Recomandări TV vineri, 26 noiembrie 2010

Comentează

Naufragiatul (Pro Cinema-20.00)

Chuck Noland, un angajat al companiei Fed Express, duce o viaa destul de banala. Asta pâna când avionul în care se afla se prabuseste, iar el ajunge pe o insula pustie.

Aici, Chuck reuseste sa supravieuiasca timp de patru ani, dupa care se hotaraste sa-si caute drumul înapoi spre civilizaie. Un film cu Tom Hanks si Helen Hunt.

Tânarul maestru (Antena 1-1.00)

Ching si fratele sau, Tiger, sunt elevii unei scoli celebre de arte mariale. Într- o zi, Ching afla ca Tiger a fost alungat, deoarece a facut un lucru îngrozitor: a luat mita pentru a pierde în faa unui rival. El pleaca în cautarea fratelui sau, numai ca pe drum este confundat cu acesta si intra întro mulime de încurcaturi... În rolurile principale evolueaza Jackie Chan i Biao Yuen.

Arhiva foto

8 mile (TVR 1- 23.10)

Jimmy Smith (Eminem, foto) e un tânăr obişnuit din Detroit, furios pe modul banal în care i se desfăşoară viaoea. Pentru a schimba ceva, apelează la singurul avantaj pe care îl are faoeă de cei din jurul lui: talentul său muzical. Astfel, deşi e alb, Jimmy participa la cea mai importantă competioeie de rap, un gen 23.10 muzical specific celor de culoare.

Angele si lupii (TVR 2 -20.10)

La sfârsitul Primului Razboi Mondial, Angele, o tânara dintr-un orasel montan francez, dispare în padure. Jan darmii si logodnicul ei o cauta zile în ir, în zadar. Dupa o vreme, ei afla ca Angele a fost salvata de Giuseppe, un tânar ciudat, care traieste sin gur în muni împreuna cu lupii pe care i-a domes ticit. Un film cu Laetitia Casta si Jean-Paul Rouve.

Arhiva foto

Cel alb, cel galben, cel negru (Naţional TV-20.15)

Împaratul Japoniei îi trimite în dar presedintelui SUA un armasar asiatic. Animalul însa e rapit pe drum de trei tâlhari, care cer o rascumparare de 500.000 de dolari. Cei trei hoi sunt Albul, un cleptoman vestit, Galbenul, un samurai japonez, si Negrul, un serif cam împiedicat. Filmul este o comedie savuroasa cu Giuliano Gemma (foto), Tomas Milia si Eli Wallach.

Arhiva foto

S.W.A.T - Trupe de elita (Antena 1-20.30)

Dan (Samuel L. Jackson), Jim (Colin Farrell) şi Chris (Michelle Rodriguez, foto), membrii unei trupe de elita SWAT, trebuie sa asigure paza unui traficant de droguri care este transportat la o închisoare federala. Prizonierul a promis o recompensa uriasa celui care îl va elibera, lucru ce trage atenia tuturor criminalilor din SUA.

Arhiva foto

Teoria unei crime (CineStar-22.00)

Viaa detectivului David Secca se schimba brusc atunci când descopera într-o cutie o poza cu un barbat care ine o pusca fixata în dreptul presedintelui John F. Kennedy, exact în ziua asasinarii acestuia. Pentru a verifica autenticitatea fotografiei, David cere ajutorul profesorului Steve Lynde. Împre una, ei fac descoperiri terifiante. În rolurile principale evolueaza actorii Chris Noth (foto) si Carl T. Evans.

Arhiva foto

Poveste trasnita de Craciun (Prima TV-20.30)

Francis e un prezentator cinic si încrezut. Visul lui, de a obine cât mai repede o promovare, îl face sa-si piarda iubita si îl îndeparteaza de familie. Însa totul se schimba odata cu venirea Craciunului. Francis e vizitat de fantoma mentorului sau, care îl avertizeaza ca în viaa exista lucruri mult mai importante decât succesul profesional. Un film cu Bill Murray (foto) si Robert Mitchum.

Arhiva foto

Razbunarea (PRO Cinema-23.00)

Colin Diamond descopera ca soia sa are o aventura cu un francez chipes. Dornic de razbunare, soul încornorat îţi pune prietenii sa-l sechestreze pe amant. Dar dupa ce acesta din urma e capturat, în sufletul lui Colin începe o lupta între sentimentele de ura şi remuşcare. Un film cu John H

Arhiva foto

urt (foto) si Tim Roth.

Poarta de îmbarcare

Sandra are o aventura pasionala cu Miles, un om de afaceri înstarit. Femeia a mai avut un iubit, Lester Wang, un asasin platit, care primeste misiunea de a-l ucide pe Miles. Povestea se complica atunci când Sue, fosta so- ie a lui Lester, intra în scena si le întinde tuturor o cursa. Un film cu Asia Argento (foto), Michael Madsen si Kelly Lin.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un avion de luptă F/A-18 Hornet surprins în zbor în timp ce efectuează o manevră de urcare pe un cer înnorat.
08:22
Alertă în cursul nopții la granița României: două avioane F-18 spaniole ridicate de la sol după detectarea unei ținte aeriene
Procurorul european Catalin Borcoman la Interviurile Libertatea
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
MONDEN
Valerie Lungu și Alex Gîlcă
08:37
Imagini de la cununia civilă a Valeriei Lungu și Alex Gîlcă. Decorul pare desprins din reviste, iar ținuta ei a costat 12.000 de euro
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
POLITIC
Sorin Grindeanu, îmbrăcat într-o maletă vișinie și un sacou maro cu model de caroruri gri, făcând o grimasă, cu buzele strânse și încovoiate în jos, și ochii ațintiți spre stânga
07:10
CCR decide astăzi asupra conflictului Guvern-Parlament după sesizarea lui Sorin Grindeanu privind Programul SAFE, adoptat după moțiunea de cenzură
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
06:00
LIVE TEXT Guvernul Mureșan merge azi în Parlament pentru votul de învestire
Ultimele știri
09:07
Are 85 de ani, 10 nepoți și 12 strănepoți și participă la Azuga Trail Race. Mamaie Eugenia se „antrenează” muncind în gospodărie ca să urce 543 m pe munte: „Lasă, că fac eu!”
09:05
Un SUV electric chinezesc face furori în Spania și s-a ieftinit cu peste 10.000 de euro. Changan Deepal S05 are autonomie de 485 km
08:54
Schimb de replici între Ilie Năstase și Brigitte Pastramă. „Se face de râs, poate e beat. De obicei la ora asta era mereu într-o stare nasoală”
08:44
Cine transmite România U21 - Finlanda U21. La ce oră începe meciul din preliminariile EURO 2027
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Pilot de avion în cabina aeronavei
08:29
Cât de obosiți sunt, de fapt, piloții din avioanele cu care zburăm. Regulile stricte din Europa și avertismentul experților privind orele de muncă
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Foto: Facebook / Romania - Carpathian Garden
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
O mașină de poliție parcată noaptea pe stradă
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
Daniel Băluță este primar al Sectorului 4 din București din iunie 2016. Foto: Profimedia
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri