RADAr CULTURAL. Învăluire şi dezvăluire: măştile
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Suntem printre măşti. Mai exact, suntem în mijlocul unei hore de măşti care se rotesc în jurul nostru, până rămânem singuri, cu propriile măşti.
Reţelele sociale - un bal (mascat) global. Şi nu doar că sunt pline de avataruri – oameni care încearcă să devină brusc ce s-au visat să fie. Încă şi mai plini de patetism suntem cei care nu ne ascundem identitatea. Este patetismul veştilor bune. Ieşim pe net bine machiaţi sufleteşte – îndeobşte cu succesele, rarisim cu eşecurile sau neîmplinirile noastre. Şi, chiar dacă am avea un milion de „prieteni”, viaţa noastră poate fi la fel de pustie. Suntem un milion de „prieteni” virtuali, ca să fim, în realitate, mai singuri.
Marea deosebire este că, în artă, în actorie, „măştile” sunt făcute să dezvăluie adevărul. Pe când – precum în real, mai aprig în virtual – „măştile” se pun să învăluie adevărul, să-l îndulcească, să-l cosmetizeze.
Imaginea iconică a teatrului, cu masca tragediei şi masca fals exuberantă a comediei, nu ne spune nimic despre ce se află pe drumul spiritual dintre tragedie şi comedie. Nuanţele – extrem de importante în context – le pun mascaţii de profesie, actorii. Fireşte, unul este jocul de rol în viaţă şi cu totul altceva jocul de rol în artă.
Lumea măştilor în pictură şi în sculptură este una stranie, de cele mai multe ori ostentativ îngroşată, ca să ne pună pe gânduri. De la măştile lui James Ensor, marele expresionist belgian al secolului XX, tablouri care ies din ramă, duse adânc în grotesc, până la „instalaţiile” sculptoriţei în vogă, Sokari Douglas Camp, există o cale care, unindu-i, se întâlneşte cu traseele inegalabilului mim Marcel Marceau. Deloc întâmplător, tabloul lui Ensor este un autoportret.
James Ensor, Sokari Douglas Camp şi Marcel Marceau, nici nu s-ar putea o alăturare mai ciudată, la prima vedere. Vom vedea însă că, fiecare cu mijloacele sale artistice, vorbeşte tăcând – cum nu se poate mai grăitor! - despre mascarada din care toţi ne străduim să ne vindecăm, ca de o otravă care îşi are vindecarea în ea însăşi.
CÂND FORŢA ÎŞI PUNE MASCA FRAGILITĂŢII. Nigeriano-britanica Sokari Douglas Camp se află în Top 10 al maeştrilor secolului XXI. Originea sa africană explică fascinaţia pentru măşti. Cele ancestrale din care se inspiră au o caracteristică unică: sunt cu dublu sens. Atrag, pe de o parte, mesajele spiritelor, dar, închipuind şi figuri emblematice ale comunităţii, pot transmite, la rându-le, mesaje în lumea de sus.
Lemnul de abanos din care sunt, de regulă, cioplite, este un bun conducător spiritual între lumi. Una dintre cele mai spectaculoase lucrări ale sculptoriţei se numeşte „Otobo”. Personajul e totemic – un hipopotam – care însă şi-a pus o mască de om.
Un hipopotam care, ridicând rugător ochii spre cer, se visează om. Un hipopotam, simbol al puterii şi forţei, care încearcă să înduplece spiritele să îi schimbe condiţia, să-i dăruiască fragilitatea noastră. Între ramurile verzi de palmier care îl înconjoară, trupul său de oţel şi lemn imploră un suflet.
TIKTALK. PATOLOGIA MĂŞTII - THERIANII. Există şi face ravagii pe TikTok o tendinţă (mi-e teamă să o ridic la rangul de fenomen) care îi determină, mai cu seamă pe adolescenţi, să se identifice, nu doar emoţional, ci şi comportamental, cu varii animale. Pisicile par a fi, din motive care îmi scapă, modelele preferate.
Nu cred că poate fi vorba, cum ar înclina psihologii să spună, despre căutarea, firească la această vârstă, a identităţii. Mai degrabă avem de-a face cu o criză planetară a modelelor, pe de o parte. Pe de altă parte şi în legătură cauzală - de a evada dintr-o realitate pe care virtualul i-a împins să n-o mai recunoască. Intrăm, cu această înfricoşătoare tendinţă, în patologia măştii. Pornind de la o joacă, de la o provocare - pe care n-o pot refuza fără să li se pară că ai fi irelevanţi într-un grup – riscă să nu îşi mai poată dezlipi masca de pe chip...
@lixi_coyote new therian friend @╺⃝⃤?ɴʏx/ᴀʀᴛᴇᴍɪꜱ?╺⃝⃤ #quadrobics #quadrobicsjump #flyp #therian #wildtherian #foryou ♬ original sound - akira !! - icarus ₍^. .^₎Ⳋ
ARTA TĂCERII. Marcel Marceau (1923-2007) rămâne geniul pantomimei. Uriaşul actor francez l-a văzut la cinematograf pe Chaplin (într-un film mut, evident!), când avea cinci ani. De atunci i-a încolţit ideea ca, în artă, să nu scoată nici un cuvânt, să vorbească folosindu-şi exclusiv chipul şi trupul. O formă de expresivitate care transmite nu doar emoţii, dar şi idei, şi poveşti întregi.
În debutul filmului de mai jos, Marcel Marceau, la maturitate, rosteşte doar câteva cuvinte, dar memorabile, despre arta sa, despre „o viaţă de tăcere”: măştile sunt făcute nu doar să te ascunzi în spatele lor, dar şi să recreezi cu ajutorul lor cele mai subtile faţete ale umanităţii.
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
