Rufele au început să miroasă a iarnă, în curând oamenii de la salubritate vor încleșta mâinile roșii de ger pe mături, iar ”activitățile esențiale” vor fuma în birouri, că trage curentul pe la colțurile gotice ale ministerelor.

Vor veni primele doze ale vaccinulului anti-Covid, cam într-o lună, conform estimărilor guvernanților.

Care-i ordinea? 

Am fost anunțați de către oficiali că, după personalul medical, peste 100.000 de mii de oameni ca număr, urmează grupurile vulnerabile și, ”pe același nivel de prioritate”, ”activitățile esențiale din infrastructura critică”.

Ori de câte ori limba orwelliană, ”activitățile esențiale din infrastructura critică”, își face apariția în comunicarea autorităților, în spate se ascund de fapt, lucruri foarte simple. Când guvernanții vorbesc despre “concepte”, e util să vedem dacă mai avem cricul în portbagaj.

Gabriel Oprea e ”activitate esențială”?

Prin tradiția statului nostru, ”activități esențiale”, înseamnă omul care stă semiculcat în limuzina cu girofar, al cărui drum prin noapte e deschis de motociclistul Gigină și de frații lui de meserie.

Iar ”infrastructură critică” e persoana care nu coboară odată cu Gabriel Oprea din mașină, ca să nu fie văzuți, dar candidează pe listele parlamentare. 

Valeriu Gheorghiță, tânărul colonel care coordonează vaccinarea, nu a detaliat ce înseamnă ”activități esențiale”. Expresia ne sugerează centrala nucleară de la Cernavodă sau trupele pompierilor eroici de la intervențiile grele, numai că presa i-a surprins pe guvernanți cerând liste prin ministere. Vlad Mixich a atras atenția că e complet irațional să vaccinezi personalul de la Ministerul Fondurilor Europene, să zicem, înaintea oamenilor în vârstă, că nimeni din Europa nu face asta.

Dacă punem pe lista de ”priorități zero” Armata, serviciile secrete, ministerele, TVR, unde Doina Gradea consideră că a toca peste 100 de milioane de euro pe an e o ”activitate esențială”, Pfizer și Asociații pot lucra și de Revelion și tot nu au cum să livreze atât. 

Sigur, putem renunța la centrele de bătrâni, că ei nu mai sunt ”infrastructură critică”, sunt tusea, junghiul și costuri mari pentru o lume eficientă, care mustește de ”activități esențiale”.

O lume civilă și o campanie militarizată de vaccinare

Toate profesiile care au stat în crivățul Covid un an, printre care gunoierii, oamenii de la supermarketuri, poștașii, unde sunt ei oare în excel-ul cu parafa ”Secrete de stat”?!

În curând ni se va prezenta strategia națională de vaccinare. Personajele, limbajul și tonul sunt, până acum, mai degrabă milităroase. 

Poate că nu așa va decurge procesul și nu răstit se va discuta cu oamenii ca să fie convinși, dar guvernanții au nevoie de reamintirea că suntem o democrație civilă. 

”Cu cât o societate se preocupă mai mult de soarta celor mai dezavantajați cu atât mai mult se poate numi cu adevărat civilă”, a spus Papa Francisc pe 31 mai 2019, la București, în fața autoritățile României.

Citeşte şi:

Un caz „Ianculescu” și în orașul lui Iohannis. Fiul unui primar PNL a fost numit director la Ape în Sibiu

Vaccinul anti-COVID de la Moderna, făcut în două zile! Cum a fost posibil

Revista Time pune „Colectiv” pe locul 2 în Top 10 filme ale lui 2020! „Un testament profund emoționant al puterii și necesității jurnalismului de investigație”

Anamaria Prodan, comunicat ciudat după ce Reghecampf a apărut cu iubita nouă: „Greșelile lui sunt omenești”
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan, comunicat ciudat după ce Reghecampf a apărut cu iubita nouă: „Greșelile lui sunt omenești”
Ce se va întâmpla cu Reghe și iubita lui, în viitorul apropiat. O femeie celebră a dezvăluit tot
Playtech.ro
Ce se va întâmpla cu Reghe și iubita lui, în viitorul apropiat. O femeie celebră a dezvăluit tot
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Observatornews.ro
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
Doi tineri bolnavi de Covid-19 au murit în curtea spitalului din Craiova. Nu aveau comorbidități
Știrileprotv.ro
Doi tineri bolnavi de Covid-19 au murit în curtea spitalului din Craiova. Nu aveau comorbidități
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Telekomsport
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută