Aceşti nativi pot avea neînţelegeri cu partenerul de viaţă sau cu alţi apropiaţi
Luciana Murăraşu, 1 octombrie 1991, ora 9.45, Dorohoi. Balanţă cu ascendentul în Scorpion.
Dacă ora este bună, viaţa vă îndreaptă paşii spre a învăţa din propria experienţă cum să aveţi parte de o existenţă frumoasă şi lipsită de complicaţii. Este posibil să fiţi deja predispusă spre o permanentă frământare interioară provocată de felul în care se poartă ceilalţi cu dv. Problema este că nimeni nu vă poate cunoaşte atât de bine pe cât aţi putea să o faceţi chiar dv. şi este inutil şi dureros să aşteptaţi confirmarea valorii dv. ca om din partea celorlalţi. Se observă o şansă frumoasă de realizare în carieră şi ca imagine în societate, aşa că nu vă rămâne decât să vă pregătiţi etapă cu etapă pentru a face faţă cerinţelor mediului profesional pe care îl veţi alege.
Adina Enescu, 11 septembrie 1951, fără oră, Râu-Bărbat. Soare în Fecioară, Luna în Capricorn.
Din păcate, în lipsa orei nu vă pot oferi prea multe informaţii. În general, nu se văd probleme grave de nici un fel, mai ales că aveţi o inimă mare şi generoasă şi, după cum ştiţi, Dumnezeu dă fiecăruia după sufletul lui. Vă este dat să trăiţi în dragoste şi bucurie datorită capacităţii de a dărui prin sacrificiu, grijă şi atenţie faţă de copii şi faţă de întreaga familie. Sănătatea ar putea fi o problemă numai dacă exageraţi cu eforturile la locul de muncă, deşi acesta este posibil să lipsească în cazul dv.
Meda, 12 februarie 1993, ora 23.20, Bacău. Vărsător cu ascendentul în Scorpion.
Se poate face astrograma unei persoane numai cu acordul direct şi liber exprimat al acelei persoane. Vă ajut însă cu nişte sfaturi folositoare în relaţia cu nepoţica dv. Este bine să evitaţi să o vorbiţi de rău pe mama ei sau să acceptaţi ca fetiţa să dezvolte sentimente neplăcute faţă de ea deoarece îi faceţi un rău mai mare decât îi face mama prin faptul că lipseşte de lângă ea. Învăţaţi-o să nu pună mai presus de orice banii şi bunurile materiale şi să păstreze în inima ei iubirea faţă de cei apropiaţi pentru a nu avea de suferit mai târziu, când se va îndrăgosti.