► Curăţă în profunzime
De mare ajutor în cazul tenului gras şi pentru zonele cu puncte negre, următoarea combinaţie aduce trei beneficii: curăţă în profunzime, luminează tenul şi hidratează. Pentru rezultate bune, foloseşte-o săptămânal. Pisează două linguriţe de zahăr brun şi combină-le cu două linguriţe de miere. Pune apoi sucul obţinut dintr-o jumătate de lămâie şi amestecă încet, până obţii o pastă. După ce ai curăţat bine tenul, aplică amestecul într-un strat uniform, evitând zona ochilor şi lasă masca să acţioneze 10 minute. Înainte de a o îndepărta, umezeşte degetele şi masează uşor pielea, în special în zonele în care
ai porii încărcaţi. Clăteşte apoi bine cu apă călduţă şi aplică o cremă uşoară, hidratantă.
► Tratează coşurile
O combinaţie cunoscută pentru astfel de probleme ale tenului e cea dintre miere şi scorţişoară măcinată. Amestecă bine trei linguri de miere cu o linguriţă de scorţişoară şi aplică pe zonele afectate. E recomandat ca masca să fie aplicată seara şi lăsată să acţioneze pe timpul nopţii. Dimineaţa îndepărteaz-o cu apă călduţă. Înainte de aplicare, testează masca într-o altă zonă, ca să fii sigură că nu îţi produce iritaţii.
► Hidratează intens
Pentru pielea aspră şi deshidratată, mierea acţionează ca un balsam. Combină două linguri de miere cu două de iaurt şi amestecă bine. Aplică pe tenul curat, lasă să acţioneze 5 minute şi clăteşte apoi cu apă călduţă. Această mască hrăneşte epiderma fără să aibă un efect gras.
► Repară buzele crăpate
Un strat subţire de miere aplicat pe buze de cel puţin două ori pe zi este cel mai simplu şi rapid remediu în special iarna, când acestea sunt crăpate, uscate şi iritate de frig. Cu proprietăţi nutritive şi hidratante, mierea reuşeşte să repare suprafaţa buzelor în timp record.
► Îngrijeşte zonele uscate
Mai exact mâinile, coatele, călcâiele, zone care se deshidratează repede şi se refac greu. Un tratament reparator pe bază de miere e tot ce ai nevoie: combină cantităţi egale de miere şi ulei de măsline şi aplică mixtura pe zonele cu probleme. Lasă masca între 5 şi 15 minute, apoi spală-te cu apă caldă. Usucă pielea bine şi continuă îngrijirea cu o cremă hidratantă.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei