Se spune că aici s-au petrecut unele dintre evenimentele principale pentru cei din religiile evreiești, musulmane și creștine și, în plus, călătorii care doresc să admire și alte atracții decât biserici, sinagogi și moschei au la dispoziție o gamă largă de oportunități.

Pornește într-un circuit plin de însemnătate religioasă și de liniștire în Țara Sfantă, într-un circuit de revelion prin cele mai noi programe de la Europa Travel. Turoperator low-cost din România a pregătit numeroase oferte pentru turiști la toate pachetele de vacanță cu avionul, în cele mai populare destinații exotice.

Situri religioase și istorice în Israel

Orice loc din Israel ai alege să vizitezi, vei descoperi o sumedenie de povești și legende care se leagă în jurul său, adevărate simboluri ale creștinătății, vizitate de călătorii din toate colțurile lumii. Descoperă Cetatea Masada, un sit din Patrimoniului Mondial UNESCO, o fortăreață antică poziționată în vârful unei coline, cea care marchează locul în care 1000 de evrei rebeli au intrat într-unul dintre ultimele episoade ale Marii Revolte împotriva Romei, în urmă cu două milenii, și care în loc să lupte, au ales să se sinucidă.

Unul dintre cele mai vechi orașe din bazinul mediteranean, Jaffa, aflat pe o stâncă ce iese din apă, oferind o priveliște impresionantă asupra orașului Tel Aviv, te așteaptă să descoperi numeroase moschei și biserici, muzee, galerii de artă, restaurante și baruri cosmopolite, în locul unde își dau întâlnire vechiul și noul.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Biserica Nativității din Betleem, unul dintre cele mai sacre locuri ale creștinismului, este construită peste ieslea în care s-a născut Isus Hristos, fiind cea mai veche biserică rămasă din regiune. Tot aici vizitează și Grota Nașterii, locul de naștere tradițional cu cea mai mare conotație religioasă și istorică.

Orașe deosebit de importante

La fel de important este și orașulul Nazaret, loc de pelerinaj pentru cei care care vor să viziteze Biserica Bunei Vestiri, acesta fiind locul unde Arhanghelul Gabriel a anunțat-o pe Fecioara Maria de nașterea lui Isus și de asemenea locul în care Mântuitorul și-a petrecut adolescența, unde a și înfăptuit primele sale minuni.

Orașul Sfânt, Ierusalim, este locul central în tradițiile celor trei credințe monoteiste și inima Țării Sfinte, unul dintre cele mai sacre locuri din lume. De asemenea, sit al patrimoniului mondial UNESCO, centrul istoric al orașului este epicentrul cultural, religios și istoric al lumii de milenii.

Împărțit în patru cartiere, musulman, creștin, armean și evreiesc, orașul este plin de situri cunoscute din paginile Bibliei, cum ar fi Muntele Templului, Orașul lui David sau Mormântul regelui David. Descoperă Mănăstirea Tatăl Nostru, unde Isus i-a învățat pe ucenici rugăciunea, Grădina Ghetsemani, unde Mântuitorul obișnuia să se roage, și Biserica Tuturor Națiunilor.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Via Dolorosa, calea pe care a umblat Isus în timp ce-și purta crucea în drum spre răstignire, este strada care trece prin Orașul Vechi din Ierusalim și include cele 14 opriri, dintre care primele nouă se află chiar pe Via Dolorosa, iar ultimele cinci pot fi găsite în cadrul Bisericii Sfântului Mormânt, construită în jurul Golgotei și a mormântului lui Hristos.

Țara Sfântă are o gamă foarte largă de atracții și oportunități de activități, dincolo de cele religioase, precum plajele de la Marea Moartă, croaziere interesante pe Marea Galileii sau sesiuni de shopping în Haifa, al treilea cel mai mare oraș din Israel și unul dintre cele mai importante porturi comerciale de la Marea Mediterană.

De Geanina Ichim

Oferte Speciale Revelion Israel – tarif: 549 Euro/persoana, 7 nopti de cazare Bethleem la hotel de 4*, cu mic dejun si cina, transport avion, transfer aeroport-hotel-aeroport, tururile prevazute in cadrul excursiei cu autocar, Tel Aviv – turul panoramic al orasului & Jaffa, Ierusalim – turul orasului, ghid local, bilete de intrare la obiectivele turistice, asistenta turística in limba romana. Data de plecare: 28.12.2017! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI