Compania Lufthansa va testa noul serviciu pe ruta dintre Frankfurt, Germania, şi Sao Paulo, Brazilia, între 18 noiembrie şi jumătatea lunii decembrie.

Ideea este ca pasagerii care călătoresc la clasa economică să aibă posibilitatea să rezerve un rând de trei-patru scaune, iar apoi să se întindă pe el, în mod similar condiţiilor de care beneficiază pasagerii la clasa business. Călătorii primesc o pătură, o pernă şi o salteluţă, pentru a îmbunătăţi confortul. De asemenea, aceşti pasageri vor beneficia de prioritate la îmbarcare.

Pasagerii pot cumpăra acest serviciu suplimentar la aeroport, fie în timpul check-in, fie la poartă, pentru o sumă suplimentară de 220 de euro faţă de preţul biletului, conform Lufthansa.

Conceptul nu este nou. Compania Air New Zealand a oferit un astfel de serviciu, numit Economy Skycoach, din 2011. Air New Zealand promovează Skycoach ca fiind perfect pentru familii, iar preţurile variază în funcţie de zbor. În acest an, Air New Zealand a solicitat brevetarea unui concept nou, Economy Skynest, care constă în şase locuri tip pat ce pot fi instalate în cabina economică.

De asemenea, în 2019, Airbus a lansat conceptul Settee Corner, care foloseşte configuraţia de trei scaune de la clasa economică pentru un loc de lux, de timp canapea, care ocupă mai puţin loc şi cântăreşte mai puţin decât locul Business Class.

Urmărește-ne pe Google News