Gala Premiilor UNITER 2019 | Lista completă a câștigătorilor

Comentează
Ion Caramitru UNITER

În fiecare an, cele mai importante premii din teatrul Românesc se acordă în cadrul unei gale, care în ultimii ani a devenit itinerantă. După Timişoara şi Alba Iulia, a fost rândul Clujului să găzduiască Premiile UNITER: 11 premianţi, 33 de nominalizaţi şi peste 300 de invitaţi din Bucureşti şi din ţară au ajuns în această seară, la Teatrul Național Cluj-Napoca.

Premiul de excelență i-a revenit companiei de teatru UNTEATRU, din București, iar actorii Maia Morgenstern și Florin Piersic au primit distincții pentru întreaga activitate. De asemenea, tot pentru întreaga carieră au fost premiați și regizorul Cristian Pepino, scenograful Nina Brumușilă și criticul şi istoricul de teatru Doina Papp.

În această seară, a primit post-mortem premiul pentru întreaga carieră și actriţa Ilinca Tomoroveanu, care s-a stins din viață la începutul lunii.

Alte premii speciale le-au revenit regizorului Decebal Marin (pentru teatrul de păpuşi şi marionete), muzicianului Marius Mihalache (pentru proiectul „Săftiţa”), actriţei şi coregrafei Andrea Gavriliu (pentru mişcare scenică), criticului şi istoricului de teatru Florica Ichim (pentru activitatea editorială şi publicistică a Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”) și Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Cât despre nominalizările pentru categoriile clasice ale galei, acestea au fost selectate de un juriu format din criticii de teatru Monica Andronescu, Oana Borş şi Mircea Morariu. Spectacolele care au fost luat în considerare sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2018.

Iată lista completă a câștigătorilor la gala Premiilor UNITER 2019

Premiul pentru debut

  1. Florin Aioane, pentru rolul Euphemos din spectacolul „Medea’s Boys”, dramaturgia Ionuț Sociu și fragmente din „Medeea” de Euripide, regia Andrei Măjeri la Apollo111, București
  2. Blanca Doba, pentru rolul Teo din spectacolul „Fata Morgana” de Dumitru Solomon, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Dramaturgilor Români, București
  3. CÂȘTIGĂTOR: Andreea Tecla și Mădălina Niculae, pentru scenografia spectacolului „R.U.R” de Karel Čapek, regia Vlad Cristache la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, secția germană

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic

  1. CÂȘTIGĂTOR: „Lupoaica” de Giovanni Verga, adaptarea radiofonică Domnica Țundrea, regia artistică Vasile Manta, producție a Societății Române de Radiodifuziune
  2. „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, dramatizarea radiofonică și regia artistică Gavriil Pinte, producție a Societății Române de Radiodifuziune
  3. „UNDEva în ’28” de Ilinca Stihi (ep. 1-11), regia artistică Ilinca Stihi, producție a Societății Române de Radiodifuziune

Cel mai bun spectacol de teatru TV

  1. CÂȘTIGĂTOR: Apostolul Bologa, adaptarea după „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, regia Dominic Dembinski, producție a Societății Române de Televiziune (Casa de Producție a TVR)
  2. „Circul Matteo”, scenariul Adrian Lustig, regia artistică Alexandru Lustig, producție a Societății Române de Televiziune (Casa de Producție a TVR)
  3. „Dezertorul”, după Mihail Sorbul, adaptarea pentru televiziune și regia Silviu Jicman, producție a Societății Române de Televiziune (Casa de Producție a TVR)

Premiul pentru critică de teatru

  1. Oltița Cîntec
  2. CÂȘTIGĂTOR: Călin Ciobotari
  3. Cristina Modreanu

Cea mai bună scenografie

  1. CÂȘTIGĂTOR: Dragoș Buhagiar, pentru scenografia spectacolului „Povestea prințesei deocheate”, scenariul de Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
  2. Adriana Grand, pentru scenografia spectacolului „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis, București
  3. Cosmin Florea, pentru scenografia spectacolului „Pădurea spânzuraților”, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Cea mai bună actriță în rol secundar:

  1. CÂȘTIGĂTOR:Natalia Călin, pentru rolul Doamna Bologa din spectacolul „Pădurea spânzuraților”, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București
  2. Sabrina Iașchevici, pentru rolul Mașa din spectacolul „Pescărușul” de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București
  3. Mirela Oprișor, pentru rolul Stella din spectacolul „Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga la Teatrul Metropolis, București

Cel mai bun actor în rol secundar

  1. CÂȘTIGĂTOR: Richard Balint, pentru rolul Mr. Lockhart din spectacolul „Navigatorul” de Conor McPherson, regia Cristian Juncu la Teatrul Național Târgu Mureș - Compania „Liviu Rebreanu”
  2. Alexandru Jitea, pentru rolul Mitch din spectacolul „Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga la Teatrul Metropolis, București
  3. Ionuț Vișan, pentru rolul Medvedenko din spectacolul „Pescărușul” de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București

Cea mai bună actriță în rol principal

  1. Claudia Ieremia, pentru rolul Arkadina din spectacolul „Pescărușul” de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București
  2. CÂȘTIGĂTOR: Ofelia Popii, pentru rolurile Seigen și Shinnobu Sota din spectacolul „Povestea prințesei deocheate”, scenariul Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
  3. Ana Ularu, pentru rolul Marianne din spectacolul „Constelații” de Nick Payne, regia Radu Iacoban la Teatrul ACT, București

Cel mai bun actor în rol principal

  1. CÂȘTIGĂTOR: Andrei Huțuleac, pentru rolul Randle P. McMurphy din spectacolul „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis, București
  2. Emilian Oprea, pentru rolul Trigorin din spectacolul „Pescărușul” de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București
  3. Alexandru Potocean, pentru rolul Apostol Bologa din spectacolul „Pădurea spânzuraților”, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Cea mai bună regie

  1. Alexandru Darie, pentru regia spectacolului „Coriolanus” de William Shakespeare la Teatrul Bulandra, București
  2. Victor Ioan Frunză, pentru regia spectacolului „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman la Teatrul Metropolis, București
  3. CÂȘTIGĂTOR: Tompa Gábor, pentru regia spectacolului „Neguțătorul din Veneția” de William Shakespeare la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Cel mai bun spectacol

  1. „Pădurea spânzuraților”, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București
  2. „Pescărușul” de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București
  3. CÂȘTIGĂTOR: „Povestea prințesei deocheate”, scenariul de Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Gala Premiilor UNITER se desfăşoară anual, începând din 1991, acordând distincţiile Uniunii pentru fiecare an calendaristic încheiat. Decernarea premiilor se face după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu de selecţie. Dintre aceste nominalizări, un alt juriu decide, în seara Galei, prin vot secret, câştigătorul fiecărui premiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală