradiționalelor paravane, batiste, evantaie, etc.
Modelele tradiționale japoneze de origami sunt flora şi fauna, însă în zilele noastre s-a ajuns până la exprimarea unor idei abstracte.
Dincolo de valoarea estetică, arta origami are în viața de zi cu zi și alte „întrebuințări”, fiind folosită pentru a realiza acccesorii vestimentare, accesorii pentru păr și chiar pentru ornamente pentru decorarea interioarelor (lămpi, bibelouri, abajururi, etc).
Totodată, meșteșugarii origami mai produc farfurii, cupe, șervețele ornamentale, cutii de diferite forme, și altele.
Însă, peste toate acestea, stau formele tradiționale ale acestei arte nipone, și anume modelele de cocori, broaște, berze, baloane și corăbii.
Pentru a realiza modele de origami ai nevoie în primul rând de hârtie colorată, și anume coli A4. De asemenea, poți folosi și hârtie specială pentru împachetat cadouri, care se găsește sub formă de sul. Atenție! Aceasta din urmă nu trebuie să fie prea subțire sau prea lucioasă pentru că nu va putea fi lipită.
Și pentru că a venit vorba de lipit, foarte important în această activitate este lipiciul. Acesta poate fi lichid la sticluță sau solid sub formă de tub.
Din „arsenalul” de ustensile pentru origami nu trebuie să lipsească foarfeca, rigla, creioanele colorate, un cutter pentru a tăia hârtia cât mai precis, la dimensiunea dorită. De asemenea, îți recomandăm să ai la îndemână și niște agrafe pe care le poți folosi pentru a presa cât mai bine modulele lipite.
Nu în ultimul rând, este nevoie de imaginație și mai ales de multă răbdare. Pentru cei care se află la început în această activitate le recomandăm să realizeze mai întâi modele cât mai simple, și anume inimioare, flori, fluturași, cocor, crin, etc.
Foto: 123rf.com/shutterstock
MirunaI 26.07.2023, 22:11
Un hobby superb
Paulica1968 27.09.2023, 17:53
Tehnica origami este o artă japoneză deosebită
Andrissima 30.09.2023, 04:14
Un articol foarte frumos!
sorinzainescu68 11.10.2023, 13:04
Un articol interesant și captivant.
emy69emy 25.10.2023, 09:19
Răspuns concurs...origami e o artă japoneză.