Peste 80.000 de bucureşteni au trăit live evoluţia muzicii româneşti. Alături de artiştii consacraţi și-au făcut debutul pe scena URSUS Evolution patru trupe noi, care au electrizat fanii prezenţi într-un număr foarte mare!
La temperaturi mai mari de 30 de grade, fanii trupelor şi iubitorii de URSUS au venit sâmbătă și duminică în Piaţa Constituţiei pentru a lua parte la URSUS Evolution, un eveniment-concept care a dat volumul la maxim pentru muzica românească de azi şi de mâine.
Sâmbătă, în deschiderea evenimentului,  au urcat pe scenă 2 dintre trupele câştigătoare ale concursului desfăşurat pe pagina de Facebook URSUS. Este vorba despre RPK, un band cu un sound rock aparte şi Sophisticated Lemons, cea mai tânără şi promiţătoare trupă de muzică alternative şi indie, cu un sunet „Strange and Surprising”. Au urmat: Robin and The Backstabbers, pop melodramatic proaspăt cu versuri deştepte, cei cinci punk-rockeri de la E.M.I.L., Viţa de Vie, cu un recital special ce a cuprins cele mai cunoscute melodii de pe toate albumele lor şi un moment acustic. Anticorpii muzicii româneşti, Paraziţii, au luat apoi scena cu asalt, iar seara a fost incheiată de legendarii Cargo.
A doua zi de festival a început cu Antarctica şi Sick Sound Crew, celelalte două trupe debutante caştigătoare ale concursului. Antarctica a „răcorit” fanii cu un spectacol glacial şi deopotrivă încărcat de vibraţii sonore calde. Apoi, băieţii de la Sick Sound Crew au schimbat ritmurile şi ne-au arătăt cum sună noul val de hip-hop românesc. Din aria urbană au urcat apoi pe scena URSUS Evolution raku si C.T.C., reuniți în formula completă ce l-a inclus și pe Dj Paul. Les Elephants Bizarres au încântat publicul, iar printre piesele din recitalul lor s-a numărat şi primul lor single în limba romană, „Nu Mă Opri”.
„Războinicii luminii”, Şuie Paparude, i-au făcut pe toţi fanii prezenţi în Piaţa Constituţiei să simtă „sunetul din aparat”. Show-ul a continuat cu Guess Who, acompaniat de un band live, demonstrând, daca mai era nevoie, că hip hop-ul românesc se reinventează şi evoluează. Muzica celor de la Vama, câteodata calmă, câteodată furtunoasă, dar mereu liberă şi nestăpânită a fost perfectă pentru finalul festivalului URSUS Evolution în Bucureşti.
Fanii trupelor Vama, Şuie Paparude, Paraziții, raku, Guess Who, C.T.C şi Vița de Vie au avut posibilitatea de a-şi întâlni artiştii preferaţi în back stage, utilizând aplicaţia Prevyou şi raspunzând la un quizz despre trupa favorită.
O altă inovaţie pregătită de URSUS pentru festivalul din acest an este scena-instalaţie, care împrumută elemente industriale dintr-o fabrică de bere. Decorul replică cazane, manometre şi alte elemente din procesul fabricării berii.
„URSUS susţine evoluţia muzicii româneşti de calitate. Şi pentru că de la an la an ne propunem să inovăm, elementul de noutate de anul acesta – capabil să valideze misiunea noastră – este că ne-am dorit să găsim şi să sprijinim artiştii talentaţi la început de drum, cărora să le acordăm şansa de a cânta pe aceeaşi scenă cu nume importante din muzica românească. Formaţiile alese de către fani şi de către noi şi-au dorit foarte mult să facă parte din festival şi să se întâlnească cu fanii lor. Am avut două zile cu cea mai bună muzică românească şi urmează ca încă 3 oraşe mari să se bucure de URSUS Evolution”, a declarat Ioana Şapera, Junior Brand Manager şi Project Manager URSUS Evolution.
Vara aceasta URSUS Evolution continuă în Cluj (29-30 iunie), Braşov (28-29 iulie) şi Mamaia (10-11 august).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.