În viitor, cei care se joacă pe calculator nu mai controlează creaţii virtuale, ci oameni reali. Kable (Gerard Butler), unul dintre aceşti luptători, vrea să-şi recapete controlul asupra propriei vieţi. Pentru asta, el trebuie să distrugă mai întâi sistemul creat de miliardarul Ken Castle (Michael C. Hall).
Fantomele trecutului – Cine Max: 21.00
Pe Howard (Nick Nolte), un dramaturg american, cel de-al Doilea Război Mondial îl prinde în Germania. Aici, fără voia lui, devine agent dublu, atât al aliaţilor, cât şi al naziştilor. Viaţa lui ia însă o turnură dramatică după ce, la 15 ani de la terminarea războiului, un tabloid american publică un articol despre trecutul său.
Un om periculos – PRO Tv: 20.30
După ce a petrecut şase ani în spatele gratiilor pentru o crimă pe care nu a comis- o, Shane Daniels (Steven Seagal) este eliberat. Dar nici nu iese bine din închisoare că viaţa lui se complică iar: este martor la uciderea unui poliţist de către mafioţi. Din acest motiv, gangsterii încearcă acum să-l elimine.
Înger în Paris – Pro Cinema: 1.00
André (Jamel Debbouze), un fost condamnat, e ameninţat cu moartea de către un şef mafiot din Paris, căruia îi datorează bani. Fără un sfanţ în buzunar, André se hotărăşte să încheie socotelile cu viaţa şi merge să se arunce pe un pod. Planurile lui sunt date peste cap de frumoasa Angel-A, care, tot cu gândul de a se sinucide, sare în apele Senei.
Serial nou → Dexter – Pro Cinema: 0.00
La prima vedere, Dexter Morgan (Michael C. Hall foto) pare angajatul ideal al laboratorului criminalistic al Poliţiei din Miami. Numai că în spatele imaginii sale de om liniştit se ascunde un criminal în serie. El nu ucide însă oameni nevinovaţi, ci doar infractori.
Ziua în care lumea s-a sfârşit – Kanal D: 23.00
Jennifer Stillman (Nastassja Kinski, foto), de profesie psiholog, este repartizată la o şcoală dintr-un mic orăşel. Nu trece mult timp şi o serie de crime şochează localnicii, iar din primele investigaţii reiese că ucigaşul este o creatură extraterestră. Mai mult, Bob, elev la şcoala unde lucrează Jennifer, susţine că el e fiul creaturii.
Detonatorul – Antena1: 20.30
Agentul CIA Sonni (Wesley Snipes, foto) ajunge, sub acoperire, la Bucureşti pentru a aresta un traficant de arme. Identitatea sa e însă deconspirată, aşa că e trimis într-o altă misiune: escortarea unei rusoaice, Nadia (Silvia Colloca), în SUA. Pe drum, Sonni descoperă că femeia e urmărită tocmai de traficantul pe care trebuia să-l prindă. Tim Dutton şi Bogdan Uritescu mai joacă în film.
O iubire perfectă – Acasă TV: 20.30
Tess (Kathleen Quinlan, foto) vrea cu disperare să găsească sufletul pereche pentru fiica ei, Jess (Lori Heuring), proaspăt divorţată. Aşa că apelează la un serviciu matrimonial online. Dar încercările mamei de-a face pe Cupidon o iau complet razna atunci când se îndrăgosteşte chiar ea de “bărbatul perfect”.
Voinţă de fier – Prima TV: 20.30
După ce îi moare tatăl, Will Stoneman, un tânăr din Alaska, trebuie să aibă grijă singur de mama lui. Ca să facă rost de bani, Will participă la o cursă de sănii trasă de câini. Competiţia se dovedeşte dificilă, Will trebuind să înfrunte un frig cumplit. Pentru a o termina, tânărul are nevoie de mult curaj şi o voinţă de fier. Un film cu Kevin Spacey (foto) şi Mackenzie Astin.
Darkness Falls – Pro Cinema: 20.00
În orăşelul Darkness Falls există o legendă conform căreia cei care văd chipul Zânei Măseluţă sunt ucişi. Într- o noapte, un puşti, Kyle, vede spiritul care încearcă să-l omoare. 12 ani mai târziu, Kyle primeşte un telefon de la o femeie. Aceasta îi cere ajutorul, deoarece zâna vrea să-i omoare fiul… Un film cu Chaney Kley şi Emma Caulfield (foto).
Secunda fatală – Antena 1: 22.30
Afaceristul Paul Racine (Christopher Lambert) ajunge în Japonia. Aici o întâlneşte, într-un bar, pe misterioasa Kirina. Viaţa lui se schimbă după ce merge în camera de hotel a Kirinei, unde asistă la un episod terifiant: liderul unui cult ninja o ucide pe frumoasa femeie.
Vezi pe TV Mania programul TV complet