Organizatorii, Revista şi Portalul Ghidul Miresei.ro, vor reveni la începutul lunii mai, între 10 şi 12 mai 2013, cu o nouă ediţie a Târgului Ghidul Miresei, ediţia IX, organizată tot în Cupola Romexpo. Ce a însemnat cea de-a VIII-a ediţie pentru vizitatori şi expozanţi?
- ‘’Este cel mai bun târg de nunţi la care am participat în ultimii 5 ani.” – Mihai Albu.
- ‘’Sunt foarte mulţumit de buna organizare a acestui târg, lucru care s-a văzut în prezenţa numeroasă a vizitatorilor. Ca şi vânzari pot spune că a fost una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-am avut până acum la un târg de profil.” – Alexandru Ciucu.
- ‘’ Organizatorii au crescut mai mult decât piaţa în care activează. Din punctul nostru de vedere […] acest eveniment ne aduce faţă în faţă cu de 10 ori mai mulţi clienţi decât un târg de profil auto.” – Sorin Neagu, Director Vânzări Seat – Porsche România.
- ‘’Am venit tocmai din Maramureş special pentru acest târg de nunţi. Îl aşteptam cu sufletul la gură. Eram sigură că o să găsim ceea ce cautam!” – Suzana Timofte, Satu-Mare.
- ‘’Acesta este un târg de nunţi adevărat, vizitatorii pot găsi absolut orice le este necesar pentru ziua cea mare. Multitudinea de oferte, spaţiul uriaş de expunere, totul este impresionant! Am văzut că vizitatorii sunt foarte încântaţi, dar şi noi (n.r.- ofertanţii) suntem extrem de fericiţi pentru oportunităţile din aceste 3 zile. Noi personal nu am văzut un târg atât de reuşit niciodată, felicitări organizatorilor!” – Atelier Cosmina Englizian.
- ‘’Nu ne aşteptam la aşa ceva: mirii au cumpărat atât de mult în timpul târgului încât încă de sâmbătă ne spuneau viitoarele mirese că nu mai sunt bani la bancomatele din zonă!‘’ – Gabriela Cristea & Marcel Toader, Atelierul Miresei.
- ‘’Îl consider un târg foarte reuşit şi foarte bine promovat care a adus extrem de mulţi vizitatori.‘’ – Aurelian Scarlat, Salon Natalia Vasiliev.
- ‘’Am fost la târg şi a fost emoţionant pentru mine ca prima oară în căutarea unei rochii de mireasă. Am venit special de la Bacău pentru asta şi am rămas marcată de grandoarea evenimentului. Nu mă aşteptam la aşa ceva. Am avut impresia la un moment dat ca nu sunt în România.” – Alexandra Bezeceanu, Bacău.
- ‘’Este cel mai mare târg din anul acesta la care participăm (ca suprafaţă amenajată, firme participante, vizitatori) cu un trafic impresionant, în special pentru ziua de vineri. Un târg bine organizat la care dorim sa fim prezenţi şi pe viitor.” – Marian Iancu, Director Vânzări, Sabion.
- ‘Miresele s-au îngrămădit la probat şi cumpărat, nu puteam ajunge dintr-o parte în alta standului decât dacă ocoleam pe culoar. Oricum şi acolo de abia înaintai, dar măcar aveai o şansă!‘’ – Dl. Ştiolică, Salon Elegance Ama. ‘
- ‘Este primul târg la care participăm şi am fost foarte mulţimiţi de organizarea acestuia. Am epuziat extrem de repede pliantele pentu că nu ne-am aşteptat la un asemenea trafic. Am venit cu nouă colecţie de ceremonie special creată pentru acest eveniment şi dorim să continuăm proiectul pilot şi, bineînţeles, colaborarea cu Ghidul Miresei.” – Alex Moise, Fondator Sarto.
- ‘’Îl consider un târg foarte reuşit şi foarte bine promovat care a adus extrem de mulţi vizitatori.‘’ – Aurelian Scarlat – Natalia Vasiliev.
Din valoarea fiecărui bilet de intrare, 2 lei au fost donaţi către Fundaţia Mereu Aproape pentru a aduce bucurie şi speranţă unor copii bolnavi. Parteneri: Spard Team şi RPG. Parteneri media: Europa FM, Fundaţia Mereu Aproape, Libertatea, Radio ZU, Unica, Kanal D, Ring, Revista Spy, Revista Ciao, Nunta TV, Replica de Constanţa, 121.ro, Karena, Spuneda.ro, Mayra, Stilfeminin, my Bucharestguide, Casa Nunţilor, File de nuntă, Secretele Femeilor, Ziare.com, O nuntă superbă, Metropotam, Salon TV, Emulte.ro.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_01d694eecfc9e7f66a0cfe8223e35414.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4f1963a304849c477d97b194ef20f3f9.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_58699d0376cc47e9c002215885d4a4ed.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_22189f7b3e84ba89582aad88dd3dd064.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f9145fe889240e5b723496eed0644427.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_66ff0039c4195c87c949f1aefc4c0d8e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c449e4e7a03c66515a43761fe52095b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_23c66f0b70243376ddd9921f08f0e906.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b5a2b587d6151308f8bc00a04185f831.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9876177175abc241787723231bd4ad8f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_67a3e915e8ea32f9ab8d682cb04a9c62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_739e35d65ae712e8045d4219e50fb8ac.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0e5fce808432a9da9f1366787186e91e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2013/02/Targul_Ghidul_Miresei_Februarie_2013.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_24166bf6ea172d5ee7fc04ce91a5567d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dora-abodi1-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sectiune-3-autostrada-sibiu-pitesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/antonia-si-alex-velea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/elena-barbu-a-iesit-din-concurs2-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7be60c28a87bd6f4f0be919cd2538db1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dfb2b45b6c232a1e964cd0b901445c05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-ilie-bolojan-foto-presidency-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bolojan-si-grindeanu-inquam-photos-octav-ganea-scaled-e1776630436620.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-sa-gatesti-fasolea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dieta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imnul-angliei-versuri-god-save-the-king-si-istoric.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/oglinda-in-casa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/scleroza-multipla-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/04/cine-a-fost-sfantul-gheorghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/04/sf-gheorghe-in-2024-traditii-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-semnul-stop-este-octogonal.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-fete-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cezariana-reactie-cmr-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dinu-iancu-salajanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/masina-golf-autostrada-a7-contrasens-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-simon-ilie-bolojan-nicusor-dan--fotografii-hepta-dumitru-angelescu-profimedia-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-la-o-conferinta-la-las-vegas-foto-profimedia-e1776449977162.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-interviu-la-rra.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reciclare-doza-aluminiu-aparat.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.